Spiritul Urs

Acum cinci săptămâni în viaţa mea începeau să funcţioneze ghidajele spirituale. Am început să fiu atent la coincidenţe, la indicii, la firul roşu care mă ghida pe un drum anume.

Am început cu pădurea inimă

https://florincoman81.blogspot.com/2020/10/inima.html

apoi cu vortexul unei zile deosebite, unică în acest mileniu

https://florincoman81.blogspot.com/2020/11/vortex-spatial-si-temporal.html

şi acum continui cu spiritul urs.

Dacă o să contempli o hartă satelitară, la scară amănunţită, sunt sigur că şi tu o să descoperi multe forme care ţi se vor părea interesante.

De data aceasta am descoperit silueta unui urs, bine ascunsă în munţi.

https://www.google.ro/maps/@46.6414913,22.7572447,6018m/data=!3m1!1e3

În lumea spirituală există totemuri care amintesc de supra-spiritele animalelor. Sunt doar câteva astfel de animale care au rol totemic.

Ursul este simbolul puterii, curajului, tenacităţii, demnităţii şi al prieteniei.

În special lumea spirituală a Asiei, Europei şi Americii de Nord venerează ursul. Aici, ursul ocupă aceeaşi nişă ecologică ca şi omul, cu care concurează pentru hrană şi adăpost. De asemenea, uneori ursul se ridică în două picioare, asemeni omului.

Ursul e respectat pentru puterea sa. Indigenii îl văd ca pe un om transformat, o fiinţă animală care are o relaţie apropiată cu oamenii.

Şamanii şi triburile animiste creau totemuri reprezentând ursul, un animal-spirit, care atunci când apărea în visele oamenilor imprima protecţia pentru puii săi. Totemul sau tatuajele oferea purtătorului acces la puterile şi înţelepciunea ursului. Ursul nu conferă doar putere şi înţelepciune, ci şi leadership, vindecare, solitudine, curaj în timpuri dificile.

În Munţii Pirinei există legenda omului-urs, John Bear (Jean of the Bear).

În Siberia, dar şi la inuiţii din America de Nord, femeia-şaman, foloseşte de regula totemul urs. Atunci când un vânător este mâncat de urs, el acceptă să se reîncarneze ca şi şaman şi va purta spiritul său.

Marele Urs (Ursa Major) e o grupare de stele care ne veghează de pe cer. Tribul Abenaki (Algonquini) crede că în fiecare noapte, Marele Urs este fugărit de trei vânători. Marele Urs este ucis în fiecare toamnă, iar picăturile sale de sânge cad pe pământ, dând culoare frunzelor. El reînvie apoi, în fiecare primăvară-

Siberienii, finlandezii, coreenii, chinezii vechi, adorau ursul. În zona Alpilor au apărut legende despre sfinţi care îmblânzesc urşi.

Ursul era invocat de războinicii vikingi (berserkeri) pentru a-i ajuta în luptă. În Grecia şi Roma antică, ursul era un animal totem asociat zeiţei Artemis (Diana), iar la celţi ursul reprezenta soarele, care îl însoţea pe Artio.

Când ursul apare în vise, el stă mărturie pentru pace, bunăvoinţă, reînviere, suveranitate, maternitate, dualitate.

Ursul simbolizează şi Yin, dar şi Yang. Când se află în hibernare, ursul simbolizează Yin, femininul, luna, întunericul, iarna, lipsa acţiunii, introspecţia, subconştientul. În perioada activă, ursul reprezintă Yang, masculinul, soarele, acţiunea, lumina, extrovertitul, conştientul, primăvara.

Fiecare dintre noi are un anume animal care îl reprezintă spiritual. Există o legătură simbolică şi valori comune, pe care le putem identifica. Personalitatea fiecăruia dintre noi are anumite abilităţi latente, care dezvăluie natura ta interioară. Animalele cu rol de totem poartă cu ele lecţii de viaţă care trebuie deprinse, mesaje semnificative. Totemul are rolul chiar de ghid spiritual, te va ghida asupra unor trăsături pe care le neglijezi sau abilităţi care nu le valorifici încă aşa cum trebuie.

