marți, 5 martie 2013

Copilul arhaic

În vremea dinainte a ceea ce numim astăzi Pământ era o lume pe care cuvintele noastre nu o pot exprima.
Chiar dacă am putea recompune cu ochii spiritului acea imagine veche, tot nu am putea să o înţelegem, doar simţi.
Copii fiind atunci în ale Cerului, aveam acea spontaneitate şi efervescenţă înspre a descoperi. Încă neatinşi de ceea ce suntem învăţaţi a fi lumea, o cunoşteam nemijlocit, eram parte vie din ea.
Călătorind prin pădurile bătrâne, în suflet ne răsăreau imagini vii ale spiritelor surori. Pietrele ne vorbeau, ni se deschideau dinainte ca nişte cărţi. Nu, nu erau nişte pietre aşa cum le vedem astăzi neînsufleţite.
Demult, pe acel Pământ pe care îl numeam altfel, ne-am propus să păstrăm vie vibraţia acestor clipe, pentru ca, oricând vom fi copleşiţi de ceaţa timpurilor care vor veni, să ne simţim copilăria pe care o purtăm.
Vreau doar să vă spun, vouă, celor ce veniţi, că veţi purta cu voi ochii spiritului, iar pietrele de aici cuvintele vechi. Atingeţi uşor pietrele de alături, apoi pădurea bătrână... Copilul cel vechi vă vorbeşte. Ceaţa timpului care v-a dezvăţat de ceea ce sunteţi s-a risipit!

Un comentariu:

Florin Coman spunea...

“My soul is from elsewhere, I'm sure of that, and I intend to end up there.” (Rumi)

Noi reacţii