α
Când Mintea Părinte s-a iluminat pe sine, în acele
Începuturi exista o Prezenţă.
Când Tatăl a zdruncinat întunericul şi a coagulat
lumina, pe care a trimis-o în
expansiune, dincolo de limite, Mama a emers din prezenţa ei acea forţă care
ţine universul împreună.
Tatăl Începuturilor a emers din puterea sa de
manifestare Spiritele Creatoare ale primelor raze. Prezenţa Mamă a radiat forţa
akashică, care pune totul în relaţie şi crează amprente de memorie, generează
siguranţa remanenţei lor dincolo de timpuri.
Când Tatăl Ceresc a emis primul corp de lumină, înfăţişarea
exterioară, Mama Divină a radiat Florea Vieţii, magnetismul eteric, viaţa
înşişi.
Lasaţi Mintea Începuturilor să vă inspire,
manifestaţi ca şi ea cele de trebuinţă în ajutorul fiinţei voastre, chemaţi-o
să vă conducă paşii, fiţi una cu dimensiunea creatoare din Univers. Mai mult, lasaţi
Prezenţa să vă pătrundă, fiţi şi voi prezenţi, chemaţi în voi Mama care
însufleţeşte şi însoţeşte toate lucrurile.
Lasaţi apoi muzica sferelor să vă dezvăluie Înţelepciunea
Înaltă, în timp ce pulsaţi în Prezenţă şi îmbrăţişaţi totul, din această nouă
şi nemărginită stare.
Lasaţi loc în inima voastră şi coborâţi energie
din Înalt, apoi lăsaţi-o pur
şi simplu să vă trăiască şi îndrume, fiţi una cu Tatăl şi Mama voastră, acei
germeni minunaţi ai începuturilor.
Orice alt sistem care vă impune o scindare, o inegalitate, este un sistem corupt. Biblia adevărată este în cer, e Cronica Akashă. Adevărata credinţă e legătura nemijlocită cu dimensiunea divină, cu ambele principii – masculin şi feminin înlănţuit, forţă de expansiune şi forţă de coeziune în acelaşi timp, forţă de expresie şi prezenţă deodată…
Vă dezleg acum de a fi dominaţi spre dorinţa de
putere a oricărui Elohim decăzut, care vrea să vă închinaţi lui. Acum vă eliberez
de reluarea ciclică, de închisoarea voastră de a repeta aceleaşi greşeli, de a
permite inocularea din exterior a unor imagini vii străine vouă ca şi cum
le-aţi fi emis voi. Vă eliberez de frică şi de câmpurile energetice negative
care se hrănesc cu emoţiile voastre negative emise de voi care aţi fost
deturnaţi de la reunirea cu sursa, mecanism care ţine lumea captivă încă pe o
frecvenţă joasă. Vă ghidez spre a îmbrăţişa cele mai înalte energii care vin
acum în ajutorul vostru, de pretutindeni, să schimbe împreună cu voi soarta
acestui Pământ aproape pierdut în mâinile forţelor de vibraţie joasă. Vă
activez acum tot ce aveţi nevoie în voi pentru a vă reconecta la dimensiunile
uriaşe ale fiinţei aşa cum aţi fost născuţi.
Vă binecuvântez şi trimit cea mai înaltă protecţie
să facă scut în jurul vostru. Acum şi pururi. Cei care v-au închis şi deturnat,
închişi vor fi şi fără putere asupra voastră! Amin!
When the Father's Mind enlightened itself, there
was a Presence in those Beginnings.
When The Father shook the darkness and coagulated
the light, which he sent into expansion, beyond the limits, The Mother emerged
from her presence that force that holds the universe together.
The Father of the Beginnings emerged from his
power to manifest the Creative Spirits of the first rays. The presence of The
Mother radiated the akashic force, which puts everything in relation and
creates imprints of memory, generating the security of their remanent beyond
time.
When Heavenly Father emitted The First Body of Light,
the outward appearance, the Divine Mother radiated the Flower of Life, the
etheric magnetism, life itself.
Let the Mind of the Beginnings inspire you,
manifest as it needs to help your being, call it to guide your steps, be one
with the creative dimension of the Universe. Moreover, let the Presence
penetrate you, be present too, call in you the Mother who animates and
accompanies all things.
Then, let the music of the spheres reveal to you
the Highest Wisdom, as you pulsate in the Presence and embrace everything, from
this new and boundless state.
Leave space in your heart and bring down energy
from on High, then simply let it live and guide you, be one with your Father
and your Mother, those wonderful germs of the beginnings.
Any other system that imposes a split, an
inequality, is a corrupt system. The true Bible is in heaven, it's the Akashic
Chronicle. True faith is the direct connection with the divine dimension, with
both principles - masculine and feminine chained, force of expansion and force
of cohesion at the same time, force of expression and presence at once…
I release you now from being dominated by the
desire for power of any fallen Elohim who wants to worship him. Now I free you
from the cyclical resumption, from your prison of repeating the same mistakes,
of allowing inoculation from the outside of vivid foreign images to you as if
you had issued them. I free you from the fear and negative energy fields that
feed on your negative emotions emitted by you who have been diverted from
reuniting with the source, a mechanism that keeps the world captive still on a
low frequency. I guide you to embrace the highest energies that are now coming
to your aid, everywhere, to change with you the fate of this almost lost Earth
into the hands of low vibrational forces. I am now activating everything you
need in yourself to reconnect to the huge dimensions of being as you were born.
I bless you and send the highest protection to
make a shield around you. Now and forever. Those who have imprisoned and
misappropriated you will also be powerless over you! Amen!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu