luni, 15 martie 2010

Primul blogmeet din CUA

A fost odată, ca niciodată – cum de altfel de n-ar fi, nu s-ar povesti ...
Au fost odată câţiva scriitori internauti (lumea le zice bloggeri, căci e la modă), o comunitate urbană care tindea să îşi unifice energiile şi să le canalizeze spre un ţel comun (model de urmat pentru alte aglomerari de tip urban din ţară), şi factorul coagulant iniţial - Zamfir Pop…
Iarnă gri, zapezi, nămeţi completează peisajul, dar cu toate acestea a învins efortul de a face ceva nou, nemaiîntalnit încă în comunitatea noastră, deşi poate la alţii deja e o rutină.
Ideea primei intâlniri a bloggerilor din CUA (un fel de jurnalişti internauţi, aşa mai ciudati pentru cei care nu au experimentat situaţia, deşi noi ne vedem cât se poate de normali!) iese cu greu, din chinurile facerii, după atâţia ani de aşteptare…
CUA asta ce o fi?, vă întrebaţi până şi voi, turdenilor, câmpenilor, viişorenilor, urcanilor, bogăţenilor, şi alte mici comunităţi mai sunteţi prin zonă … Google it! Nu vă grăbiţi, nenea Google s-ar putea să vă zică de CUA ca fiind Canadian Urological Association ori un standard IBM numit Common User Acces. Nici pomeneala … :-j


Comunitatea Urbană Arieş (prescurtat CUA) este prima asociaţie neguvernamentală între municipalităţi, creată în vederea asigurării dezvoltării durabile a localităţilor componente, în concordanţă cu îndeplinirea cerinţelor din Programul Naţional de Dezvoltare avut în perspectiva aderarii Romaniei la structurile Uniunii Europene. CUA cuprinde muncipiile Turda şi Câmpia Turzii, plus spaţiul de maximă gravitaţie din proximitatea lor, incluzând teritoriul a înca nouă comune (Aiton, Călăraşi, Frata, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Sănduleşti, Tritenii de Jos, Viişoara).

La fel cum acest proiect al CUA a necesitat un factor de coagulare, apoi o sporire a eforturilor comune pentru a construi ceva util tuturor celor care au participat la proiect, aşa s-a născut şi ideea unei comunităţi de bloggeri aparţinând spaţiului mental asumat al acestei comunităţi arieşene. Nu cum zic gurile rele – necesitatea realizării unui blogmeet CUA din motive de singurătate sau plictiseală (har Domnului, nu ne simţim singuri sau plictisiţi, chiar deloc!) – ci încercăm să ne cunoaştem, să creăm o identitate comună, să descoperim energiile pozitive ale fiecaruia şi să le canalizăm într-o direcţie comună, cu forţe sporite.

Visul acesta al realizarii primului Blogmeet din CUA a avut semne rele de la început. A fost cât pe aici să întârziem, din motive care nu au mai ţinut de noi. Dar se zice că atunci când visezi de rău, realitatea e pe dos! Adică trebuie sa fie de bine!
Aşa s-a născut primul blogmeet din CUA (prima întâlnire a bloggerilor din Comunitatea Urbană Arieş), sâmbată 6 martie 2010, orele 14:00, în Sala mică a Casei de Cultură „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii. Poate reuşim să ii facem şi un horoscop personalizat, ştiind deja data exactă a naşterii, cu oră cu tot şi cu coordonatele geografice exacte :)
Acolo am fost întâmpinaţi cu o surpriză, oferită de Fanfara Promenada, coordonată de domnul Sorin Salajean.
Am deschis oficial prima întalnire a bloggerilor din CUA, în formatie de 7, se spune ca 7 e un numar norocos. Mulţi au promis, am ramas mai puţini, din diverse motive, unele obiective.
Domnul Ioan Vasinca, primarul municipiului Câmpia Turzii şi în acelaşi timp şi coleg în spaţiul bloggeritului, ne-a transmis un mesaj, citit de Zamfir Pop.