Dacă ursul apare ca ghid spiritual, e momentul să îţi descoperi principalele calităţi, forţa şi curajul. Ursul te ajută să devii un lider adeăvarat. Aduce cu el forţă şi impunere. Invocând puterea ursului, puterea ta interioară va fi susţinută, vei primi mai multă încredere şi forţă de a lupta. Nevoia de vindecare de la nivel psihic emoţional şi spiritual, în primul rand a ta, dar şi ale altora, dacă nu de vindecare, măcar de alinare, va fi ajutată de spiritual ursului, care va dirija energia în mod eficace, dar prudent.

Ursul este un animal solitar. Daca ursul e animalul tău totemic, atunci îţi găseşti echilibrul şi confortul propriu în solitudine. Ai nevoie de a impune limite, de a te regrupa, de a crea un spaţiu propriu, doar al tău. Poate fi un semnal de a ieşi din mulţime, de a medita singur, să oferi timp şi energie vieţii tale spirituale.

“Ursul” munţilor Apuseni l-am întrezărit solitar, într-un loc puţin bătut de turişti, fiind format din sistemul de culmi Alunu-Runcu Ars, pe stânga râului Someşul Cald, în zona de izvoare, între confluenţa cu pâraiele Alunu Mare şi Ponor. Silueta sa se întinde de la capul situat în zona culmilor de vest ale Muntelui Alunu, iar coada pe valea pârâului Ponor, la vărsarea acestuia în Someşul Cald.

 

Am mers pe drumul spiritului urs, până am ajuns efectiv la semnele sale, atât inima, cât şi amprentele, culcuşul, izvorul, pădurea salbatică care era casa sa, tot ce avea amprenta lui. Aveţi aici câteva imagini, care vreţi, puteţi trăi voi înşivă această aventură:

Vor urma probabil multe alte semne.

Vortex spaţial şi temporal

         {a fost odată Inima https://florincoman81.blogspot.com/2020/10/inima.html, iar apoi a urmat Vortexul}

         11.11.2020 e o zi unică în acest mileniu.

Ea deschide un vortex spaţial şi unul temporal.

Vortexul potrivit mie m-a chemat şi m-a regăsit. Eu doar mi-am cultivat înţelegerea şi intuiţia, pentru a primi ghidajele acordate cu ceea ce sunt.

Eu însumi sunt o unealtă folositoare pentru cei care rezonează cu propria lor fiinţă completă.

Sunt ceva de neînţeles doar pentru cei care nu vor să înţeleagă. Pe aceştia îi rog să se oprească aici, nu e nevoie să continue. Dacă vor continua, doar îşi vor produce tulburare. Nu doresc sa aduc tulburare în sufletul nimănui.

Nu e deloc trist să alegi să nu continui pe un drum care nu merge spre regăsirea ta. Trist e doar atunci când ai ajuns la capăt şi continui, pierzându-te de tot pe tine. Adormindu-ţi călăuza ta cea mai preţioasă, sufletul tău, şi lăsând a fi ghidat doar dintr-o dimensiune exterioară a ceea ce eşti şi nici măcar în acord cu fiinţa ta, acest lucru e cu adevărat trist.

Da, putem alege să trăim blocaţi în tristeţe. Locul propriului suflet care doarme, va fi luat de altceva. Acel altceva va crea o hologramă, o matrice, care ne va conduce spre propria sa hrănire, şi nu spre hrănirea si evoluţia noastră. Aceasta e de fapt realitatea lumii în care trăim, cu mici excepţii.

Simţi? Nu te-ai născut aici, în aceasta dimensiune. E doar temporară. Cum ar putea aceasta dimensiune temporară, îngustă, să conducă întreaga ta fiinţă? Cum ai putea să te înţelegi privindu-ţi doar o latură şi focalizându-te doar pe ea?

