marți, 17 ianuarie 2012

E scris în Germeni!



Scriu de când mă ştiu. Mai serios, începand de acum 14 ani. Deoarece cultura astăzi e doar un episod secundar în viaţa românilor, şi chiar a întregii civilizaţii umane supusă testului supravieţuirii zilnice, am fost nevoit să mă descurc singur. Cu sfaturile şi ideile prietenilor care m-au susţinut cu entuziasm, încat am reuşit. Mă bucur pentru prima oară de roadele muncii, iar acum ţin în mâini primul meu volum.
E scris în Germeni! Ceea ce exprim nu stă scris numai în codurile cuvintelor şi în îmbinarea lor. În fapt, e scris în voi, în germenii interiori a ceea ce sunteţi fiecare. Eu am adăugat doar puţină "culoare"!
Oglinda trărilor interioare, dar şi a impulsurilor spirituale, s-a conturat liniştit, zi după zi, an după an, până când am reuşit să adun un volum. Ca orice început, e doar germenul a ceea ce va deveni, în timp.
Pentru că e scos în tiraj limitat, cel puţin prima ediţie, sunt nevoit să răspund solicitarilor, doar în limita exemplarelor rămase. Vă aştept să îmi scrieţi care doriţi, prin e-mail (din secţiunea contact a profilului).
Îmi exprim speranţa că atunci când o să citiţi, nu vă veţi opri la cuvinte. E scris în Germeni!

Florentis