Mai Întâi Te Naști

Mai Întâi Te Naști...

Dar nu aici, nu în Cosmosul acesta pe care Îl Știi. Mai Întâi Vei Muri în toate celelalte Lumi, ca să fi Aici.

Te Naști, iar Lumea dimprejur e un spectru de lumină. E același Pământ. Pământul de Acasă. Însă e diferit, nu așa ca Acum. E tot ca Acum, dar în alte Straie. E Soarele, apoi Luna, apoi toate Pământurile pe care le Cunoști. Nu contează numele Său, în fiecare Zi vei uita cum îl cheamă. E ca o Pânză, o pictezi cu noi Înțelesuri.

Pășești mai departe de Casă. Ești în fiecare Oglindă din jur. Întâlnești Chipuri familiare. Nu sunt aceleași, parcă... Sunt?

Dincolo de Vârf, e Dimineață. Te freci la ochi, nu îți vine să crezi! Ești într-o Lume Vie, cu mii de culori. Vrei Să Te Privești, să fi sigur că nu visezi, dar nu găsești Oglinda de care nu te desparți nicăieri.

Te-ai Născut din nou, parcă... O lume nouă, necunoscută, plină de vibrații și culori nemaiîntâlnite, pentru care nu ai Cuvinte să o Așterni.

Încerci gânduri noi, le așterni, le alungi. Ștergi și iar de la Capăt. E același Pământ, dar îți scapă ceva... Se simte în preajmă... Simți, dar totul se lovește de o peliculă, din care răzbate doar un ecou firav. Acel Simț Viu care răzbătea prin Lăuntrul Lucrurilor a Apus, odată cu Oglinda negăsită... Tot cu ea au plecat și formele și culorile nedefinite care formau impulsul de a Cunoaște tot ceea ce radia prin Oglindă.

Ești din nou doar un Copil care înțelege stângaci imensitatea lumii, care îi deslușește o mică parte din Alfabet.

Fără Puterile de odinioară, pașii sunt timizi, iar simțurile doar schițate.
Dincolo de Vârf ai început să uiți Oglinda...