Tu nu ai văzut / You didn’t see

Tu nu ai văzut când eu plângeam și sufeream în tăcere…

Nu ai auzit nici când te rugam să mă asculţi. Nu aveai nicicând timp. Apoi, mult timp erau alţii prin preajmă. Sau poate deranjam cu şoaptele mele copiii... Erai mereu nervoasă, nemulţumită. Aveai aşteptări tot mai multe, iar eu le luam în braţe, fără să îmi pese că într-o zi o să mă prăbuşesc.

Ascundeam durerea care mă măcina, dinăuntru. Mimam zâmbete, dar uneori îmi ieşeau triste, stângace. În fiecare zi, luni în şir, mă străduiam să îţi vorbesc, să îţi spun că sunt rupt în mii de bucăţi şi că nu mai pot continua.

Îţi mai aduci aminte de câte ori cedam, de dragul nostru? De dragul a tot ce am construit împreună? Tu mereu mă învinovăţeai şi tindeai să vezi doar umbrele mele, în cele mai urâte culori. Dacă eu eram cel plin de negură, tu ai întins vreodată mâna? Chiar ţi-a păsat? Ai vrut cu adevărat să mă smulgi din cercul în care mă zbăteam fără ţintă?

Uneori, rar de tot, eram doar noi... Dar erau deja atâtea hotare între aceşti doi oameni, crescute în toţi aceşti ani în care nu ai întins niciodată mâna şi nu ai înţeles nimic din ce îţi spuneam. Nu ai privit niciodată cu sufletul, dincolo de ochi...

Ani de tăceri şi de nopţi în care doar îmi întorceai spatele, iar eu îmi ascundeam lacrimile de toţi cei care mă credeau fericit. Doamne, câţi mă invidiau poate că am un cămin liniştit şi că sunt un norocos, răsfăţat de destin! Dacă ar fi ştiut că sunt doar un pescăruş care se zbate între viaţă şi moarte, în marea cea largă, cu aripile rupte...

Ce a rămas din tot dorul meu pentru tine, pe care îl duceam tot mai greu, începând de la un timp să mă împiedic? Ce a rămas din dimineţile în care te aşteptam să îmi alungi temerile, tristeţea şi descurajarea, şi tu nu mai veneai? Ce a rămas din toate planurile pe care le-am făcut împreună? Ce-mi rămâne mie după atâţia ani de speranțe? Ce-mi rămâne mie după atâtea nopţi înnecate în lacrimi?

Îți zic eu: mi-au rămas câteva poze și amintiri... Şi copiii, pe care tot tu îi îmbrăţişezi noaptea. Oare e de ajuns? Oare doar atât merit?

Tu crezi că eu sunt slab şi voi ceda poate şi mâine... Nu, nu sunt slab, am cedat până acum doar de dragul tău, nu pentru că aş fi fost slab. Dar astăzi mestec cenuşă amară şi strâng pumnii. Am aprins în mine un curaj nelumesc. Astăzi voi face alte alegeri, de data aceasta de dragul meu, pentru că văd că pentru mine nu luptă nimeni. Ştiu că poate nu îmi va fi nimeni alături, şi poate chiar toţi împotrivă. Ştiu ce mă aşteaptă când aleg să nu mai accept şi să fac valuri. Nu ţie îţi promit, ci mie. Mie îmi promit că nu îmi va mai păsa de oamenii cărora nu le pasă decât de ei. Nu voi mai fi dispus să cedez unor oameni care la rândul lor nu sunt dispuşi să cedeze. Voi fi ecoul vostru! Tot ceea ce veţi emite, aceea veţi primi! Puteţi da vina pe mine şi să vă mascaţi greşelile... Dar într-o zi o să înţelegeţi că eu sunt doar o unealtă a universului. Eu sunt ecoul. Contează doar ceea ce voi emiteţi.

Eu am trăit înainte durerea. Nu contează dacă o vei trăi de acum încolo şi tu. Nu îţi vreau răul şi nu simt nevoia să mă răzbun. Azi durerea mea am aruncat-o pe geam şi la suflet am pus lacăte. Nimic nu mă va mai zdruncina! Mi-am promis mie în toate nopţile reci, în toate zilele fără soare, că într-o zi nu o să mai las pe nimeni să îmi invadeze sufletul cu noroi. Că dacă cineva va bate la uşă şi nu va avea lumină, mă voi preface că nu îl văd. De fapt, cum aş putea să văd cineva în beznă?

You didn't see when I was crying and suffering in silence…

You didn't even hear me ask you to listen to me. You never had time. Then there were others around for a long time. Or maybe I was bothering our children with whispers... You were always nervous, unhappy. You had more and more expectations, and I took them in my arms, not caring that one day I would collapse.

I was hiding the pain that was grinding me inside. I mimicked smiles, but sometimes they came out sad, clumsy. Every day, month after month, I tried to talk to you, to tell you that I was broken into thousands of pieces and that I could not continue.

Do you remember how many times we gave in, for our sake? For the sake of everything we built together? You always blamed me and tended to see only my shadows, in the ugliest colors. If I was the one full of fog, did you ever reach out? Did you really care? Did you really want to snatch me from the circle I was struggling aimlessly at?

Sometimes, rarely, it was just us alone... But there were already so many boundaries between these two people, raised in all these years that you never reached out and didn't understand anything I was telling you. You never looked with your soul, beyond your eyes...

Years and years of silence and nights in which you just turned your back on me, and I hid my tears from all those who thought I was happy. God, how many people envied me, maybe I have a quiet home and I'm lucky, pampered by destiny! If they only knew that I was just a seagull struggling between life and death, in the open sea, with broken wings... 

What was left of all my longing for you, which I was carrying harder and harder since I stumbled? What was left of the mornings when I was waiting for you to drive away my fears, sadness and discouragement, and you didn't come? What's left of all the plans we made together? What do I have left after so many years of hope? What do I have left after so many nights drowned in tears?

I'm telling you: I have a few pictures and memories left... And the children, whom you also hug at night. Is that enough? Is that all I deserve?

You think I'm weak and I'll give up maybe tomorrow... No, I'm not weak, I've given up so far just for your sake, not because I was weak. But today I chew bitter ash and clench my fists. I ignited a worldly courage in me. Today I will make other choices, this time for my sake, because I see that no one is fighting for me. I know that maybe no one will be with me, and maybe everyone will oppose me. I know what awaits me when I choose not to accept and make waves. I don't promise you, I promise myself. I promise myself I won't care about people who only care about them. I will no longer be willing to give in to people who in turn are not willing to give up. I will be your echo! Everything you emit, you will receive! You can blame me and hide your mistakes... But one day you will understand that I am just a tool of the universe. I'm the echo. Only what you broadcast matters.

I've experienced pain before. It doesn't matter if you live it from now on. I don't want to hurt you, and I don't feel the need for revenge. Today I threw my pain on the window and put padlocks on my soul. Nothing will shake me anymore! I promised myself on all the cold nights, on all the sunless days, that one day I would not let anyone invade my soul with mud. That if someone knocks on the door and there is no light, I will pretend not to see him. In fact, how could I see anyone in the dark?