Vortexul care m-a găsit pe mine este acesta:

Numărul 11 e un număr maestru, special, care vorbeşte despre schimbări, de posibilităţi de evoluţie spirituală, spre o conştiinţă extinsă (telepatie, clarviziune, telekinezie, bilocaţie, proiecţii astrale pe distanţe lungi). Odată ce transcedem propriile lecţii de viaţă, vom atinge controlul complet a trei elemente: energia mentală, energia sexuală, respiraţia. Ele sunt strâns legate între ele, astfel încât prin controlul uneia dintre ele, automat deveniţi conştienţi de celalalte două. Mintea pură, golită de gândurile viciate şi compulsive care limitează fiinţa umană, e una din cheile de a atinge starea.

11 are o puternică încărcătură vibraţională înaltă, intuitivă, deblocând un portal de acces către subconştient. Subconştientul odată accesat, pot fi accesate blocajele, traumele, programele limitative nu doar din această viaţă, cât chiar şi din alte vieţi anterioare, înlocuindu-le cu o reprogramare care să de aducă fericire, iubire, armonie, abundenţă, împlinire sufletească.

Reconectarea cu esenţa divină din adâncul nostru este realizată prin constientizarea şi folosirea corectă a virtuţilor spirituale (credinţa, iubirea necondiţionată, iertarea, recunoştinţa, integritatea, dăruirea, disciplina).

Activităţi ca meditaţia zilnică, expunerea la soare, contactul cu natura, ne ajută să ne reconectăm cu esenţa noastră.

Vor urma probabil şi alte semne

[https://florincoman81.blogspot.com/2020/11/spiritul-urs.html]

Inima

Cum spuneam în articolul “Lumea de lumină” https://florincoman81.blogspot.com/2020/10/lumea-de-lumina.html, pentru ca vieţile noastre să fie împlinite, este nevoie să devenim co-creatori a propriei noastre vieţi, să manifestăm, apoi să fim vigilenţi pe calea ghidajului primit.

În dimineaţa aceasta, deşi vremea de afară nu era prea prietenoasă, ne-am hotărât să mergem undeva în mijlocul naturii.

Deschizând harta satelitară, aparent la întâmplare, efectiv am fost ghidat spre un loc în mijlocul unei păduri, loc care apare sub formă de inimă: N46.565325, E22.875786

În curând, înainte de a mă porni am primit o poză aparent întâmplător, dintr-o pădure, care părea să aibe multe spirite şi o lumină puternică.

În drum spre acel loc, la un moment dat am pierdut parţial controlul direcţiei din cauza drumului foarte greu şi era chiar să ne răsturnăm.

Vremea era una mistică, simţeai efectiv un mister în aer. Valuri de ceaţă, burniţă, fulgi, dar totuşi o căldură neobişnuită, deşi termometrul arăta sub 0 grade, mâinile nu îngheţau.

În drum spre pădurea inimă, am dat însă de plante cu frunze sub forma de inimă.

De asemenea, am întâlnit în drumul spre inima pădurii, un mic lac în formă de inimă.

Am ajuns acolo, dar nu se putea ghici forma pădurii decât din satelit.

În schimb am întâlnit astea:

Şi astea:

La revedere, inima pădurii... Sau pădure-inimă...

Vor urma probabil alte semne.

[https://florincoman81.blogspot.com/2020/11/vortex-spatial-si-temporal.html]

Obiectivele turistice din împrejurimile staţiunii Moneasa

Dacă alegeţi să petreceţi un sejur relaxant la ape termale undeva în România, dar să fie şi munte, îmbinat cu ieşiri în natură, dar şi aer foarte ozonat (foarte bogat în ioni negativi), prima opţiune ar fi staţiunea Moneasa din judeţul Arad, supranumită „Perla Munţilor Apuseni”. Nu este recomandat copiilor foarte mici (apa de aici în principal este mezotermală, adică pentru bebeluşi e destul de rece). Se poate rezolva acest neajuns la hotelurile cu piscine interioare, unde au şi apă încălzită la o anumită temperatură. În schimb, la majoritatea obiectivelor turistice se poate ajunge şi cu copii foarte mici, puţine din obiective necesită efort consistent. Probabil, dacă aveţi în echipă şi nişte copilaşi de vârstă foarte mică nu puteţi ajunge la Vârful Izoi (drumul este destul de lung şi nu este accesibil cu auto decât până la un moment dat) sau la Peştera Liliecilor (cărarea este foarte abruptă şi este risc de alunecare).

