duminică, 5 decembrie 2021

Nu vă temeţi

Nu vă fie teamă de aceste vremuri care vin. Nici pentru voi, nici pentru copiii voştri. Împuterniciţi-vă, puteţi înţelege viu că voi şi ei veţi schimba lumea. 
Acum suntem cu toţii în groapa cu lei şi îl avem în faţă pe Goliat, pe care va trebui să-l înfruntăm!

Ridicaţi-vă şi pregătiţi-vă pentru provocare!

Creşteţi-l în voi şi în copiii voştri pe Moise, David, Daniel.

Spiritul sădit adânc în voi nu are nici o îndoială ce va face cu această lume.

Nu este o întâmplare! Ne-am născut cu toţii pentru un timp ca acesta. Să nu ne mai înspăimântăm şi descurajăm de starea lumii, ci să ridicăm din noi forţa care va face posibilă schimbarea.

Fiţi onoraţi că însuşi Creatorul va ales pe voi pentru a ridica generaţia care se va confrunta cu cele mai mari provocări din timpurile pe care le cunoaştem. O altfel de armată se ridică acum în tăcere, şi nu la vedere în Bisericile supuse deja întunecimii. Salvarea nu va veni nici din conducerile vremelnice care nu mai reprezintă de mult înteresele propriilor popoare şi comunităţi.

Redescoperiţi legătura puternică şi directă, nemijlocită, a fiecăruia dintre voi, cu Imensa Sursă a Creaţiei. Chemaţi-o în voi. Lăsaţi-vă Soarta în mâinile acestei Inteligenţe Uriaşe care are grijă în fiecare zi ca iarba să crească, ca animalele pădurii să nu sufere de foame, ca oamenii să se nască acolo unde le e locul şi să se adune alături de alţi oameni care au aceeaşi viziune.

Nu mai permiteţi fricilor să vă umbrească măreţia pusă în voi de Cel Care V-a Trimis pentru a alunga pentru întotdeauna întunecimea din această lume!

Niciun comentariu:

Florentis