joi, 27 mai 2010

Efectul „Ilha Contrera”



[Ilha Contrera, în traducere liberă înseamnă „insula contrară”, „insula împotrivă”, „ante-insulă”, „insula din faţă”. Efectul „ante-insulei” este un fenomen intuit încă din perioada civilizaţiilor pre-moderne. S-a păstrat chiar unele „moşteniri” în toponimie – a se vedea Insula Antilia („Cele şapte cetăţi”), parte a sistemului de civilizaţie atlantică, cu localizare in mijlocul bazinului nordic al Oceanului Atlantic, undeva în direcţia ce uneşte Insula Madeira de astăzi cu Insulele Bermude, dispărută misterios în secolul al XVI-lea, probabil în urma unui cataclism natural sau chiar indus de om/forţe externe naturii.]





Efectul „Ilha Contrera”, al „ante-insulei”, este aplicabil (para)psihologiei moderne, ca „entitate de interfaţă”, „ecran”, „poartă”, prin care are loc emiterea unor semnale emergente, care poartă amprenta energiei interioare, de unde au fost lansate.


E un concept de vârf, probabil doar intuit şi prea puţin cercetat într-o lume a cercetării bazată prea mult pe convenţionalul formelor şi mai puţin pe efectul transcederii lor, a „curgerii” si inter-relaţionării profunde, la toate nivelele, a realităţii.


Nu mă pot considera un mare cercetător în domeniul (para)psihologiei, din acest motiv mă limitez în a contura un mic tablou, plasticizat, al acestei experienţe, cu cuvinte cât mai simple, pastrând energia şi „codul” sursă.


Ceea ce suntem, suntem cumva neterminat, nedeschis, în lumea proprie, ca un cadou nedesfăcut, doar presimţind bucuria interiorului.


Ceea ce suntem se împlineşte atunci când cineva/ceva din exterior deşteaptă ceea ce suntem în fiinţa sa, în conştiinţa proprie, când vibrează în acord, pe aceleaşi frecvenţe. E un fenomen ce aminteşte de focul preluat de la o altă flacără.


Ceea ce suntem e opera de artă a celui care ne „vede”. Căci, declaraţia de dragoste universală, acea dragoste văzută în sensul ei deplin, nu romantic, e simplă – „te văd”, „te simt”.


Când suntem, dar mai ales când suntem în lume, ca fiinţă şi legătură totală cu lumea, atunci avem sentimentul acela copleşitor că „ni se deschid porţile”.


E semnul unei realităţi profunde, dincolo de acest Pământ, dincolo de temerile noastre, dincolo de tot ceea ce suntem cu adevărat, şi nu a atributelor cu care ne asociază mintea noastră compulsivă.


Căci eu nu sunt nici Florin, Florin e doar un atribut, numele meu sub care mă cunoaşteţi ... eu nu sunt nici înfăţişarea , „hainele” mele ... eu nu sunt nici gândurile frământate, mintea mea e doar o unealtă, nu e „eu” ... dincolo de toate acestea veghează lumina conştiinţei, esenţa eului care stă deoparte faţă de aceste lucruri, le priveşte şi le animă.


Cuvintele sunt prea sărace pentru a expune trăirea în noua perspectivă, sunt doar starea imanentă, introductivă, prefaţează emergenţa unei lumi noi. Însă, cuvintele poartă nevăzut, cumva în ansamblul lor, amprenta energiei trăirii momentului în care s-au născut.


Vă las în compania cuvintelor unui alt „eu”. O persoană cu totul vizionară, plină de linişte, dar şi de un entuziasm cum puţini îl au. Ea întregeşte prin liniştea şi simţul său esenţele imaginilor unor „euri”, unor suflete neîntregite.