Islamismul

Scapaţi de pustiul Saharei, în drum spre Kairouan, singurul oraş sfânt islamic din Africa, am prins o poveste despre islamism si istoria acestei religii.

Dacă aveţi completări sau corecţii de făcut, vă rog să interveniţi prin comentarii. Repet, am auzit povestea pe drumul spre Kairouan, si cum am avut un pic de timp liber, am scris-o pe hârtie.

Mahomed s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său a murit foarte timpuriu, iar apoi şi-a pierdut si mama, la frageda vârsta de 12 ani.

Taste of Sahara

The 22th of June, 2008.
North Africa.
Western Tunisia.
Outdoor adventure in Saharian Desert.

In the Middle of Chott El Gharsa, from Atlas Range to Degache Oasis.
You are welcome.

Note: This video is taken by the autor of this blog and copyrighted.

Sahara Journal - Sousse (XV)

Am ajuns lângă Sousse, perla Sahelului, al treilea oraş, deschizându-se spre mare cu portul de lux El Kantaoui. De aici putem ajunge spre nord la Hammamet (pluralul de la Hammam = băi), cea mai selectă staţiune litorală tunisiană şi apoi la Tunis, mai spre nord, cu vestita Cartagina.
Din Sousse e foarte aproape, spre sud, oraşul Monastir, de unde am pornit, cu poarta sa aeriană care ne va readuce spre casă.

Călatorie plăcută!

Veţi fi uimiţi – mulţi tunisieni înţeleg limba română. Au rude plecate la studii în România, mai ales la Cluj-Napoca. Veţi fi bine primiţi, căci nu-i aşa? – poporul român şi cel tunisian sunt camarazi. O sa va placă!

Sahara Journal - Kairouan (XIV)

Traversăm în diagonală centru Tunisiei, spre Kairouan. Poposim la Jelma pentru prânz şi apoi ne continuăm drumul. Vom ajunge în cel de-al patrulea oraş sfânt al Islamului – Kairouan – după Mecca, Medina şi Ierusalim. Singurul oraş sfînt islamic din Africa. Se spune că acea persoană care pleacă de şapte ori în pelerinaj la Kairouan e ca şi cum ar merge o dată la Mecca, îndeplinindu-şi datoria de credincios musulman. Numele de Kairouan vine de la cuvântul Caravan, loc fortificat de popas al caravanelor. E un centru de forţă, peste secole, între bizantinii care stăpâneau litoralul Mediteranei şi berberii din deşert. Kairouanul a devenit pentru o anumită perioadă capitală naţională. Se poate admira moscheea ridicată de Oqba ibn Nafi, reconstruită în anul 703, cea mai veche moschee de pe continentul african. Marea Moschee din Kairouan, sanctuar islamic ridicat pe un sit creştin vechi, este în vremurile noastre mult mai cunoscută şi mai impunătoare decât cea mai veche moschee din Africa, aici, în Kairouan.

Sahara Journal - Road back (XIII)

Ne vom regrupa la Degache şi ne continuăm drumul spre nord, spre Metlaoui. La Metlaoui trecem pe lângă o exploatare de fosfaţi, deservită de o linie feroviară îngustă. În apropiere, în funcţie de timpul disponibil, putem vizita Cheile Selja.

În continuare, trecem prin Gafsa. Denumirea oraşului provine de la o specie a omului preistoric Homo sapiens, cunoscută sub numele de Capsa. O puternică amprentă romană se păstrază în acest oraş, cu băi romane şi mozaicuri.

Sahara Journal - Star War (XII)

După popasul de la Chebika luăm în piept Chottul El Gharsa, direct printre dune. Nori de praf se ridică în urma fiecărui autoturism, de aceea mergem răzleţiţi, în lateral unul faţă de celălalt. Ne aşteaptă o goană contratimp prin deşert, din loc în loc mai întâlnim alte urme ale altor temerari.

Întâlnim granule şi foi de cuarţ, care strălucesc puternic, reflectând razele soarelui. Fiind amiază şi o temperatură ridicată, putem admira celebrul miraj Fata Morgana şi chiar suprinde în fotografii.

