În „zilele lui Brahma” fiinţele îşi urmează drumul evoluţiei. Înainte de fiecare pauză, a „nopţii lui Brahma”, se încheie un ciclu complet de stări de consţiinţă. Amurgul premergător pauzei pregăteşte lumea fiinţelor de o resorbţie din proiecţiile în care acestea se manifestă. Să nu ne oprim la a gândi această manifestare la proiecţia fizică!
În fiecare Amurg, fiinţele se resorb în germenii esenţele lor, care se vor trezi în zorii Zilei celei noi, urmând a-şi continua atât propria evoluţie, având şi grija protecţiei şi dezvoltării vieţii în noile forme şi fiinţe care vor fi posibile.
Nu gândiţi universul fizic, cel astral sau de altă factură ca având sfârşit sau finalitate exactă. Simţiţi. Simţiţi ceea ce sunteţi. Simţiţi laturile voastre întreţesute în tot ceea ce există. Acum stiţi – nimic din ceea ce este fizic nu are rădăcini în fizic. Spaţiul fizic este întrepătruns de eterurile vieţii şi e atins de o forţă care îl depăşeşte cu mult. Nu putem reduce la o evoluţie de tip darwinist tot ceea ce există şi nici la o perspectivă materialistă, pur fizică.
Originea materiei nu se află în materie. Atomii înşişi conţin spirale ciudate şi goluri imense. Cum pot alcătui aceste goluri imense şi subparticule ale quarcilor, practic fără masă, ceva dens? Nu o fi cumva doar în percepţie acest fapt? Toate aceste modelări, nu sunt doar în mintea fiinţei, ca reflexie a ei? Vibraţii, naturi radiante, matrici de informaţie, amprente şi ţeseri... O cronică nescrisă în cuvinte, dar păstrată în memoria germenilor fiinţelor în devenire.
Pare greu de închipuit, dar fiinţele există încă dinainte de a fi existat vreun Pământ, chiar înainte de a fi existat spaţiul aşa cum îl înţelegem astăzi.
Călătoria spirituală a fiecărei fiinţe este o aventură nesfârşită, începând de la conştiinţa „automată” (asemănătoare unei stări de transă profundă), mai apoi tranzitând starea conştiinţei obscure (asemenea unui somn fără vise), apoi prin conştiinţa imaginativă (asemănătoare unui somn cu vise), urmând a accede la conştiinţa obiectivă proprie stării de veghe, după care la conştiinţa de sine imaginativă (trezirea unor imagini vii în suflet, subtile, inaccesibile percepţiei simţurilor fizice), periplul continuând la starea de conştiinţă metapsihică (conştiinţă creativă, capabilă de a trezi reprezentări de imagini) şi apoi la conştiinţa spirituală (transcederea condiţiei umane), iar apoi mai departe, în sferele mai înalte, până la realizarea scopului evoluţiei conştiinţelor.
Conştiinţa se trezeşte în noi stadii, iar fiinţa adaugă de fiecare dată câte un înveliş şi simţuri noi, în sensul exteriorizării tot mai largi a naturii intime a fiinţei.
Intuind modul larg de funcţionare a universului, am putea simţi, spre exemplu, următoarea etapă, spre care se îndreaptă fiinţele umane. Dar, acest fapt, raportat la scara întregii umanităţi, ar fi doar o revelaţie de o importanţă minoră. Nu ar avea sens o dezvăluire exactă, în masă, a unor informaţii suprasensibile, care ar avea probabil efectul de a tulbura prea mult mintea nepregătită încă a majorităţii fiinţelor de acum. Ideile preconcepute, care au rădăcini adânci în timpurile noastre, ar lua în derâdere un asemenea demers. Pentru că, dacă ar afirma cineva astăzi faptul ca pulsaţiile inimii sunt efectul şi nu cauza circulaţiei sangvine, ar fi privit cel puţin cu suspiciune. Cine ar avea curajul să afirme că adevăratul centru al percepţiilor se află altundeva decât în creierul fizic ar stârni o rumoare din partea asistenţei.
Dincolo de a dezbate detaliile fiinţei, predispoziţia de a o trăi în deplinătate este cheia spre viaţa interioară fiinţei şi nu doar aplecarea spre diverse proiecţii exterioare. Pentru că, dincolo de toate, fiinţă înseamnă „a fi”; orice alt atribut adăugat la „a fi” aduce o îngustare.
Postări
2 comentarii:
"Fiinta insisi" spre deosebire de materia moarta are capacitatea, asa cum spui, de a intui. Intuim de fapt trecutul, intuim viitorul. Dar nu stim cu precizie nimic. Mereu ma duce gandul, chiar si cititnd aticolul de fata, la ceea ce spunea cineva si anume: "...nimic nu e ceea ce pare a fi".
Înţelegând multe din învăţăturile spirituale transmise din toate timpurile şi locurile, ajungem să intuim că la un nivel mai diferit, înşişi materia pe care o numim moartă este întrepătrunsă de un eter de viaţă, un eter de lumină, şi un fel de continuum informaţional, încat (pare neobişnuit!) materia de orice fel are capacitatea de a intui şi a răspunde matricilor de informaţie/energie/eteruri cu care interacţionează.
În acea dimensiune de unde provine impulsul formării materiei, toate aceste entităţi materiale au o extensie, un fel de „umbră”, care este însă mai puternică decât reflexia lor materială, trecând bariera vălului material, înţelegerea a ceea ce este se revarsă în mod spontan, în toate lucrurile.
În acea stare de lucruri putem intui viitorul, însă valabilitatea lui este doar în funcţie de suma alegerilor pe care fiecare particulă din univers le va desfăşura. Din această cauză destinul nu este implacabil, iar la realizarea fiecărei alegeri aşa cum spunea un căutător spiritual „tot universul stă cu sufletul la gură”.
Pentru cei care vor şi cred cu tărie că materia este doar ceva fizic, palpabil, dens, aşa şi este! Ei vor continua să interacţioneze cu materia la acest nivel de care sunt conştienţi. Nimeni şi nimic nu îi vor tulbura din convingerile lor, iar lumea va fi la fel pentru ei. Depinde de noi dacă dorim să ne deschidem noi percepţii şi să interacţionăm la alte nivele, nu ne constrânge nimeni şi nu încearcă nimeni să ne îndoctrineze a o lua într-o direcţie generală.
Cât despre afirmaţia citată, aş face o extensie – „pe Pământ nimic nu e ceea ce pare a fi”.
Sărbători fericite, lumină în suflet şi să vă lăsaţi sufletul să se exprime, cu bucurie!
Trimiteți un comentariu