Drumul de la inteligenţă la înalt

Subiectul de faţă e prea complex pentru a putea să îi asum un anumit titlu, astfel încât am fost nevoit să mă limitez la a contura trei cuvinte cheie aflate în devenirea fiecăruia dintre noi – drumul ca şi cale evolutivă, inteligenţa ca punct obligatoriu de start în cunoaştere şi înaltul ca deziderat, ca ţel ultim.

Drumul care porneşte de la inteligenţă, continuă prin înţelepciune, înfloreşte în intuiţie, se pierde în înaltul cerului, nu cerul văzut ca spaţiu de deasupra, ci dimensiunea de profunzime maximă aflată în interiorul fiecăruia dintre noi. E un altfel de tratat exhaustiv de personalitate, însă dacă pronunţ personalitate încă tot nu e destul, limitez prezenţa completă a fiinţei descoperită în fiecare dintre noi.

Vă voi propune un mod nou de a percepe în profunzime scările de valori ale fiinţei umane, în complexitatea ei, ca personalitate completă.
Unele noţiuni pot fi cu totul noi, sau nuanţate, pe lângă cele clasice, necercetate sau negândite până acum de psihologi/sociologi, pentru care probabil nu s-au dezvoltat teste.

Vă aştept cu propuneri, discuţii, completări.

Ţin să subliniez importanţa a cinci linii mari directoare, ca participante în definirea cât mai completă a personalităţii fiecăruia dintre noi, ţinând cont de realităţile şi încercările exterioare la care suntem supuşi, pe care o să le conturez mai jos: IQ, EQ, CQ, SQ, HQ.

Pentru un pic de plasticizare, de facilitare a înţelegerii acelor coeficienţi, detaliaţi mai jos, aş face un mic exerciţiu de imaginaţie. Să vă imaginaţi astfel:

IQ = cât poţi înţelege din ceea ce este;

EQ = cât poţi simţi din ceea ce este;

CQ = cât poţi dezvălui din ceea ce este (dar nefiind până atunci perceput);

SQ = cât poţi transcede din ceea ce este;

HQ = cât poţi fi în ceea ce este.

IQ (intelligence quotient) – aşa-numitul coeficient de inteligenţă, determinat în urma unor probe psihometrice care măsoară eficacitatea mentală a subiectului, în cazul persoanelor adulte se foloseşte standardul de Weschler, cu o scară generală de la 0 la 200, 100 fiind media. Există probabilitatea extrem de rară ca şi coefiecientul de 200 să fie depăşit de un număr extrem de restrâns de persoane până la a tinde spre 300, de unde este practic nemăsurabil. Testul de inteligenţă nu ia în considerare decât cel mult tangenţial capacităţile creative şi de imaginaţie ale unei persoane şi nicidecum nu cuantifică talentele acelei persoane, ci se limitează la a determina capacitatea de gândire şi de soluţionare a problemelor.

Testele IQ se rezuma la a măsura abilităţile matematice, verbale, spaţiale, de recunoaştere a tiparelor, raţiune logică, memoria de scurtă durată, abilităţile generale şi capacitatea de clasificare.

99% dintre oameni se încadrează în limitele unui coeficient de inteligenţă cuprins între 70 şi 140 (scala cea mai uzuală), iar în categoria 90-110 se află 50% dintre oameni, de unde şi accepţiunea globală de inteligenţă normală sau medie pentru aceasta categorie.

Categoriile pentru coeficientul de inteligenţă se exprimă de obicei astfel:
- < 20 – retardare mentală profundă (0,005%);

- 20-35 – retardare mentală severă (0,02%);

- 35-50 – retardare mentală moderată (0,05%);

- 50-70 – uşoară retardare mentală (2,2%);

- 70-80 – inteligenţă mediocră, la limita retardării mentale (16,1%);

- 90-110 – inteligenţă medie (50%);

- 110-120 – inteligenţă peste medie (16,1%);

- 120-130 – inteligenţă superioară (6,7%);

- 130-145 – supradotaţi (2,2%);

- 145-165 – genialitate (0,132%);

- 165-179 – înaltă genialitate (0,003%);

- 180-200 şi peste 200 – cele mai mari genii (0,0003%) – procentul fiind mai mic de o persoană din 40 de milioane.




