joi, 25 februarie 2021

Vei uita / You will forget

La naştere vei uita lumea de dincolo, din care ai venit. 

Aşa e făcută lumea aceasta! 

Venind aici, vei primi şapte corpuri subtile, dar şi o conştiinţă adormită. Întreaga lume va fi în tine, atunci când le vei trezi!

Nu este îndeajuns să trezeşti tot ce e adormit în tine, toate bagajele cele cu care ai venit aici, ci să le şi dezvolţi constant.

Vei învăţa mereu, fiecare persoană sau eveniment va fi Maestrul tău.

Nu te teme, nu există greşeli, există doar lecţii. De asemenea, nu există nici victime, doar elevi şi profesori. Un aparent eşec e o parte dintr-un succes mai larg, pe care poate atunci nu îl poţi înţelege.

Lecţiile nu vor putea fi trecute fără a fi învăţate pe deplin. Ele vor fi repetate în felurite moduri, atât timp cât va fi necesar. Lecţiile uşoare neînvăţate vor deveni tot mai grele, dar de fapt acesta este ajutorul... unul camuflat, odată ce o lecţie e insuportabilă, te va scoate cu siguranţă din zona de confort şi vei fi expus cu totul ei, aşadar o vei învăţa forţat...

Situaţiile conflictuale şi negative în care vei fi sunt o reflectare a stării tale interioare. Dacă îţi schimbi energia interioară, lumea exterioară se va modifica şi ea, ca oglindă a ta.

Durerea e doar un mesager, şi nu o pedeapsă. Ea te atenţionează că nu este în regulă ceva la nivelul unora dintre corpurile tale.

Dacă te respingi pe tine, şi astfel inevitabil şi pe ceilalţi, vei alimenta nişte emoţii negative puternice, care îţi distrug corpurile.

Nu există nici un alt loc mai bun unde poţi fi, decât aici unde eşti, acum. Eşti suma alegerilor tale, suma lecţiilor trecute şi netrecute, e nevoie să fii aici, deşi tu probabil nu eşti pe deplin conştient de asta.

Ceilalţi reflectă propriile tale calităţi sau defecte. Le poţi îmbrăţişa sau respinge, dar să ştii că de fapt pe tine te îmbrăţişezi sau respingi...

Viaţa însişi construieşte pentru tine un anumit cadru, dar să ştii că toţi ne pictăm imaginea, dacă tu nu eşti responsabil pentru ceea ce pictezi, alţii vor picta pentru tine.

Ai în tine însuţi toate răspunsurile, priveşte mai adânc!

La plecare, vei uita lumea de aici, din care ai plecat.

Aşa e făcută lumea cealaltă.

Doar că acolo nu ai acces la partea de aici, dar totuşi doar aici ai acces la o umbră din partea de acolo.

Acum înţelegi de ce e nevoie să revii aici? Din acea umbră pe care o poţi reunifica şi dezvolta, se leagă reîntregirea ta. Doar aici poţi fi complet! Aici e locul în care vei trezi tot ceea ce eşti, într-o zi ca nicicând alta.

/

At birth, you will forget the world beyond, from which you came.

This is how this world is made!

Coming here, you will receive seven subtle bodies, but also a sleeping consciousness. The whole world will be in you when you wake them up!

It is not enough to wake up everything that is asleep in you, all the luggage you came here with, but to constantly develop it.

You will always learn, every person or event will be your Master.

Don't be afraid, there are no mistakes, there are only lessons. Also, there are no victims, only students and teachers. An apparent failure is part of a larger success, which maybe when you can understand it.

Lessons cannot be passed without being fully learned. They will be repeated in different ways for as long as necessary. The easy and unlearned lessons will get harder and harder, but in fact this is the help... a camouflaged one, once a lesson is unbearable, it will definitely take you out of your comfort zone and you will be fully exposed to it, so you will learn it by force...

The conflict and negative situations in which you will be in are a reflection of your inner state. If you change your inner energy, the outer world will also change, like your mirror.

Pain is just a messenger, not a punishment. It warns you that something is wrong with some of your bodies.

If you dont respect yourself, and thus inevitably you dont respect others, you will fuel strong negative emotions that destroy your bodies.

There is no better place you can be than here where you are now. You are the sum of your choices, the sum of past and past lessons, you need to be here, although you are probably not fully aware of it.

Others reflect your own qualities or flaws. You can hug or reject them, but you know that you actually hug or reject yourself ...

Life itself builds a certain frame for you, but you know that everyone paints the image, if you are not responsible for what you paint, others will paint for you.

You have all the answers in yourself, just look deeper!

When you leave, you will forget the world here, from which you left.

That's how the other world is made.

It's just that you don't have access to the part here, but still only here you have access to a shadow from there.

Now I understand why you need to come back here? From that shadow that you can gather and develop, your reunion is connected. Only here you can be complete! This is where you will awaken everything you are, in a day like no other.

Niciun comentariu:

Florentis