Pana la urma nu suntem nici hainele noastre, infatisarea nostra de moment, nici reactia nefericita intr-un moment neprielnic, nici vocea din spatele telefonului, nici mana ferma intinsa …
Mi-a luat cateva luni sa scriu acest blog, in urma intrebarii – Cine sunt eu?
Nu stiu daca pot numi trasaturi esenta care am surprins-o, insa este o imagine, cea care ma insoteste intreaga viata si care nu e accidentala sau doar detaliu nesemnificativ.
Voi cine sunteti?
• Am predispunerea de a interactiona sufleteste cu oameni pe care nu i-am vazut niciodata, dar pe care ii simt familiari, ma redescopar in ei si imi intaresc identitatea;
• Am capacitatea de a realiza un lucru de necrezut, pornind doar de la niste premise aproape nule;
• Nu pot sa il percep pe Dumnezeu ca si stapan, il vad mai degraba ca pe un prieten, iar tot ceea ce fac realizez din proprie constiinta, nu pentru ca sunt constrans. Imi face placere sa fac lucruri bune din proprie intitiativa si sunt convins ca acestea sunt molipsitoare intr-o anumita pondere;
• Ma enervez destul de repede cand cei din echipa in care sunt, in desfasurarea unei activitati, nu se implica sau repeta aceeasi greseala de mai multe ori si asteapta ca lucrurile sa vina de la sine. Nu ma pot abtine, din pacate, nici in cazul cand sunt chiar parintii mei;
• Tind sa idealizez relatiile umane de care am fost placut impresionat. Tocmai de aceea, ma socheaza inconsecventa, nerespectarea promisiunilor, rautatea, mai ales cand intalnesc acest fapt la persoane pe care le apreciez, nu mai stiu cum sa reactionez;
• Gandesc pana in cel mai mic amanunt actiunile pe care le organizez, atunci cand imi doresc sa se realizeze asa cum astept eu;
• De foarte multe ori nu am primit surprizele si bucuriile asteptate si visate. Poate de aceea am reusit sa le transpun, sa transfigurez acea stare de bucurie ravnita si sa o implinesc eu, traind bucuria celor care le daruiesc eu surprizele si sufletul care m-ar fi bucurat sa le primesc eu;
• Sunt fericit sa fac persoanele care conteaza in viata mea (prietenii si colaboratorii mei speciali) sa se simta unici in felul lor, oferindu-le surprize unice sau stari de spirit de o originalitate aparte.
miercuri, 25 februarie 2009
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Blog archive
-
►
2008
(104)
-
►
octombrie
(104)
- De ce?
- Inteligenta si starea de constiinta
- Avant
- Diana
- Islamismul
- Taste of Sahara
- Sahara Journal - Sousse (XV)
- Sahara Journal - Kairouan (XIV)
- Sahara Journal - Road back (XIII)
- Sahara Journal - Star War (XII)
- Sahara Journal - Atlas Range (XI)
- Sahara Journal - Degache (X)
- Sahara Journal - Chott El Jerid (IX)
- Sahara Journal - Les Dunes de Kebili (VIII)
- Sahara Journal - Gate of Sahara (VII)
- Sahara Journal - Throglodytes (VI)
- Sahara Journal - South Seaside (V)
- Sahara Journal - Sfax (IV)
- Sahara Journal - Lost City (III)
- Sahara Journal - Monastir (II)
- Sahara Journal - Preparing (I)
- Inaintea ta
- Dream City
- Fanatele Clujului - sit al unor specii unicat
- Valoarea literaturii
- Transformarile literare contemporane - Postmoderni...
- Transformarile literare contemporane - Modernismul...
- Transformarile literare contemporane
- Paid To Read Programs - part II
- Paid To Read Programs - part I
- Arieseni
- Investiti in Cluj!