- EQ (empathy quotient) – coeficientul de empatie - mult mai cunoscut sub denumirea de inteligenţă emoţională, termen însă depăşit, dacă afirmăm că există mai multe tipuri de inteligenţă – emoţională şi de alte tipuri – atunci IQ-ul ce fel de inteligenţă e? Nu doar activitatea intelectuală completează personalitatea unui om, ci şi partea sa emoţională (să nu limităm emoţiile şi să le echivalăm cu slăbiciunile sau naivitatea copilărească, dupa cum greşit ne-a obişnuit societatea de astăzi). Suntem invăţaţi să venerăm mintea şi să ignorăm inima. Ignorând latura emoţională, ignorăm intuiţia, capacitatea de comunicare non-verbală, acel al şaselea simţ.

Empatia e văzută ca şi capacitate a omului de a recunoaşte, percepe şi răspunde emoţiilor celorlalte persoane, acel grad de rezonanţă emoţională, de a simţi chiar si emoţiile latente, neexprimate, de a vedea dincolo de interfaţa/masca obişnuită.

În mod uzual, coeficientul de empatie se poate contura în urma cercetării unor contexte şi a modului în care subiectul reacţionează în cadrul acestora: în dragoste, în context familial, la serviciu, în viaţa socială, la şcoală.

Persoanele cu un EQ ridicat reuşesc să trăiască mai intens ceea ce li se întâmplă, să conştientizeze emoţiile şi să se cunoască cu adevarat, atât pe ei, cât şi pe cei din jurul lor. Emoţiile ne dau motivaţie acţiunii, e ca şi cum am ieşi dintr-o stare ciudată de paralizie. Cu pasiune, cu entuziasm, cu implicare, ne e mai uşor să ducem la îndeplinire ce ne-am propus.

În schimb, persoanele cu un EQ scăzut refuză să conştientizeze emoţiile (incluzând aici mai ales cele latente, ce pot transmite inconştient în jur un sentiment de respingere), sunt mereu în gardă, mereu puse pe contradicţie, iau personal lucrurile negative ce li se întâmplă, se descarcă învinovăţindu-i pe ceilalţi. Aceste persoane sfârşesc în cel mai bun caz prin a-şi intelectualiza sentimentele, alunecând de la trăire la gândire proiectată, scindându-le, de asemenea nu le pasă prea mult de sentimentele celorlalţi.
CQ (creativity quotient) – coeficientul de creativitate (ca şi capacitate de a ieşi din tiparele cunoscute şi a extinde lumea cunoaşterii prin inovaţie) .
Coeficientul de creativitate depinde de capacitatea persoanei de a explora dincolo de ceea ce se cunoaşte, de a asocia într-un mod cu totul surprinzător anumite idei sau concepte, a fi un pionier al inter-relaţionării la un alt nivel mai profund, de a descoperi, de a extinde, de a interpola noi situaţii şi noi comportamente, de a fixa noi realităţi.

A fi creativ, a avea un CQ crescut, presupune a fi capabil să generezi idei sau concepte noi sau asocieri inedite ale celor existente deja. Creativitatea trebuie privită în întregul său context, iar nu redusă la un anumit domeniu: cognitiv, intelectual, social, economic, artă, diverse ştiinţe, tehnici şi tehnologii.

A avea un CQ scăzut presupune a accepta cu obstinaţie convenţionalul şi a nu căuta dincolo de el, a te limita la a reproduce nişte adevăruri deja demonstrate, a reţine nişte idei şi a le folosi ca atare, fără a implica prea multe asocieri noi, înseamnă a te integra în valorile existente şi a nu produce plus-valoare, recurgerea la o gândire liniară şi nu la o gândire combinată divergentă+convergentă.

SQ (soul consciuosness quotient) – coeficientul de conştiinţă al sufletului (unii ar putea-o denumi inteligenţa sufletului, însă şi acest termen este depăşit) .

Sufletul e perechea materiei, în pachetul cuprinzător al undelor care traversează dimensiunile de spaţiu-timp, cu diferenţa de frecvenţă a respectivelor unde. Frecvenţele joase formează materia grosieră, care se termină spre limita de sus, cu lumină, unda cu cea mai mare viteză. Dincolo de lumină, frecvenţele mai înalte, nu mai au masă, păstrând în ele doar formele energiei pure.

