Ce simt / How I feel

M-ai întrebat ce simt pentru tine...

Şi eu am tăcut.

Nu ştiam să vorbesc cum se cuvine despre ceea ce se naşte acum în noi.

Tu nu mai ai poate încredere în cuvintele nimănui.

Dar poţi să simţi.

Poţi să simţi fiecare zi şi modul în care sunt alături.

Poţi să îţi întrebi sufletul, oare mai e la fel?

Ştiu, în lumea aceasta aproape totul e pângărit. Şi iubirea oamenilor e murdară de egoism, de promisiuni goale, de amăgiri, de folosirea celuilalt pentru a îţi îndeplini doar propriile nevoi. E murdară de lene, de pasivitate, vrem ca să ni se întâmple, dar uităm să facem noi minunea.

Da, poate nu suntem noi de vină, oamenii. Am preluat ştafeta de la atâtea generaţii dinainte, de la atâţia oameni care n-au avut curaj să fie ei altfel decât modelele lor. Niciodată nu suntem noi de vină, găsim scuze pentru orice. Dar, lumea nu poate fi altfel, dacă nimeni dintre noi nu putem fi altfel.

Ştiu să îţi răspund la întrebare. Tac, nu pentru că n-aş ştii să răspund.

Prefer să îţi scriu, după ce te-am lăsat întâi să îţi răspunzi tu la propriile întrebări.

Ceea ce simt eu nu e dragoste. Dragostea e peste tot, dar cam aproape peste tot e şi contaminată. Aşa e lumea aceasta. Eu simt însă altceva, ceva care nu a existat încă şi nu ştiu să denumesc. Ceva ce acum se naşte, prin noi. Ceva care ne aduce acum într-o Fiinţă despre care nu ştim nimic. O Fiinţă aprinsă în cer, venită aici, să ne înveţe că noi Oamenii suntem Creatori de Minuni. Ai fost mereu în mine, dar abia acum am reuşit să scot la suprafaţă această strălucire şi să te reunesc.

Am încredere în noi că Minunea pe care o visăm viu şi am adus-o în noi Aici, va creşte şi va înflori. Pentru că noi nu am venit în această lume ca să ne pierdem. Am venit ca să Împlinim sau să murim luptând pentru asta, până în ultima clipă.

Îmi revărs recunoştinţa nemărginită care porneşte din mine pentru că eşti, te-ai aşezat alături şi simt că ai fost într-un mod încă de neînţeles mereu aici, de când suntem.

You asked me how I feel about you ...

But I was silent.

I didn’t know how to speak properly about what is being born in us now.

You can no longer trust anyone's words.

But you can feel it.

You can feel every day and the way they are together.

You can ask your soul, is it the same?

I know, in this world almost everything is impure. And people's love is dirty with selfishness, empty promises, deceptions, using the other to meet only your own needs. It's dirty with laziness, passivity, we want it to happen to us, but we forget to do the miracle.

Yes, maybe it's not our fault. I took over from so many generations before, from so many people who didn't have the courage to be different from their role models. We are never to blame, we find excuses for anything. But the world cannot be different if none of us can be different.

I know how to answer your question. I'm silent, not because I don't know how to answer.

I prefer to write to you, after I let you first answer your own questions.

What I feel is not love. Love is everywhere, but almost everywhere it is contaminated. That's the way this world is. But I feel something else, something that did not exist yet and I do not know how to name. Something that is now being born through us. Something that now brings us into a Being about we know nothing. A Being born in Heaven, coming here, to teach us that We, Humans, are Creators of Miracles. You have always been in me, but only now have I been able to bring this radiance to the surface and reunite you.

We trust that The Miracle we dreamed alive and brought to us Here, will grow and flourish. Because we did not come into this world to lose ourselves. We have come to fulfill or die fighting for this, until the last moment.

I break out the boundless gratitude that comes from me because you are, you sat down next to me and I feel that you have always been here in an incomprehensible way, ever since we were.