Seară

Acum o clipă m-am gândit să încerc. Din nou, mi-am luat geanta cu gânduri pe un umăr. Am înghesuit, pe undeva, prin unul dintre buzunare, bruma de lumină pe care o mai am.

Deschid uşa, încet – ating privirea voastră rugoasă. Astăzi, ca şi cum cerul s-a îmbrăcat în ceva apăsător ... O senzaţie ca şi cum cineva mi-ar fura cuvintele! Mâinile încep să îmi tremure, nu îmi mai regăsesc colţul de zâmbet. Simt din felul în care uşa de întoarce uşor ... Simt din tăcerea stânjenitoare ... Ar trebui să renunţ?

Îmi vine să şoptesc încet, prin perdeaua de fum: „Ştii, ... venim din acelaşi loc. Câte s-au schimbat!”, dar glasul meu se pierde în pauzele dintre întrebările reci.

Aerul devine apăsător. Îmi ocoliţi privirea. Vă uitaţi în gol în oglinda din spate, care se frânge şi cade în bucăţi mărunte. Mai e puţin şi plec. S-a făcut seară!