Într-o zi ajung la tine cărţile potrivite dezvoltării tale.
Într-o zi cineva scrie un articol parcă făcut pentru tine.
Într-o zi ajung la tine oamenii potriviţi, împreună cu care poţi evolua spre cel mai bun loc al tău. Ajung oamenii în care ai încredere şi alături de care simţi bucurie şi linişte.
Într-o zi pui pauză minţii compulsive. Nu te mai întrebi, căci deja trăieşti Răspunsul. Nu mai există nici ieri şi nici mâine, ci doar prezent, Fiinţă care curge.
Într-o zi pentru tine nu mai contează vreo religie, căci Dumnezeu însuşi e parte din tot ceea ce eşti conectat.
Într-o zi nu mai contează câte volume am citit fiecare, cât de realizaţi suntem, cât suntem de complecşi sau de simpli. Dar contează lumina profundă pe care o putem emite, impulsul de dăruire şi de reconectare.
Într-o zi nici măcar memoria ta karmică nu mai contează. Înveţi să îţi construieşti propriile tale butoane ALT, ENTER, DELETE, CTRL. Eşti doar la un pas de tine şi de tot ceea ce poţi fi.
Într-o zi ne trezim, simţim o aromă familiară, noi răsărim pe propriul nostru cer pe care acum îl vedem limpede. Vine o ceaţă mistică şi ne ia cu ea. Apoi vine soarele şi ne umple cu căldură şi lumină.
Într-o zi vine un prieten drag şi te ia în braţe, îţi arată tot ceea ce nici nu visai că poţi fi tu.
Acea zi poate fi doar Azi!
/
One day the books match your development will reach you.
One day someone writes an article as if it were made for you.
One day the right people will come to you, with whom you can evolve to your best place. People you trust and with whom you feel joy and peace, come to you.
One day you pause your compulsive mind. Don't ask anymore, because you are already living the Answer. It no longer exists neither yesterday nor tomorrow, but only present, flowing Being.
One day no religion matters to you anymore, because God himself is part of everything you are connected to.
One day it doesn't matter how many volumes we each read, how accomplished we are, how complex or simple we are. But what matters is the deep light we can emit, the impulse to give and reconnect.
One day your karmic memory doesn't even matter anymore. You learn to build your own ALT, ENTER, DELETE, CTRL buttons. You're just a step away from yourself and everything you can be.
One day you wake up, you feel a familiar aroma, you rise in our own sky that you now see clearly. A mystical mist comes and takes you with it. Then comes the sun and fills you with warmth and light.
One day a dear friend comes and takes you in his arms, he shows you everything you never dreamed you could be.
That day can only be Today!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu