Prefer să nu mă plâng. Să ţin în mine cât mai multe greutăţi, iar ceilalţi să nu ştie ce port pe umeri. Să vadă doar zâmbetul meu, uneori mai viu, bucuros, alteori mai şters şi melancolic; dar dacă ar citi cu inima ar ştii, prin tăcere.
Asta am învățat de mic. De la mine însumi. Eu mi-am fost mie cel mai bun
model. Rămas de cele mai multe ori singur cu mine, nu aveam oricum de ce să
plâng sau cui să cer ajutorul, nu m-ar fi auzit oricum nimeni. Aşa că am
învăţat să fac totul singur, acel timp petrecut cu mine să fie cât mai bun
posibil, din ceea ce puteam face.
M-am obişnuit aşa. Puteam face acelaşi lucru şi când erau alţi oameni prin
preajmă. Să nu mă plâng. Să pot fi bine cu mine şi să nu am aşteptări.
A fost poate greu atunci, dar acum îmi prinde minunat de bine.
Am dus multe lipsuri, dar nu era nevoie să ştie nimeni asta. Nimeni oricum
nu m-ar fi ajutat, iar de milă nu am nevoie. Am nevoie de admiraţie, însă. Mila
şi cu admiraţia nu se prea împacă. Dincolo de admiraţie, de orice e egoist, am
nevoie, de fapt nu eu am... acum e deja vorba despre voi... voi aveţi nevoie de
un model. Undeva eu sunt tu, iar tu eşti capabil să îţi împlineşti visele, să
ştergi limitările, să îţi reprogramezi destinul.
Niciodată nu am cerşit nimic. Nu o bucată de pâine, dar nici măcar
dragoste! Dacă simţi că e bine primit şi poţi dărui, fă-o cu bucurie. Şi mie
îmi place să dăruiesc! Ştii... niciodată nu o să cerşesc nimic, o să îndur în
tăcere tot ce mi-e dat… şi într-o bună zi îmi voi croi singur un drum mai bun.
Cu alţi oameni ca mine, ne ducem în spate unul pe celălalt, atunci când unul
oboseşte.
Sunt dur şi călit în sălbăticie, sunt lupul care îşi linge rănile în
întunericul pădurii. Voi nu o să aveţi satisfacţia să mă vedeţi vulnerabil, dar
faţă de alţi lupi răniţi, ca şi mine, pe care îi simt camarazi, da, îmi voi
deschide toate porţile. Şi îi voi îmbrăţişa. Şi îi voi ajuta să se vindece,
chiar dacă asta înseamnă să uit un pic chiar şi de rănile mele!
Nu îţi spun frământările, secretele şi durerea. Dar, dacă şi tu le ai, le
vei simţi.
Nu îmi vei putea lua niciodată sufletul; eu aleg dacă îl dăruiesc sau îl
iau înapoi, dacă mă aşez pururi sau decid să plec. Ce-i al meu îmi aparține!
Nu-mi place când cineva se bagă în suflet cu scopul de a afla ceea ce nu vreau
să spun. Eu spun şi dăruiesc totul, atunci când simt că sunt Acasă, dar numai
atunci!
Nu insista dacă vezi că porţile sunt închise. Nimeni nu va ştii când sunt
fericit şi când nu. Doar vor presupune, dar eu sunt un bun actor, eşti sigur că
e aşa cum presupui? Atunci când se întâmplă ceva brusc în viaţa mea, cunoscuţii
rămân şocaţi. Nu mă cunosc şi nici n-au încercat să mă cunoască. În fond, eu sunt diferit, şi nu prea e nimic de
înţeles din exterior, dacă vezi lucrurile altfel.
Nu sunt o victimă, sunt un soldat! Mereu sus, până când voi muri sau voi
învinge! Dar nu voi renunţa să lupt pentru mine! Când sunt bolnav, când sunt
copleşit de tristeţe, nu am nevoie de ajutor. Mă retrag în mine, cât mai
departe de oamenii care oricum nu înţeleg ce trăiesc eu în adâncul meu. Nimeni
din cei care nu pot înţelege nu îmi va da ceea ce îmi lipseşte.
Nu îmi place să vorbesc despre trecut. Dar, dacă vrei, putem picta
prezentul, şi putem lăsa visele noastre să vorbească.
Plâng şi râd... Astăzi marea întreaga e în mine! Auzi? Cum bat valurile...!
I prefer not to complain. To hold as many weights as possible, and for the
others not to know what I carry on my shoulders. To see only my smile,
sometimes more vivid, happy, other times more erased and melancholy; but if you
read it with your heart you would know, in silence.
That's what I learned as a child. From myself. I was my best model. Most of
the time I was alone with me, I had no reason to cry or ask anyone for help, no
one would have heard me anyway. So I learned to do everything on my own, to
spend as much time with myself as possible, from what I could do.
I'm used like this. I could do the same thing when there were other people
around. I don't complain. I’m okay with me and I’m not have expectations.
It may have been hard then, but now it fits me wonderfully.
I missed a lot, but no one needed to know that. No one would have helped me
anyway, and I don't need mercy. I need admiration, though. Mercy and admiration
do not reconcile. Beyond admiration, whatever is selfish, I need, in fact I
don't... now it's about you... you need a role model. Somewhere I’m you, and
you are able to fulfill your dreams, to erase the limitations, to reprogram
your destiny.
I never begged for anything. Not a piece of bread, but not even love! If
you feel welcome and can give, do it with joy. I like to give too! You know...
I'll never beg for anything, I'll endure in silence everything I've been given…
and one day I'll put myself on a better path. With other people like me, we go
back to each other when one gets tired.
I’m hard and hardened in the wild, I’m the wolf that licks its wounds in
the darkness of the forest. You will not have the satisfaction of seeing me
vulnerable, but to other wounded wolves, like me, whom I feel as comrades, yes,
I will open all my gates. And I will hug them. And I'll help them heal, even if
it means forgetting a little about my wounds!
I'm not telling you my worries, my secrets and my pain. But if you have
them, you will feel them in me.
You will never be able to take my soul; I choose whether to give it away or
take it back, whether I sit down forever or decide to leave. What's mine is
mine! I don't like it when someone gets in the way in order to find out what I
don't want to say. I say and give everything when I feel at Home, but only
then!
Don’t insist if you see that the gates are closed. No one will know when
I'm happy and when I'm not. They'll just assume, but I'm a good actor, are you
sure it's the way you assume? When something sudden happens in my life,
acquaintances are shocked. They don't know me and they haven't tried to know
me. After all, I'm different, and there's little to understand from the outside
if you look at it differently.
I'm not a victim, I'm a soldier! Always up until I die or I win! But I will
not give up fighting for myself! When I'm sick, when I'm overwhelmed with
sadness, I don't need help. I retreat into myself, as far away as possible from
people who do not understand what I live in my depths anyway. None of those who
cannot understand will give me what I lack.
I don't like to talk about the past. But if you want, we can paint the
present, and we can let our dreams speak.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu