Începuturi iniţiatice

Voi începe prin a reaminti faptul că nu există o reţetă universală în călătoria descoperirii lumii şi energiei interioare, prezentă în toate fiinţele şi radiind ca o pânză universală în toate lucrurile ştiute şi neştiute ale lumilor. Nu vă atasaţi de cuvinte, de sensul strict al lor, ele sunt doar jaloane – „interior” aici înseamnă mai degraba prezenţă universală, comună făpturilor, energie cu o stare de agregare mult mai amplă ce cuprinde toate celelalte stări de agregare plus ceva ce încă nu reuşim să definim, doar să intuim tangenţial.

Încep prin a desena stângaci fragmente din experienţa mea, acordate cumva într-un trend pe care îl intuiam din copilărie, însă nu bănuiam amploarea şi urmările care aveau să vină, aşa cum nici acum nu sunt conştient decât de o mică parte din realitatea uriaşă ce se deschide în faţa paşilor mei.

Seară

Acum o clipă m-am gândit să încerc. Din nou, mi-am luat geanta cu gânduri pe un umăr. Am înghesuit, pe undeva, prin unul dintre buzunare, bruma de lumină pe care o mai am.

Deschid uşa, încet – ating privirea voastră rugoasă. Astăzi, ca şi cum cerul s-a îmbrăcat în ceva apăsător ... O senzaţie ca şi cum cineva mi-ar fura cuvintele! Mâinile încep să îmi tremure, nu îmi mai regăsesc colţul de zâmbet. Simt din felul în care uşa de întoarce uşor ... Simt din tăcerea stânjenitoare ... Ar trebui să renunţ?

Îmi vine să şoptesc încet, prin perdeaua de fum: „Ştii, ... venim din acelaşi loc. Câte s-au schimbat!”, dar glasul meu se pierde în pauzele dintre întrebările reci.

Aerul devine apăsător. Îmi ocoliţi privirea. Vă uitaţi în gol în oglinda din spate, care se frânge şi cade în bucăţi mărunte. Mai e puţin şi plec. S-a făcut seară!