Din momentul în care Dincolo, în Pre-Existenţă ne-am ales calea şi am hotărât să începem experienţa noastră în spaţiu fizic, ne alegem împreună cu îndrumătorii noştri spirituali un şablon fizic potrivit pentru menirea noastră şi cunoştinţele pe care vrem să le întâlnim din nou.
Alegem aşadar familia unde vom veni pe lume, persoanele cu care vom relaţiona intens în cursul vieţii, stabilind împreună un cod, care va aştepta cuminte în subconştient momentul activării sale.
Momentul pregătirii formei fizice este un moment în care ne pierdem parţial reperele spirituale iniţiale şi conştiinţa noastră prinde o formă fizică, însă una pe baza percepţiilor condiţiei noastre.
Lumea ni se va părea strâmtă şi poate chiar monotonă, supărătoare.
Nu suntem conştienţi de nimic cu adevărat din afara lumii noastre. Nu vine nici un bebeluş din afara pântecului să îţi spună cum e afară, că există viaţă în altă parte. E prea posibil să nu fim deloc pregătiţi pentru experienţa care urmează, pentru că suntem separaţi de conştiinţa noastră spirituală, cât şi de cea fizică, de amintirile trecute, care se păstrează la un nivel încă neaccesibil conştientului. Unii vor refuza hrana, neputând să o cunoască şi nici dacă îi face bine sau rău. Lumea va deveni tot mai neîncăpătoare, o altă angoasă cu care ne vom confrunta. Unii copiii sfârşesc nenăscuţi, spre tristeţea părinţilor care au pregătit totul, însă în faţa acestei alegeri nu mai pot face nimic. Cheile de la viitoarea lor cameră se vor prăbuşi, undeva, fără menire.
Unii continuăm, intrăm în lumea aceasta, în cea care acum putem citi aceste rânduri. Experimentăm lumea fizică, învăţăm despre ea, creştem. Dar ceva nu e complet! Undeva există un gol pe care nu îl poate umple nici cultura, nici distracţia, nici convenienţele (inclusiv religia), nici măcar propria noastră familie şi cercul de prieteni. La un moment dat ne cuprinde frica cu privire la faptul că nu ştim efectiv altceva, decât aceasta lume, de care suntem conştienţi că la un moment dat va înceta pentru noi.
Majoritatea celor dintre noi vom face multe greşeli şi ne vom îndepărta de menirea noastră. Lumea va deveni rutină sau o angoasă continuă, căci tot ce e bun se topeşte, atunci când nu are rădăcini adânci. Ştii...? Construieşti pe plaja castele de nisip, un timp vor sta semeţe, dar nisipul se usucă uşor. Lipsa fundaţiei şi a altor elemente de ancorare, va duce inevitabil la prăbuşire. Iar fundaţia nu e nimic din ceea ce căutăm la suprafaţă. Nu e din nimic procesat de mintea raţională supusă modului de existenţă fizic.
Când simţim acest gol, e momentul în care nu îl va umple nimic din tot ce cunoaştem şi de care suntem înconjuraţi. E întâlnirea cu Destinul! Te izbeşte în faţă ca un aer rece, ca o aromă neobişnuită, o vei simţi familiară şi totuşi de nicăieri.
Da, nu toţi avem şansa de a surprinde această falie din viaţa noastră, prin care licăresc structurile interioare. Unii suntem mult prea ancoraţi în realitatea continuă de tip fizic şi nu am dat vreodata vreo şansă dimensiunii noastre interioare, decât cel mult am înlocuit-o cu convenţii (artă, cultură, religie).
Pentru a ne atinge potenţialul complet, trebuie să ieşim afară din noi, ca să primim Cheile. Unii dintre noi frecventează societăţi iniţiatice, unde există o pregătire asemănătoare în acest sens a aspirantului, care e adus în afara familiarităţii sale, într-o stare extremă, simulând chiar moartea sa fizică.
Înainte să continuăm, trebuie să întelegem paradoxul vieţii noastre, a celor pe care religia ne va afunda într-o rutină. Spiritualitatea nu e despre religie, chiar şi religia e ceva artificial, creat şi manipulat de om. Religia e ca şi când stai în genunchi într-o închisoare, între patru pereţi închişi, prin care nu poţi vedea în exterior, e foarte asemănătoare cu condiţia strict fizică din noi înşine. Religia e despre mijlocire şi de multe ori astfel e despre limitări şi modificări eronate. Spiritul şi spiritualitatea e ceva nemijlocit, natural, o legătură directă cu Universul de dincolo de percepţia noastră îngustă. Spiritul e atunci când călătoreşti şi poţi privi prin geam spre peisaje, când dormi noaptea în cort şi te cuprind sunetele naturii, ridici braţele şi mulţumeşti în mod nemijlocit însăşi Existenţei.
Noi cei care simţim golul, apoi falia, în curând simţim că trebuie să ne mai naştem odată, fix în această viaţă, acum. Avem active doar simţurile fizice, încă nu suntem compleţi. Iar compleţi putem fi doar aici, în lumea fizică, în cea spirituală ne va lipsi iar aspectul fizic. Deci doar acum putem trezi la viaţă concomitent latura noastră adâncă, spirituală. Acum e nevoie să descoperim şi dezvoltăm simţurile spirituale, care în principiu sunt în număr tot de cinci, ca şi cele fizice, şi sunt corelate într-un anumit mod cu cele fizice, familiare momentului prezent. Cele cinci simţuri spirituale sunt: senzaţia (cunoaşterea extrasenzorială, gust, miros, pipăit şi auz spiritual), imaginaţia (cunoaşterea imaginativă, văz spiritual), inspiraţia (cunoaşterea de tip voliţional, senzaţia că eşti nu în afara şi percepi ceva anume, ci înăutrul acelei entităţi, cu accesarea Eului profund şi a resurselor sale de memorie, impulsul extern), intuiţia (cunoaşterea intuitivă, senzaţia de co-participare la crearea entităţilor percepute), transcederea (iubirea pe cea mai înaltă frecvenţă, redescoperirea dimensiunii divine a fiinţei proprii).
Acum e nevoie să reunim tot şi să reuşim.
Pe această cale, ne pot ajuta anumite persoane care au atins deja falia lor proprie şi au înaintat pe acest drum complicat, nou. Îi simţim, vin de nicăieri şi par de când lumea alături. Când ne vorbesc o fac într-un mod atât de simplu, serios şi adânc! Simţim prin ceea ce ne transmit o pauză, o linişte, ei radiază ceva ce acum doar putem intui.
Postări
