Indiferent dacă te-ai născut în Mongolia, Irlanda,
Carpați sau Australia, în prezent ești om pe planeta Pământ, iar Vibraţia Tobei
îți va afecta creierul.
„Șamanismul” a fost format din multe tradiții
culturale și moduri diferite de a percepe realitatea, iar acele tradiții
tribale unice merită toate respectul și conservarea maximă, însă în cele din
urmă toate râurile duc la ocean.
Dacă doriți să vă contraziceţi despre cine deține
adevărul, dacă credeți că nu puteți practica șamanismul decât dacă sunteți mongol
din a 900-a generație, sau aveți sânge celtic pur sau ați trăit într-o peșteră
întunecată toată copilăria, atunci vă puteţi îndepărta. Continuați să căutați.
Cu siguranță, nu auziți cuvintele pe care le spun sau vibraţia pe care o
stârnesc.
Eu vorbesc despre UNITATE. Umanitate. Șamanismul
înseamnă a fi om unit cu Mama Pământ.
Dintr-o perspectivă a neuroștiinței, este
fascinant să studiem neuroanatomia și efectul tobei șamanice asupra stărilor
undelor noastre cerebrale. Există o legătură specifică între stările undelor
cerebrale și o mai profundă conștientizare.
Cu toții avem capacitatea de a experimenta cinci
stări ale undelor cerebrale: Gamma, Beta, Alpha, Theta și Delta, iar fiecare ne
afectează câmpul bioenergetic electromagnetic în mod diferit.
Acel ritm şamanic constant este ca un medicament
pentru mintea noastră. Toba sincronizează cele două emisfere ale creierului
nostru. Începem să accesăm mai mult din cerebel, partea feminină, intuitivă,
instinctuală a creierului. Bătăile ritmice ale inimii tobei a fost primul sunet
pe care spiritele noastre l-au auzit vreodată. Căile noastre neuronale s-au
format în uter pe baza bătăilor inimii mamei noastre în uter.
Acesta este motivul pentru care este cunoscut și
sub denumirea de șamanism din origine. Ne întoarcem literalmente în pântecele
cosmic, locul primordial al creației, unde amintirile Pământului sunt stocate
în ADN-ul nostru acum „întunecat”.
Cea mai bună parte este că putem stăpâni această
percepție cuantică. Este în puterea noastră să schimbăm ritmul creierului
nostru și percepția noastră asupra realității, cu vibraţiile tobei.
Femeile sunt șamanii originari ai planetei datorită conexiunii lor strânse cu creația și cu „Mormântul din pântece” al lumii de dincolo. Acea putere a fost luată, dar la un moment dat era o realitate a existenţei noastre.
Vibraţiile tobei vă ajută să ajungeți la această înțelepciune din INTERIOR. Omenirea este mult mai veche decât am fost deturnaţi să credem. Avem mai multe dimensiuni de lumină în corpurile noastre cu care să ne acordăm.
Șerpii cosmici sculptați pe peșterile din
Australia sunt aceiași cu șerpii cosmici sculptați pe pietre la Newgrange.
Helixul spiralat al ADN-ului și spirala energiei kundalini din măduva spinală
sunt modalitățile prin care energia se mișcă în acest univers.
Putem călători prin găurile de vierme din creierul
nostru, prin materia neagră care ne încurcă cuantic cu orice altceva din
Univers.
Populaţia Dogon din Africa de Vest a știut că
Sirius B a avut o stea pitică cu mii de ani înainte ca oamenii de știință să o
„descopere”, pentru că noi suntem Universul, experimentându-ne ca niște
corpuri. Totul are legătură, suntem interconectaţi!
Suntem oameni indigeni pe Pământ, învăluiți în
materia Mamei ca o mantie peste spiritele noastre. Cu toții avem creier, inimă
și sisteme energetice. Toți trăim în această realitate multidimensională. Nici
o tradiție sau cultură nu are înlocui efectului ritmului asupra creierului
nostru.
