Atâtea răscruci / So many crossroads

Dacă vrei să îţi vindeci rănile din trecut, stai departe de ceea ce te-a rănit.

Dar, dacă vrei să faci o altă alegere, poţi să o faci. Poţi să rămâi un simplu spectator, şi să permiţi să fi o victimă. Vei face asta poate până la capăt, până când viaţa înşişi va dărâma tot confortul iluzoriu în care te-ai înconjurat. Destinul va râde de planurile tale, până vei deveni nimic, pentru că de abia de aici poţi fi totul.

Poţi să te victimizezi, poţi să strigi că Dumnezeu e nedrept, poţi să te lupţi cu duşmani invizibili, vei crea chiar tu unii din aceştia, dar de întâlnirea cu tine însuţi nu poţi fugi la nesfârşit.

Vine o zi cu multă ceaţă, încât nu vei mai vedea nimic în exterior, iar atunci vei începe să cauţi în tine.

Firul vieţii tale îţi pregăteşte atât de multe dezamăgiri, încât la un moment dat toate hainele iluziilor vor cădea şi vei vedea realitatea; realitatea poate fi extrem de dură, sau plină de speranţă, depinde cât de mult ai trăit în ea şi ce ai construit până acum, în mod durabil.

Destinul tău distruge treptat tot ce e de prisos, iar într-o zi va rămâne doar ce e important.

Viaţa îţi va îndepărta tot ceea ce ai, până nu te vei mai identifica cu acele lucruri. Vine un moment când vei începe să mulţumeşti pentru lucruri cu adevărat simple.

Universul îţi trimite în cale oamenii şi împrejurările care vor fi pentru tine oglinzi, în care te vei putea vedea pe tine, chiar dacă încă nu eşti învăţat să priveşti spre interiorul tău. Cumva, la un moment dat, îţi vei spune că nu mai vrei să repeţi greşelile lor sau să le răspunzi la provocări.

Vei întâlni atâtea răscruci în drum, până vei înceta să te întrebi care e drumul bun şi să te frămânţi apoi că nu ştii cum ar fi fost altfel, iar apoi vei renunţa să controlezi ceea ce se întâmplă şi vei curge asemeni unui râu.

Vei avea aşa de multe temeri şi frici care te vor ţine prizonier, până vei nu vei mai putea trăi aşa, va fi insuportabil.

Vei fi rupt în bucăţi, dar abia de atunci te va pătrunde lumina.

Miracolele îţi vor fi străine, până când alegi să fi tu miracolul, iar apoi să înţelegi că de fapt, totul e un miracol.

Oamenii pe care îi iubeşti se vor îndepărta din drumul tău, până înţelegi în mod viu că nu suntem acele trupuri, ci sufletul care le animă, care este conectat în tot şi în toate şi nu se poate pierde.

Ceilalţi vor râde de tine de atât de multe ori, până încetezi să iei totul atât de în serios şi vei putea râde chiar şi tu de tine însuţi.

Vei fi atât de supărat că nu primeşti ceea ce îţi doreşti, că Divinitatea căreia te rogi pare să nu răspundă la mesajele tale, dar de fapt încă nu poţi înţelege că primeşti doar ceea ce e nevoie pentru a evolua. Poate chiar vei ajunge să îl negi pe Dumnezeu. Dar, la un moment dat, când vei renunţa să te rogi, şi vei începe să mulţumeşti, vei vedea că divinitatea e peste tot, în toţi şi în toate.

Viaţa înşişi îţi taie aripile şi rădăcinile, iar tu vei trăi şi fără ele. Vine un moment când te retragi din toate formele şi identificările, iar fiinţa ta zboară.

Iar într-o zi, într-o viaţă, doar iubirea rămâne în tine, cu voinţa neclintită de a o cultiva şi creşte.

If you want to heal your wounds from the past, stay away from what hurt you.

But if you want to make another choice, you can. You can remain a simple spectator and allow to be a victim. You will do this until the end, until life itself will bring down all the illusory comforts in which you have surrounded yourself. Destiny will laugh at your plans until you become nothing, because only from this time can you be everything.

You can victimize yourself, you can shout that God is unjust, and you can fight against invisible enemies, even you will create some of them yourself, but you cannot run away forever from meeting yourself.

A day with a lot of fog is coming, so you won't see anything outside, and then you'll start looking inside yourself.

The thread of your life is preparing so many disappointments for you that at some point all the camouflages will fall and you will see reality; the reality can be extremely harsh, or hopeful, depending on how long you have lived in it and what you have built so far, sustainably.

Your destiny gradually destroys all that is superfluous, and one day only what is important will remain.

Life will take away everything you have until you stop identify with those things. At some point you will begin to give thanks for really simple things.

The universe sends you people and circumstances that will be mirrors for you, in which you will be able to see yourself, even if you are not yet taught to look inside yourself. Somehow, at some point, you will tell yourself that you no longer want to repeat their mistakes or respond to challenges.

You will encounter so many crossroads on your road, until you stop wondering what the right path is and then worry that you don't know how it would have been otherwise, and then you will give up control of what is happening and you will flow like a river.

You will have so many fears and anxieties that will hold you captive until you can no longer live like this, it will be unbearable.

You will be torn to pieces, but only then will the light penetrate you.

Miracles will be foreign to you, until you choose to be the miracle, and then understand that in fact, everything is a miracle.

The people you love will stray from your path until you vividly understand that we are not those bodies, but the soul that animates them, that is connected in everything and everything and cannot be lost.

Others will laugh at you so many times until you stop taking everything so seriously and you can even laugh at yourself.

You will be so upset that you are not getting what you want, that the Divinity you are praying for does not seem to be responding to your messages, but in fact you still cannot understand that you are only getting what it takes to evolve. Maybe you'll even end up denying God. But at some point, when you give up praying, and you begin to give thanks, you will see that divinity is everywhere, in all.

Life itself cuts off your wings and roots, and you will live without them. There comes a time when you withdraw from all forms and identifications, and your being flies.

And one day, in a lifetime, only love remains in you, with the unshaken will to cultivate and grow it.