Ajungem la decorul Războiului Stelelor, chiar în centrul Chottului El Gharsa. Coborâm dunele la 80° declivitate, de necrezut dacă nu ajungi în aceste locuri. Anvelopele curg în nisip şi maşina alunecă pe dune. Mai greu e la urcare, aici rămâne blocat în nisip chiar şi Hammerul; cele mai folosite maşini pentru străbaterea deşertului sunt Toyota Land Cruiser. Putem admira martori de eroziune rămaşi deasupra suprafeţei nisipului, unul dintre aceştia este deosebit de spectaculos, cel denumit „Gâtul Cămilei”.

Sahara Journal - Atlas Range (XI)

Vom ajunge la Chebika, oază montană din marginea Munţilor Atlas, drumul fiind de multe ori foarte deteriorat, mai mult un fel de pistă pentru raliu. Suntem foarte aproape de frontiera algeriană.

Chebika ne apare ca o fortăreaţă, dominată de terasete săpate în roca şi morminte de tip marabu. Munţii Atlas se ridică brusc, ca nişte blocuri puternic basculate pe verticală, aproape impenetrabili. Doar o mică despicătură ghiceşte drumul spre inima munţilor, spre lacurile de smarald din interior. Se numeşte Poarta lui Ali Baba, iar legenda ei e cunoscută în toată lumea. Traversăm foarte greu această deschizătură, unul după altul, abia strecurându-ne. Ne aşteaptă o altă lume dincolo, în munţi, extrem de diferită de cea care se întinde spre est, de unde am venit. Pâraie limpezi, lacuri de smarald, cascade, aer proaspăt, palmieri, peisaje splendide. A meritat drumul obositor până aici.

Sahara Journal - Degache (X)

Ajungem la oaza Degache, o oază binevenită după lungul drum prin deşertul de sare. În Degache turiştii au posibilitatea să viziteze îndeaproape o oază la faţa locului, cu ajutorul unor trăsuri. O mulţime de plante tropicale pot fi admirate aici, de la specii indigene la specii colonizate – bananieri, smochini, rodii, palmieri de curmale, arborele de henna (din a cărui frunze se prepară o soluţie tinctorială foarte apreciată), lendrii, piersici.

În acest areal, Degache-Tozeur, la fel ca şi pe I. Djerba, locuieşte o comunitate islamică minoritară – Sufiţii. În trecut, aici se desfăşura un comerţ trans-saharian înfloritor cu aur, fildeş şi sclavi.

Le Degache are loc expediţia spre Munţii Atlas, cu autoturisme de teren. Ne îndreptăm spre nord, ocolind pe la răsărit Chott El Gharsa.

Sahara Journal - Chott El Jerid (IX)

Chottul El Jerid se întinde în faţa noastră scăldat în galbenul răsăritului. Tot aerul spre orizont este cuprins de un tremur de lumină, iar înaintea noastră tresare câte o umbra desprinsă din tufele rare ieşite firave dintre crăpăturile roşiatice ale pământului. 

Chottul El Jerid este o imensă depresiune geologică, un graben tectonic larg ondulat, ocupat de o crustă de săruri care sclipesc în lumina soarelui şi dau la orizont acel miraj al deşertului, o oglindire albastră a cerului la orizont, ca şi un lac imens. 

Fata Morgana apare in miezul zilei, când temperatura depăşeşte 30° C; acest miraj a cauzat numeroase fatalităţi în trecut, când călătorii nu erau obişnuiţi cu acest fenomen. Istoricii susţin că aici exista anticul lac Triton, traversat de Jason şi argonauţii săi, în căutarea lânii de aur. 

Legendele spun că aici este locul de naştere al zeului Poseidon. Loc de desfăşurare a numeroase planuri, Chottul El Jerid, a cunoscut încercarea protectoratului francez de legare a Chottului El Jerid de oaza Gabes, iar în 1962 o propunere a americanilor de testare a experimentelor atomice. Spre est, între Chottul El Jerid şi Chottul El Fedjej, cuceritorii romani au instalat aici o insulă de verdeaţă – „Ţărmul Palmierilor”. Ne apropiem de vechiul „limes” roman, la marginea lumii civilizate.