- Turda
- Ciudatenii
- Urari
- Winter in Thorenburg
- Afara din timp
- Cu dragoste
- Frunza de stejar
- Nisipul de acasa
- Blog de margine de drum
- O poveste
- Dedicatie
- Depasirea gravitatiei
- Noua teza
- Parc
- Triada
- Evolutia devenirii
-
►
octombrie
(104)






7 comments:
Foarte bine punctat. Recunosc ca unele afirmatii mi se potrivesc si mie si poate si altora, insa, din pacate nu ne alocam timp sa ne analizam si sa descoperim cine suntem cu adevarat. Multora poate ca nu le'ar placea ceea ce ar putea descoperi ...
Incantata de cunostinta, sau ma rog este vorba de faptul ca ai evidentiat unele trasaturi ale tale si ai surprins aspecte pe care le regasesc si la mine :-)
Cand ne punem intrebarea aceasta, cautam si raspunsuri ...pana cand nu va mai fi nici o intrebare ci doar o afirmatie si anume "sunt".
Ca si D-zeu, care pur si simplu, este!
nu cred ca poate cineva sa se descrie cu exactitate...sau macar aproximativ. suntem oameni si este in natura noastra sa reactionam diferit in functie de circumstanta, avem liberul arbitru si asta nu este mereu un lucru bun. de cele mai multe ori putem sa raspundem cu usurinta la intrebare "cine este el/ea?", dar cand vine momentul sa raspundem intrebarii "cine sunt eu?" e mult mai greu. nu ne putem vedea din exterior si daca am putea pentru o secunda sa ne vedem prin ochii celorlati am stii cine suntem si am putea sa ne schimbam cu adevarat. odata cu noi, am putea schimba si lumea.
mi-a placut ce ai scris pana acum ...
in ceea ce ma priveste...inca nu am descoperit "who I am".. ma reinventez in functie de scopurile pe care le fixez
... astept urmatorul tau "post"
cu bine ,
olivia
Invatam mai intai sa ne fim prieteni si fideli cu noi insine...
Despre prietenie
de Mircea Eliade
Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, si nu tu. Esti considerat sincer nu "când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce se asteapta de la tine sa nu ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai când spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una, nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urâta si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viesaza la lucruri care o indeparteaza de adevar si de fericire - atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da acea certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confersiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu care se numeste prietenie si care, trebuie s-o recunoastem, constituie unul din cele mai serioase motive pentru a iubi viata.
In prietenie se intâmpla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plânge, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intâlneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa in general ceea ce le place si lor, sa gândesti, in general, ceea ce gândesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decât ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stânjenesti. Câteodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu câtiva prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savârsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa-mi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera sau m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu inseamna decât aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mângâierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om, iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decât ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar si luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Aflat-ai, între timp, who are you?
Eu nu am aflat de ce ne e ruşine să mai scriem şi să mai vorbim în limba ... maternă!?
Pentru dn. Zamfir Pop - ma scuzati...?!
Nu mi-e rusine sa scriu in limba romana! Si nici sa o vorbesc. Atata timp cat ma adresez numai si numai vorbitorilor de limba romana.
Pentru ca eu cred ca adevaratul patriotism e universalitatea, umanismul.
Am avut intentia de a-mi traduce in engleza toate postarile de pana acum, atat titlurile, cat si continutul, pentru ca am foarte multe postari numai in limba romana, si multe cunostinte din intreaga lume, care nu inteleg limba romana.
Eu cred ca ar fi un sentiment placut, cand ii oferi unui oaspete caldura, cand te poti adresa lui pe o limba universala (engleza), pentru care acel oaspete, cu siguranta iti va fi recunoscator si va intelege un pic mai mult din lumea care i se dechide.
Nu am aflat cine sunt eu, si nici nu urmaresc. Eu sunt, si cu aceasta afirmatie e suprinsa deja esenta. Am creionat stangaci doar unele trasaturi din personalitatea mea si modul meu de gandire, infim mai putin decat definitia mea. Orice definitie pana la urma, e limitare, pentru ca scapa trasaturile intregii idei. Mai ales la aceatsa intrebare, citata dintr-o carte binecunoscuta zilelor noastra, best-seller al unui scriitor german.
Trimiteţi un comentariu