Demersul
acestui proiect a fost inspirat din lipsa informaţiilor online asupra unei mari
părţi din teritoriul administrativ al muncipiului Turda – și anume
identificarea, sistematizarea și localizarea trupurilor de hotar aparţinând
administrativ municipiului Turda, situate atât în intravilan, cât și în
extravilan.
Cu
foarte puţine excepţii, informaţiile online despre hotarele Turzii sunt
lacunare și majoritatea lor se rezumă la referinţe sumare asupra a doar trei
trupuri de hotar incluse în prezent în intravilan și la enumerarea a câtorva
dintre cele din extravilan doar pe niște liste ale unor secţii de votare.
Am
încercat să schiţez câteva repere geografice legate de
ansamblul teritoriului administrativ al municipiului Turda, care să
includă toponimele referitoare la hotarele aflate în
acest areal, vârfurile semnificative și altitudinea lor, reţeaua hidrografică și hidronimele de pe cuprinsul acestui teritoriu, orientarea reliefului
(interfluviilor), conturarea reţelei de drumuri și căi
ferate, iar pe lângă acestea am conturat limitele teritoriului
administrativ (atât limitele intravilanului, cât și pe cele ale
extravilanului), cu specificarea teritoriilor administrative din proximitate (comune/municipalităţi).