Desigur, poate fi periculos, și este foarte
important să te protejezi, pentru că există o mulțime de falsități și
înșelăciuni, iar conectarea la tărâmurile astrale poate deveni periculoasă. Dar
nu este mai periculos să trăiești într-un râu de negare, cu voalul tras direct
peste simţurile tale?
Dacă aștepți ca știința să descopere înțelepciunea
fără a accepta tărâmurile cuantice ale șamanismului, vei aștepta mult timp.
Vibraţiile tobei însă îţi va sincroniza stările
undelor cerebrale şi vei ajunge la revelația directă a numeroaselor dimensiuni
ale corpurilor noastre de lumină.
Apoi, vei practica șamanismul.
Whether you were born in Mongolia, Ireland,
Carpathians or Australia, you are currently a human on planet Earth, and the
drum will affect your brain.
“Shamanism” has been formed by many different
cultural traditions and modes of perceiving reality, and those unique tribal
traditions are all deserving of the utmost respect and preservation, but
ultimately all rivers lead to the ocean.
If you want to argue about who owns the word, if
you believe you can’t practice shamanism unless you are a 900th generational
Mongolian, or have pure Celtic blood, or lived in a dark cave for your entire
childhood, then go away. Keep on scrolling. You are definitely not hearing the
words I’m saying or the tune I’m playing.
I’m talking about UNITY. Human-ness. Shamanism is
about being a human on Mother Earth.
From a neuroscience perspective it is fascinating
to study neuroanatomy and the effect of shamanic drumming on our brain wave
states. There is a specific connection between brain wave states and deeper
awareness.
We all have the ability to experience five brain
wave states: Gamma, Beta, Alpha, Theta, and Delta, and each affect our
electromagnetic bioenergy field differently.
That steady shamanic beat is like medicine to our
minds. The drum synchronises the two hemispheres of our brain. We begin to
access more of the cerebellum, the feminine, intuitive, instinctual part of the
brain. The rhythmic heartbeat of the
drum was the first sound our spirits ever heard. Our neural pathways were
formed in utero based on the heartbeat of our mother in the womb.
This is why its also known as womb shamanism. We
go back literally into the cosmic womb, the primordial place of creation, where
the memories of Earth are stored in our ‘dark’ DNA.
The best part is that we can master this quantum
perception. It’s in our power to change the rhythm of our brain and our
perception of reality with the drum.
Females are the planet’s original shamans due to their close connection to creation and to the 'Womb Tomb' of the Otherworld. That
power was taken, but it’s true.
The drumbeat allows you to literally reach this
wisdom from WITHIN. Humanity is far more ancient than we’ve been led to
believe. We have multiple dimensions in our lightbodies to tune into.
The cosmic serpents carved onto the caves in
Australia are the same as the cosmic serpents carved onto the stones at
Newgrange. The spiralling helix of DNA and the spiral of kundalini energy are
the ways that energy moves in this universe.
We can travel through the wormholes in our brains,
through the black matter that quantumly entangles us with everything else in
the Universe.
The Dogon people of West Africa have known that
Sirius B had a dwarf star thousands of years before scientists “discovered” it,
because we are the Universe, experiencing itself as bodies. It all relates!
It’s all interconnected!
We are humans indigenous to Earth, wrapped in
Mother's matter like a cloak over our spirits. We all have brains, and hearts,
and energy systems. We all live in this multidimensional reality. No one
tradition or culture has ownership on the effect of rhythm on our brains.
Of course it can be dangerous and there is high
importance of protecting yourself, because there’s lots of falsity and
trickery, and connecting to astral realms can get dangerous. But it's not any
more dangerous than living in a river of denial with the wool pulled squarely
over your eyes.
If you wait for science to discover wisdom without
accepting the quantum realms of shamanism, you’ll be waiting a long time.
But the vibrations of the drum will synchronize the
states of your brain waves and you will reach the direct revelation of the many
dimensions of our light bodies.
Then, you can practice shamanism.