Am căzut de acord asupra următoarei reuniuni, care va avea loc în 17 aprilie, ora 16:00, la Turda, într-o locaţie care va urma să fie stabilită în aceste zile. La urmatoarea întalnire, am cazut de acord să purtam discuţii pe tema "Problemele începutului ca blogger" şi chiar să alcătuim un blog comun al CUA, cu mai multi autori.
După partea oficială, domnul Lucian Ganea ne-a găzduit în Restaurantul Parc, din Câmpia Turzii, oferindu-ne câte o cafea din partea casei. Am rămas tot şapte, a plecat Ionel şi ni s-a alăturat Olimpiu. Odată ce am trecut de emoţiile întâlnirii oficiale, am reuşit să ne cunoaştem mai îndeaproape, nu doar în spaţiul virtual. Am glumit, ne-am împartăşit unele povesti şi experiente de viaţă, timpul a trecut şi fără să băgăm de seamă s-a facut târziu şi ne-am luat la revedere, dar pentru puţin timp, până la urmatoarea întâlnire.


Să facem cunostinţă cu colegii care au rezonat cu prima întâlnire a bloggerilor din CUA. Vă las să îi cunoaşteti fără intermedieri, direct prin prisma blogurilor lor. Poate vor devenii colegii voştri, dacă vreţi să vă alăturaţi acestui proiect comun.

Zamfir Pop, alias Zamfir Turdeanu':
http://zamfirpop.com
http://zamfirpop.wordpress.com
http://blogulise.wordpress.com
http://zam-fir.blogspot.com
http://zamfirpop.over-blog.com
http://aefcfoto.blogspot.com
http://www.rugbyariesul.ro
http://www.filumenie.ro

Cristian Moldovan, pe care îl felicităm cu aceasta ocazie pentru naşterea fiului său, Andrei Gabriel
http://crism.name
aici e blogul celui mic, administrat deocamdată de părinţii săi
http://mag.crism.name

Florin Coman, subsemnatul, prezent aici, de faţă, în spiritul brandului creat - Florentis
http://florincoman81.blogspot.com


Alexandra Raţiu, alias Alex’andra
http://safimcopii.wordpress.com

Ionuţ Truţă, alias Învăţăcelul
http://buddhalova.wordpress.com

Ciprian Dragu, un blogger iubitor de animale şi în acelaşi timp o persoană care încearcă să schimbe mentalitatea oamenilor faţă de semenii lor cu handicap:
http://www.totuldesprebeagle.blogspot.com
http://www.michealjackson.com
http://www.totul-despre-caini.com
http://www.autobycipapril.wordpress.com
http://totul-despre-beagle.blogspot.com
http://discriminare-persoane-cu-handicap.blogspot.com

Ionel Pavel, proaspăt venit de departe, tocmai din Austria, să ni se alature. Se plângea că e singurul reprezentant al municipiului Campia Turzii la prima reuniune şi e în netă inferioritate. Ionel, poti să pui la socoteala şi jumatate din mine, sunt născut în Câmpia Turzii, deşi locuiesc de mulţi ani în Turda, mare parte a copilariei mele a însemnat Campia Turzii, şi e normal să o simt ca şi loc de baştină, ca rădacina a ceea ce am ajuns astăzi.
http://gandescptmine.blogspot.com

Olimpiu Vinţeler
http://recuzita.blogspot.com

şi nu în ultimul rând, cu voia dumneavoastră, domnul primar şi blogger Ioan Vasinca, care ne-a transmis mesajul său de solidaritate, deşi nu a reuşit să fie prezent, fizic, alături de noi.
http://ioanvasinca.blogspot.com

Un comentariu:

Fotoreporter spunea...

S-ar zice că "primul scâncet" s-a auzit. Să sperăm că mai încolo, la următoarele reuniuni, să ne orchestrăm vocile mai bine, ca să se audă un cor!

Florentis