miercuri, 8 iunie 2011

Despre viaţă, fericire şi dragoste

La marginea pădurii care se întindea mult dincolo de orizonturi, într-un munte ascuns, departe de tumultul lumii, un tânăr a ajuns pentru a-şi face ucenicia întru ale spiritului, la un maestru renumit pentru înţelepciunea sa.
Din prima zi când ajunse la maestrul care urma să îl îndrume, tânărul era cât mai nerăbdător să afle cât mai multe de la maestrul său. Doar că acesta avea obiceiul să vorbească rar şi puţin. De cele mai multe ori, maestrul său avea privirea concentrată departe, asupra unor taine care nu se desluşeau prea uşor ochilor unui muritor de rând.
Ucenicul rupse tăcerea şi îl întrebă pe maestrul său ce este dragostea, iar acesta l-a îndrumat:
- Du-te pe ogorul din vale şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi. Ţine seama că ai voie să faci doar o singură încercare!
Ucenicul se îndreptă de îndată spre poalele muntelui. Ajunse la ogor şi intrând în lanuri a zărit un spic maiestuos şi de o rară frumuseţe. Totuşi, şovăi să îl ia, crezând că va găsi un altul şi mai deosebit. A continuat să caute, dar în zadar, după aceea nu a mai aflat nici un spic care să se asemene celui dintâi.
Astfel, tânărul s-a întors cu mâinile goale la maestrul său.
- Fiul meu, i se adresă bătrânul. Ai înţeles? Dragostea e lucrul cel mai de preţ pe care îl putem aduce unui seamăn. Dorim ce e mai bun pentru el şi nu ştim dacă vreodată am putea descrie cu adevărat preţuirea noastră.
....................................................................................................................................
A doua zi, maestrul îl trimise pe tânărul ucenic în adâncul pădurii, să îi aducă cel mai falnic brad, dar îi dă voie să facă doar un singur drum pentru asta.
Ucenicul a făcut întocmai, revenind după un timp cu un brad îndeajuns de arătos, însă nu tocmai înalt şi falnic încât să fie fără seamăn.
Maestrul îl întrebă de ce a ales acel brad.
Tânărul, uşor stânjenit, i-a răspuns:
- Am văzut mulţi brazi falnici în drumul meu, dar mi-am amintit ce am păţit ieri, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă şovăiesc iar, mă voi întoarce cu mâinile goale...
Maestrul îl lămuri:
- Aceasta, fiule, este căsătoria.
....................................................................................................................................
În următoarea zi, maestrul l-a trimis pe ucenic pe malul râului din apropiere, să îi aducă cea mai frumoasă floare pe care o va găsi. Însă a stăruit că va avea dreptul să facă doar o singură alegere.
Ucenicul s-a întors cu o floare, spunându-i maestrului:
- Am ajuns lângă râu, unde am întâlnit această floare. Am cules-o şi m-am gândit că e cea mai frumoasă dintre suratele ei. Am zărit şi alte flori minunate, însă continui să cred că aceasta este fără egal.
Maestrul se bucură auzind vorbele tânărului şi îi destăinui:
- Aceasta, fiule, este fericirea.
....................................................................................................................................
În cea de-a patra zi, ucenicul, uimit fiind de înţelepciunea maestrului său, vru să afle ce este viaţa.
Maestrul, auzind întrebarea tânărului, îl trimise în pădure, să aducă de acolo cea mai frumoasă floare ce îi va ieşi în cale.
Au trecut zile în şir, însă ucenicul nu îşi mai făcu apariţia.
În cele din urmă, maestrul porni în căutarea tânărului, în pădurea cea care părea nesfârşită. După multe căutări, îl descoperi, stând nemişcat în mijlocul unei poiene, complet aborbit.
Maestrul rupse tăcerea:
- Ai găsit floarea după care te-am trimis?
Ucenicul îi arătă, tăcut, o floare ce răsărea plăpând din pământ, chiar lângă el.
Învăţătorul său îl întrebă de ce nu aduse acea floare, aşa cum i-a cerut, iar ucenicul i-a răspuns:
- Dacă aş fi făcut asta, floarea s-ar fi veştejit în curând. Dar, chiar dacă nu o rup, ea va pieri, mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei până când a înflorit. Când se va ofili, voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, aceasta este a doua floare pe care am descoperit-o, de când m-ai trimis!
Maestrul îşi înclină capul, aprobator:
- Fiule, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă!
....................................................................................................................................
Preţuirea şi dragostea pură, dezinteresată, din profunzimea sufletului, spală sufletul celui care o primeşte, i se aşează alături şi îi ocroteşte viaţa, asemeni unui înger păzitor. Forţa şi lumina ei vin dintr-o lume pe care rareori o putem imagina în cuvinte.
Fericirea e foarte simplă. E o alegere. Viaţa este aşa cum e, însă făcând o alegere şi fiind împăcat cu acea alegere, poţi alege să treci dincolo de nemulţumire. Dincolo, se deschide o lume de lumină, care îţi umple fiecare clipă cu o stare pe care înainte doar încercai să o imaginezi.
Fiind martorii vieţii din noi înşine şi din toate cele ce ne înconjură, atingem acea stare a sufletului... Când noi suntem bobocul, germenele, care urmează să înflorească mult dincolo de ceea ce am putea înţelege din exterior. Înţelegând dinlăuntru miracolul înfloririi, ne dăm seama că nu se mai sfârşeşte vreodată.

2 comentarii:

Florin Coman spunea...

Amintind de povestea lui Platon şi Socrate, retrăită într-un mod mai apropiat de timpurile noastre, dar parcă păstrând aceeaşi savoare...
Alături de ele, ceva din timpurile care au uitat sa apună.
Mulţumesc prietenilor care mi-au reamintit povestea, datorită lor a reînviat astăzi aici.

AnaMariaDamoc spunea...

povestile de dragoste desi rareori spectaculoase, astazi sunt lipsite de romantism.Puritatea iubirii e ucisa de sex...bautura si arme.Timpurile nu apun pentru cei ce stiu sa aprecieze o floare, un apus de soare......

Noi reacţii