Mie, omul, încă mi-e frică!

Din ciclul „Stiinta unei neştiinţe”

(dialoguri neobişnuite între oameni obişnuiţi)

Moto: Eu nu caut să dau un răspuns, să creez un nou sistem filosofic. Eu caut să vă asigur că avem aceleaşi întrebări, să creez solidaritate. Iar dacă din această ţesătură simplă de întrebări nerostite se va naşte o atingere a unui răspuns, acela va fi unul pentru toate întrebările. Simplitatea oamenilor gândeşte fără cenzură. Cei foarte ancoraţi în concepte preluate ajung să vadă lumea printr-un filtru, cu siguranţă acea lume nu va fi autentică. Mereu vor fi oameni sus-puşi care îşi vor da cu părerea alterată de acel filtru nenorocit! Deşi au în buzunar vederea limpede, primară, nealterată de edificii exterioare.

- Universul imens se deschide larg în faţa noastră, dar din păcate noi stăm cu urechile strânse înaintea sa...

- Explică-mi rostul - ce folos să poţi face atâtea, să poţi sa fii altfel, dacă nu te lasă, dacă îţi încătuşează spiritul, dacă te baga în corpul asta?

-  Nu îţi încătuşează nimic!

-  Şi atunci cum te purifici?

-  Trupul te ajută să te desăvârşeşti spiritual, nu e duşmanul tău, cum greşit s-a vehiculat în majoritatea religiilor lumii.

-  Pai eu cred că mai rău te bagi!

-  Câtă vreme îţi vezi trupul ca unealtă, ca parte din întreg, şi nu ca şi entitate în sine, te ajută…

- Auzi, unealta mea atârnă cam greu… E cam defectă. [Mă refer la corp...] Ţi-am zis că am visat că fac accident şi iată! Apoi, că l-am visat pe tata şi iată!...

-  Repari cumva unealta… Nu eşti singură. Meştereşti mai departe…

-  Ştiu că nu sunt o halcă de carne, doar că nu înteleg ''uitarea''… Ce folos?! O viaţă cauţi adevărul şi nu-l cunoşti niciodată.

- Ştii ceva? Atâta vreme cât adevarul nu o să îl găseşti vreodată! Atâta vreme cât îl -trăieşti deja, cât îl metabolizezi, îl ai deja. Ce e viaţa? Caută şi zi-mi ce e? Dar nu ne cramponăm să o căutam, o trăim, o metabolizăm, e una cu noi.

- Nu, nu e aşa. Orice om vrea să ştie - există Dumnezeu? Da? Cum arată? Când mori ce se intampla? Etc. Nu afli, cât eşti în viaţă.

- Normal. Nici înainte să te naşti... cunoşti o altă experienţă, nu ştii înainte de a te naşte cum e să te naşti, să trăieşti într-o altă lume. Atunci mori dintr-o lume şi intri în alta. Crezi că în acea postură nu eşti stresat în ultimul hal şi cu o mie de necunoscute? Crezi că atunci nu eşti conştient, nu te temi că o să uiţi poate tot ceea ce ştii? Şi că o să te trezeşti gol într-un alt continuum... Singur şi gol! La nişte parinţi. Unde e mai înspăimântător?

-  Bun! De acord. Dar cine nu vrea să fie conştient de amândouă dimensiunile în acelaşi timp?

-  În loc să trăim continuitatea, ne stresăm şi pierdem şi mai mult ce avem... Să nu te cramponezi în atatea framântări, căci nu se poate deodată totul. Trebuie să evoluezi, să ajungi acolo, nu merge totul aşa de-a gata. E ca la o lecţie, eşti în faţa profesorului, şi nu îţi dă notă pe ceea ce nu ai spus. Trebuie să faci ceva , ca să existe continuitate, ori altfel o să te pierzi de tot. Suntem la limita, într-o stiinţă care nu e stiinţă, undeva unde nu ne poate spune nimeni cum e.

 - Păi şi atunci ce facem? O luăm de bună, bâjbâim că am ştii ceva...? Dar dacă ceea ce ştim noi nu e aşa?

-  Nu ştim nimic, decât vrem să ştim. Îmi place că gândeşti şi refuzi ce ţi se toarnă, pentru că nu te poţi baza că acela care iţi dă indicaţii este de bună credinţă, sau că indicaţiile sunt de la sursa citată. Asta e calea, ai găsit singură răspunsul.

- Dacă, până la urmă, e chiar vorba despre rai şi iad? La propriu!

- It will be too later, aligator!

- Cu cazane…

-  Too later! O să răbdăm cazanele. Ce vrei să facem? Vom afla mult prea tarziu, după ce am tot presupus o viaţă că poate nu e aşa.

-  Păi, şi atunci? Carpe diem şi ce-o fi o fi?

-  Nu aş zice că e chiar cea mai bună idee - că trăieşti 1% carpe diem, şi 99% auch diem!

- Păi, vezi… nu furăm de frică. Dar dacă nu ar fi frică, nu am fi toţi altfel? Multe lucruri nu le facem de frică. Dacă nu e frică de lege, e frică de Dumnezeu.

-  Păi nu e vorba de frică. Nu cred că mai e nimeni doar din frică aşa cum e. Frica mai mult ne blochează decât ar duce la ceva autentic. Dacă nu facem ceva doar din frică e ca şi cum am fi făcut deja cu gândul. Tot la cazane mergi. Doar că aluneci mai încet – mare consolare! Dar, ştii tu? Există o scăpare undeva, ciudată, şi atunci se dau toţi de ceasul morţii să găsească ieşirea din labirint... toţi filosofii, toţi căutatorii spirituali...

- Şi, unde e?

- Poate unii au găsit-o, că reţeta nu e universală.

- Pe google? Şi nu au spus-o... pentru că?

- Nu o mai căuta unde o caută toţi, că vezi că aceia toţi nu au găsit-o. Eu ştiu ceea ce nu e, nu ceea ce e. Păi ştii ceva? Prin natura umană, dacă nu văd şi nu simt poate e doar în mintea mea. Fiind atâtea versiuni, e greu de ales: e Biblia, sunt extratereştrii, e teoria evoluţiei ...

- Cu ceea ce ţi se pare comun probabil nu ajungi nicăieri. Nu ţi se pare că ar cam trebui să depaşeşti versiunile şi să experiementezi la propriu?

- Pai comună e frica.

- Ok, dă-o deoparte, vezi ce găseşti dincolo.