Sahara Journal - Les Dunes de Kebili (VIII)

Ne repliem spre nord, lângă Kebili, ne aflăm pe ultimele prelungiri ale dunelor spre cel mai mare chott al Tunisiei – Chott El Jerid.

Kebili a fost in timpul Evului Mediu un centru al comerţului de sclavi trans-saharian. În apropiere, în arealul Souk Lahad, la Nefzoua, ajungem la un hotel aflat într-o mică oază – Dar Ismail Les Dunes de Nefzoua. Hotelul are categoria trei stele şi este dotat chiar şi cu piscină; păstrează mozaicuri romane tradiţionale. Însă condiţiile sunt mai precare decât cele cu care suntem obişnuiţi noi, europenii la aceasta categorie de confort.

Dimineaţa trebuie să ne trezim devreme, pentru că ne aşteaptă un drum lung, de peste 600 kilometri, în a doua zi a călatoriei. E o răcoare plăcută, după care tânjim întreaga zi în pustiul saharian.

Sahara Journal - Gate of Sahara (VII)

În marginea Marelui Erg Oriental, ajungem la Douz, supranumit „Poarta Saharei”. Douzeul, prin poziţia sa strategică deosebită, a devenit centrul unor manifestări internaţionale. De aici, se porneşte în caravane care se adâncesc printre dunele nesfîrşite, spre sud. În centru micului orăşel tronează o statuie în formă de cheie, care ne reaminteşte importanţa strategică a acestui centru, la marginea Marelui Erg Oriental. Aici este Muzeul Saharei. Din acest loc, exploratorii Saharei se pot transfera pe caravanele de cămile, baloane cu aer cald, autoturisme speciale de teren. La Douz are loc anual Festivalul Internaţional al Saharei.

Sahara Journal - Throglodytes (VI)

Drumul ne poartă prin deşertul de piatră, spre sud, şi vom ajunge la Matmata. De aici, părăsim direcţia sudică pentru prima dată şi ne reorientăm spre vest.

Matmata e locul unde se pot vizita locuinţele tradiţionale ale berberilor, aşa-numite „locuinţe troglodite”. Locuinţele primitive sunt săpate în piatră. Efectul de alăturare a reliefului cu aspect selenar, aparent nepopular, cu locuinţe subterane, cu moschee şi locuinţe moderne din piatră albă, dă un aspect ireal. Berberii din Matmata şi-au săpat locuinţele în piatră pentru a scăpa de urmărirea duşmanilor, dar şi pentru a se adapta eficient la caldura verii tropicale.

Spre vest, urmează un larg evantai de oueduri, care la ploi torenţiale puternice au înghiţit localităţi întregi, dar cea mai mare perioadă a anului sunt uscate complet, nu ar zice nimeni ca vreodată pe aici a curs apă. În nord, ne însoteşte la orizont conturul înalt al Djebel Tebaga.

Sahara Journal - South Seaside (V)

Trecem prin Mahres, locul unde băştinaşii au fost răsplătiţi de Allah. Aici a eşuat o balenă, care a fost considerată un dar al cerului. Localnicii au organizat petreceri în centrul localităţii, consumând carnea balenei, apoi scheletul l-au amplasat în mijlocul localităţii pentru a le aminti că sunt ocrotiţi de forţele supranaturale. Alături de scheletul de balenă, în Mahres pot fi admirate multe sculpturi şi statui originale, multe realizate din materiale reciclate din deşeuri, imitând păsări şi alte mamifere.

Ajungem în sudul Tunisiei, acest teritoriu al dunelor larg desfăşurate, al djebelurilor stâncoase, alungite, al oued-urilor şi chotturilor, al izvoarelor şi oazelor bine ascunse. Este cu totul un loc special. Abia din Tunisia poţi gusta savoarea Saharei în linişte, fără riscul atacului unui trib necivilizat. În plus, turistul găseşte aici o infrastructură bine pusă la punct de protectoratul francez, care a încercat să dezvolte potenţialul turistic şi să faciliteze exploatarea resurselor naturale, în acelaşi timp cu încercarea de civilizare a triburilor nomade berbere. Totuşi, şoselele asfaltate sunt rare şi destul de înguste, în plus nefiind indicat să te aventurezi de unul singur în deşert nici chiar cu o maşină foarte sigură. De obicei se formează echipe de câteva maşini, care rulează fără a se pierde din câmpul vizual.