Conştiinţa sufletului se află spre partea superioară a nivelului de conştiinţă (rezultat al rezonanţei dintre două entităţi aflate în relaţia observator/receptor – obiect observat/transmiţător/impuls): conştiinţa materiei -> conştiinţa celulară -> conştiinţa egotică (cu creierul ca şi filtru al realităţii) -> conştiinţa sufletului în diverse scări, culminând cu ceea ce putem numi „scânteie dumnezeiască”.

Un SQ ridicat apare la persoanele care au cele mai multe rezonanţe cu alte fiinţe conştiente, comutând atenţia maximă pe care suntem obişnuiţi să o acordăm lumii materiale faţă de celelalte realităţi posibile. Conştiinţa sufletului este capabilă să îşi schimbe focusul atenţiei, realizând contacte în dimensiuni cu benzi de frecvenţă mai înalte a undelor, care nu mai aparţin lumii materiale, pe care astăzi le numim: percepţii extrasenzoriale de tip telepatie şi clarviziune, clarauz, pre-simţire, outbody experiences (călătorii extracorporale), contacte de tip medium cu sufletele persoanelor care au părăsit lumea materială şi chiar cu alte forme de inteligenţă cum ar fi „îngerii”, experimentarea unei stări de conştiinţă extinsă (atingerea unor mesaje transmise din alte dimensiuni), gândirea trans-dimensională (înţelegerea tramei de manifestare a universului şi funcţionării interne a acestuia).
Un SQ scăzut se manifestă printr-o constiinţă a sufletului aflată în stadiul de amorţire, în cel mai bun caz sigură că există, dar departe de a trăi în suflet şi prin suflet, cu excepţia unor momente izolate. Un SQ scăzut apare la oamenii prinşi în acele detalii ale vieţii, neputincioşi tocmai din această cauză sa trăiască viaţa însişi în toată plenitudinea ei. O persoană ce posedă un SQ limitat, va fi mereu la îndemâna întâmplărilor din exteriorul ei şi de puţine ori va avea puterea să reacţioneze nu în contra direcţiilor acestora, ci în perspectiva unei schimbări calitative, de abordare.


HQ (holiness quotient) – coeficientul de sfinţenie este o realitate atât de îndepartată celor care nu au conştientizat nivelurile inferioare, decelate mai sus, încât cu siguranţă puţini îşi pun problema ei. Cea mai înaltă scară a conştiinţei sufletului, punctul de culme, acea „scânteie dumnezeiască”, este înşişi această sfinţenie a fiinţei deja transcese. Latura aceasta a sfinţeniei nu se mai supune continuumului de spaţiu-timp, rezonează cu energiile cele mai elevate, cu frecvenţele cele mai înalte, fiind supusă unei dinamici supra-conştiente şi inter-dimensionale, conştientă deja de drama cosmică.

Cosmogoniile tuturor civilizaţiilor fac referinţă la acele dimensiuni vibratorii intermediare între forţa cheie a universului şi acela al existenţei umane în planul material, în continuumul spaţiu-timp, capacitatea de rezonare a câmpurilor de energie din partea cea mai intimă a fiintei deja trancese din universul material ori cu o legatură de tip invers (înaltul spiritual dirijând materialul), trecerea de la viziunea sinelui în univers la viziunea universului în sine.
Fiinţele care acced la un HQ evoluat devin mai subtile, se purifică, devin suportul unor arhetipuri cosmice şi se regăsesc în memoria sacră a originilor şi identităţii lor. Astfel, aceste fiinţe ating un spaţiu multi-dimensional, în care conştiinţa şi energia nu mai sunt separate aşa cum sunt ele în lumea formelor, circuitul de energie-conştiinţă fiind capabil să experimenteze instantaneu orice informaţie îi e necesară, deoarece totul este continuu, deschis .
Fiinţele care nu experimenteză o descoperire şi o elevare a sfinţeniei înscrisă în ele, dar aflată încă în stadiul de latenţă, le lipseşte aceasta dimensiune a dragostei pure faţă de cei cu care se indentifică, le lipseşte bucuria descoperirii identităţii lor profunde, neexperimentând minunile care sunt zilnic în ele, dar care asemenea unor seminţe în stadiul pre-germinativ sunt condamnate la trecerea timpului şi la deşertăciunea unor clipe mai mult sau mai puţin favorabile.