„Sa scriu despre tine... imi este greu... Oare voi folosi cuvintele potrivite??? Mi-am facut un ceai de iasomie si mi-am pus muzica, care simt eu ca se potriveste cu telul meu. Melodiile Kathrinei Jenkins, ele ma duc usor pe meleagurile Turzii, in preajama unei persoane deosebite, de 28 de ani, in prejma ta. Un tinar angajat sa schimbe un pic lumea in mai bine, cu munca lui zinica, cu elanul sau, cu increderea in viitor... Fiecare dintre voi care traiti in preajma lui cred ca ati observat cine este, la cine ma refer. Eu il cunosc un picut... virtual :) ... (numai 25 de procente cum a destainuit testul lui ;) , din pacate)! Acum 5 luni am avut onoarea sa fac cunostiinta cu el, din intimplare, pe Facebook. Poate sunt multi oameni care nu cred in simturi, in destine... dar eu cred. Eram trista in acel timp, eram dezamagita si el a aparut din nimic si mi-a explicat cu rabdarea lui "parinteasca" de ce simt asa. Am purtat multe convorbiri interesante, unele de necrezut, unele banale... dar m-a "vindecat" de neintelegerile mele cu ai mei, cu unii din preajma mea! Iti multumesc "ingerule pamantean"! Candva i-am vazut si fotografia... si da... era asa cum mi-am imaginat: ochii lui mi-au confirmat increderea, asa rapida castigata! Blandetea privirii unui om strain si totusi asa calda, sincera, plina insa de o mare stiinta. O persoana care stie ce spune si cand spune. Asa ceva vezi intr-o manastire, asa ceva simti linga ceva sfint, curat. Atunci cand nu mai credeam in bunatatea omeneasca a aparut... din nimic!? Felul lui (din putinul vazut de mine) este deosebit, aparte... Am trait 18 ani in Romania si am plecat de acolo tot din dezamagire. Citisem atatea carti si nu am avut ocazia sa cunosc oameni asa ca el... Am pleacat in lume atunci. Si de aici, din Germania, l-am cunoscut. Sunt doar "o prietena virtuala", insa, sunt mindra ca l-am cunoscut!!! Zimbetul lui "englezesc" ma molipseste, imi da putere sa zimbesc si eu iar. Am recapatat increderea in bine, in oameni... Cred ca unii l-au descrie copilaresc, naiv poate... Dar nu este asa, el arata puritatea sufletului! Arata multumirea ca a reusit sa treaca peste toate greutatile si a putut ramine increzator in BINE... Ma rog pentru el, in liniste, des, sa nu-l raneasca nimeni niciodata! Dar sa stii "floare rara" ca undeva, sunt oameni care te vor sustine intotdeauna! Sint sigura! :) Chiar daca putini sau multi, ei exista!!! Te-am intrebat de ce nu pleci peste hotare, sa realizezi mai multe, pentru tine si familia ta... Ce naivitate din partea mea... am inteles ca tot ce te imprejoara, iti "ocroteste" felul tau de a fi, te implineste deja... chiar daca "te plangi" citeodata, cand esti dezamagit ;) !!! Persoanele iubite din prejma ta, meleagurile parintesti, fiecare bucatica de cer ce trec deasupra ta AJUNGE!!! Ai totul!!! Esti un om fericit! Fotografiile tale oglindesc sufletul tau rar de gasit. Fiecare bucatica de pamant ce tu o fotografiezi emaneaza personalitatea ta. Am invatat sa imi iubesc tara din alt punct de vedere, a bogatiei ei naturale. A frumusetei ei! Cu muntii ei mindri pina-n nori, cu pesterile ei misterioase, cu drumurile pline de flori, cu apele ei limpezi, cu razele ei stralucitoare, cu arhitectura ei maiestoasa... Felul tau deschis si sincer mi-a putut toate acestea reda din nou! Un "profesor" rabdator esti! Oare stii asta? :) Fata unui om este pentru mine,o carte deschisa. A ta reprezinta un roman de aventura intr-o lume plina de minuni, de povesti reale, de intelepciuni, de obiceiuri vechi, de un viitor modern... Sper candva cand nu v-oi mai fi pe lumea aceasta, sa am norocul sa te intalnesc intr-o viata urmatoare!!! Sa iti pot fi un prieten adevarat! ...................”(Oana Toromanidis)

4 comentarii:

RitaSophie spunea...

Hm... Florin... Incep atat de sceptic, in aparenta, pentru ca si pe mine ma mistuie flacari. Si mi-e greu sa vorbesc despre ele, caci sunt inca salbatice... Incerc sa-mi dau seama dac-am inteles bine ce-ai vrut sa zici tu aici... Poate vorbim pe privat!
Rita

Zam Fir Pop spunea...

Atunci, mă retrag înainte de a comenta ...

Florin Coman spunea...

Multumesc pt feed-back, Rita.
Zamfir, de ce sa te retragi? Blogul e public, nu e privat :)) Simte-te binevenit.

Zam Fir Pop spunea...

OK! Mulţumesc! Şi, spun ce am voie să sau să cred ... ca să nu supăr?! Că eu, am înţeles, am dreptul să fiu luat în răspăr, nebăgat în seamă sau subiect pentru "glume" nesimţite!

Noi reacţii