Traversăm oraşul Gabes, una dintre cele mai importante aşezări din Tunisia. Grădinile sale sunt superbe, foarte variate. Adânc ancorată în canionul ouedului Gabes, oaza Gabes contrastează puternic cu mediul din împrejurimi, ca o comoară bine păstrată.

Doar la câţiva paşi, la marginea oazei, deşertul îşi recâştigă puterea şi devine aparent de netrecut.

Sahara Journal - Sfax (IV)

În continuare, autostrada G 1 ne conduce spre sud, în direcţia Sfax, unde se termină. Din loc în loc traversăm filtrele de control ale poliţiei, semn că guvernul tunisian acordă o mare importanţă securităţii. Parcă ai trece nenumărate graniţe, atâta doar că nu ţi se cer actele la control, decât în cazuri extreme.

Sfaxul e aşezat în faţa Insulelor Kerkenah, paradisul păsărilor şi al faunei acvatice. Situat în plin Sahel, nu departe de hamada, deşertul de piatră, şi de sebkha, deşertul de sare, Sfax e un loc ce se individualizează net de mediul înconjurător. Nimeni nu s-ar gândi că aici e al doilea mare oraş al Tunisiei, descris de scriitorul Ronald Firbank, ca şi cel mai frumos oraş din lume. Puternic port al Mediteranei, cu o industrie bine dezvoltată, prosper, plin de civilizaţie şi cu o altă mentalitate. Faima Sfaxului vine de la comerţul şi procesarea măslinelor şi a uleiului de măsline, dar şi de la valorificarea importantelor resurse minerale din arealul învecinat – hidrocarburi şi fosfaţi. Aici, în bazarul din Sfax s-au turnat o parte din filmările de la Pacientul Englez, fiind prezentat în film ca şi bazarul din Cairo.

În continuare, străbatem spre sud zona costiera a Golfului Sirta Mică, unde pustiul saharian pătrunde până pe malul mării.

Plantaţiile de măslini prezente aici din vremea fenicienilor aproape că dispar. Se instalează un climat tot mai aspru, cu rare tufe, fixate adânc într-un sol roşcat, pietros, mai mult un fel de scoarţă de alterare decât sol propriu-zis.

Sahara Journal - Lost City (III)

Vom ajunge la El Jem, unul dintre primele şase amfiteatre romane cele mai mari din lume. 

El Jem, denumit şi Oraşul Pierdut sau Oraşul Distrus (Thystrus), are un „colosseum” la fel de bine conservat ca şi cel din Roma. 

Aici, cunoscătorii de legende încă mai caută tunelul subteran construit din piatră, cu ajutorul elefanţilor, spre mare, spre Mahdia sau catacombele din Sousse.

Sahara Journal - Monastir (II)

Prima vedere, la aterizare pe Monastir, dezvăluie nişte incinte ciudate, un fel de heleştee cu apă marină, pentru extragerea şi procesarea sării.

Fortul Monastirului, cel mai vechi şi mai important din Tunisia, datează din anul 796, ridicat de un general al celebrului Harun ar-Rashid.

Monastirul a fost prima fortăreaţă religioasă în care s-a permis accesul femeilor.

De la Monastir ieşim la auostrada G 1, care vine dinspre capitala Tunis şi se îndreaptă spre sud, spre Sfax, cel mai important centru industrial al Tunisiei.

Traversăm o zonă cu lacuri sărate, secate, de tip sebkha, un fel de „deşerturi de sare”, formate din depozite de gips şi anhidrite, cu cruste de săruri. Din loc în loc se pot zări plantaţii de măslin, tot mai anemice, cu o distanţă foarte mare între copaci, pentru ca rădăcinile lor să se poată dezvolta pe o suprafaţă mai mare, proporţională cu reducerea fertilităţii şi umidităţii solului.