miercuri, 29 decembrie 2010

Simboluri către absolut

Simbolurile sunt o exteriorizare a naturii fiinţelor şi lucrurilor, un codaj sintetizat din detaliile interioare ultime ale realităţii complexe, probabil de origine non-umană, relevate omului în urma anumitor stări de acordaj/rezonanţă cu energia Sursei ultime.
O anumită categorie din lumea simbolurilor o reprezintă simbolurile care conţin în ele o energie de provenienţă superioară, un fel de puncte preferate de circulaţie a energiei din drumul ei germinat din absolut şi curs în lumea formelor. Punctele acestea preferate, din totalitatea regulilor interne al circulaţiei energiilor subtile, energii purtătoare de informaţie, sunt tocmai aceste simboluri relevate omenirii şi gândite ca simboluri spre absolut. Trăirea acestor simboluri duce la determinarea locală a unor acţiuni dorite, dacă ele sunt în acord cu Sursa din care provin.
Cele mai cunoscute simboluri din aceasta categorie sunt: Crucea, Infinitul şi Antahkarana.

Semnul crucii are multiple forme de grafică. Cea mai simplă este suprapunerea a două linii perpendiculare, cu formarea unui punct la intersecţia acestora. Este un fel de transpunere grafică a unui locaţii determinate în timp/spaţiu din care ies linii directoare pe multiple dimensiuni. O reprezentare simplificată, un fel de secţiune plană prin tot ceea ce există, în direcţii multiple opuse aflate în tandem. Adunarea tuturor secţiunilor posibile, în unghiuri de incidenţă, din acelasi punct ar duce la reprezentarea a tot ceea ce există conform informaţiei (conştiinţei) acelui punct dat. Crucea a fost folosită din timpuri îndepăartate, de către popoarele antice ca şi semn reprezentând armonia dintre cer şi pământ, dintre energiile superioare şi cele inferioare. Un alt exemplu – civilizaţia ariană a folosit simbolul crucii ca reprezentare mistică a luminii entităţilor superioare sau a focului sacru (energiei sacre). Odată cu apariţia creştinismului, au existat asocieri ale crucii cu Iisus Hristos şi răstignirea sa, dar şi o analogie a poziţiei de rugăciune cu braţele întinse. Creştinii vor utiliza Crucea ca simbol al victoriei luminii asupra forţelor întunericului, simbol al mântuirii universale.
Infinitul este simbolul care orientează spre suma aspectelor Sursei (înţeleasă ca „lumină curcubeu”). Este mişcarea infinită a energiilor, care împrumută oricărui simbol utilizat după el lumina curcubeului, a conlucrării tuturor energiilor. Mişcarea unei porţi energetice pe conturul simbolului infinitului conduce la purificarea locului respectiv.
Antahkarana este un simbol care reprezintă secţiunea orizontală prin merkaba. Este un simbol al conexiunii spaţiului manifestat de energiile din dimensiunile inferioare cu energia din dimensiunile superioare. Focalizează şi adânceşte energiile superioare, creând ceea ce a fost numit „marea orbită microcosmică”, prin care fluxul de energie captat de fiinţa umană sub forma psihică şi radiantă pătrunde prin creştet şi vitalizează corpul uman, susţinându-i existenţa (se pare că metabolismul fizic susţine doar 15% din activitatea umană, restul de 85% este susţinut de fluxul acestei energii), totul finalizând prin împământarea circuitului, descărcarea energiilor şi crearea unui nou potenţial care va permite circulaţia unei noi cantităţi de energie superioară, într-un flux continuu, mai mult sau mai puţin ordonat. Simpla prezenţă a acestui simbol creşte aportul de lumină, de energie superioară, neutralizând energiile negative acumulate. Este o esenţă a reprezentării fluxului energetic din dimensiuni superioare, prin dimensiunea formală, apoi spre dimensiuni inferioare.

3 comentarii:

Revin... spunea...

Foarte offtopic, dar foarte din inima: Sa ai un anou mai mult decat fericit. Iti doresc sa castigi anul acesta cel putin un prieten nou, dar adevarat!

Florin Coman spunea...

Multumesc, Ionel.
Ceea ce doresti altora, sa ti se implineasca si tie, daca se poate inmultit.
Sa dea Domnul sa gasesti prieteni adevarati atata de multi, sa ii poti "duce" (fiecare din ei va avea nevoie de un pic din timpul tau si din inima ta).
Si mai mult - acei prieteni sa fie prieteni si intre ei :)
Nu am aflat unde e limita, dar cunosc oameni ce au zis ca au 2-3 prieteni buni si nu mai au loc/chef pentru "straini" mai nou-veniti.
Simbolic si filosofic - daca absolutul are o limita foarte larga, necunoscuta noua, iar noi atingem tangential absolutul sau o parte importanta a sa - reusim sa avem si noi limite foarte largi (in gandire si spirit), asadar - prietenii adevarati incap :) Nu s-a demonstrat cati, dar cu siguranta limita e foarte ingaduitoare :)

Roxana Predescu spunea...

Esti un om bun. Sa ai parte de tot ceea ce este bun! Succes! Intreaba Orice

Florentis