Când afară se pune furtună, lasă-mă să plec.
Nu, nu ţi-a păsat niciodată de mine, altfel ai fi avut grijă când mai aveai
o brumă de căldură să mi-o dăruieşti. Între timp, am ajuns rece, ca şi piatra
sub clar de lună. Mi-aş fi dorit să plâng când se prăbuşea lumea din visul meu,
dar lacrimile mi-au îngheţat de mult.
Nu ai încercat niciodată să înţelegi ce e în sufletul meu, de asta nici
acum nu vei înţelege nimic.
Mă vei împroşca cu noroi, când voi lăsa uşa larg deschisă în urmă, şi-mi
vei striga poate blesteme.
Eu ştiu să mă despart de oameni care nu mai sunt pentru mine. Şi de joburi
care nu mai duc nicăieri. Nu îmi e frică de liniştea profundă din noapte. Şi
nici de faptul că mâine nu voi mai fi acolo unde eram obişnuit să fiu.
Singur, în bătaia ploii, nu voi mai ascunde lacrimi. În mine creşte cel mai
frumos curcubeu pe care îl cunosc.
Plec în tăcere, iar în urma mea pe cer răsare curcubeu curat.
În fiecare furtună pe care o vei vedea de acum, când va răsări curcubeul,
îţi vei aminti că te-am iertat.
Dincolo de frici, dincolo de neputinţă, dincolo de rănile din inimă, există
o strălucire care nu poate fi atinsă, care a rămas la fel, acea strălucire
arată cine sunt.
When there is a storm outside, let me go.
No, you never cared about me, otherwise you would have been careful when
you had another heat mist to give it to me. In the meantime, I got cold, like
the stone under the moonlight. I wish I could cry when the world of my dream
collapsed, but my tears froze for a long time.
You have never tried to understand what is in my soul, that is why you will
not understand anything even now.
You'll sprinkle me with mud when I leave the door wide open, and you may
shout curses at me.
I know how to break up with people who are no longer for me. And jobs that
lead nowhere. I'm not afraid of the deep silence of the night. Nor the fact
that tomorrow I will not be where I used to be.
Alone, in the rain, I will no longer hide tears. The most beautiful rainbow
I know grows in me.
I leave in silence, and behind me rises a clean rainbow in the sky.
In every storm you see from now on, when the rainbow rises, you will
remember that I have forgiven you.
Un comentariu:
Borgata Hotel Casino & Spa - Mapyro
A map 강릉 출장샵 showing Borgata Hotel 경산 출장샵 Casino & 안성 출장샵 Spa, Atlantic City, 경산 출장마사지 NJ, 강원도 출장샵 United States, showing Borgata Hotel Casino & Spa, Atlantic City.
Trimiteți un comentariu