Las oamenii / I let people

Uneori în lumea aceasta e bine să fii doar spectator. Să poţi tăcea atât de adânc, atunci când îţi vine să urli fără să îţi mai pese de nimic. 

Las oamenii din jur să creadă că au reuşit să mă mintă. Acum le pot vedea limpede adevăratul caracter.

Într-o zi, tot ei se vor întreba de ce nu mă vor mai vedea în preajmă.

Se vor minţi pe ei înşişi că eu sunt ceea ce au ei în interior.

E mai uşor aşa!

Apoi, când vor vedea că nu mă pot provoca, să îşi hrănească propriul scenariu, vor deveni şi mai îndârjiţi.

Unii oameni mereu vor să demonstreze ceva, să contorsioneze totul pentru a se potrivi propriei lor versiuni. Dar, pentru că sunt atât de ocupaţi să trăiască viaţa altora, uită să şi-o trăiască tocmai pe a lor.

Dar cei care privim detaşat scena ştim cât e de uşor ca totul să se schimbe. Păşeşte în lateral fie şi un pas. Opreşte-te fie şi pentru o secundă. Cercul în care te învârţi e doar creaţia ta. Poţi fi spectator oricând, e doar alegerea ta. Doar atunci vei înţelege.

Nu te pot sfătui ce să faci. Fiecare dintre noi au dreptul să facă pentru ei propriile alegeri. Vreau doar să deschizi fereastra şi să priveşti şi în partea aceasta. Iar apoi, să alegi, cunoscând întregul tablou.

Sometimes in this world it's good to be just a spectator. To be able to be so silent when you feel like screaming without caring about anything.

I let people around me think they succeeded to lie to me.

Now I can clearly see their true character.

One day, they will wonder why they won't see me around.

They will lie to themselves that I am what they have inside.

It's easier in that way!

Then, when they see that they can't provoke me, to feed their own scenario, they will become even more stubborn.

Some people always want to prove something, to twist everything to fit their own version. But because they are so busy living the lives of others, and they forget to live their own lives.

But those who look at the scene know how easy it is for everything to change. Make one step to the side. Stop for a second. The circle you turn in is just your creation. You can be a spectator at any time, it's just your choice. Only then will you understand.

I can't advise you what to do. Each of us has the right to make our own choices. I just want you to open the window and look at this part as well. And then, you choose, knowing the whole picture.

First try to be, only then are you ready to have / Întâi încearcă să fii, abia apoi eşti pregătit să ai

First reach the depths of your own soul, and only then will you be able to reach the depths of another.

If you forget to be, and focus only on having, if you admire in yourself only your current possessions and the way you manage in this world, but at the same time you are not reconciled with your failure to be, your relationship with you is one transient, not at all deep. Outside of you, all the other relationships you will be involved in will also be fleeting and superficial. I'm not saying they won't last, because your relationship with you is also lasting, but it won't bring you that boundless joy and fulfillment, after which your soul longs and for which it has agreed to descend here on Earth, to taste it.

By experiencing the depth within you, that inner core that does not change over time or with the events that unfold in your experience, only then can you share your true essence with another person, and only then can two such souls reunite deep love and durable. When two deep essences meet and come together, living love becomes inevitable.

It is not enough to desire it, but you must first be prepared to be a deep love yourself, and then to selectively give it to those beings who can resonate with it and mirror and multiply it.

Mai întâi atinge adâncurile propriului tău suflet, şi abia apoi vei putea atinge adâncurile altuia.

Dacă uiţi să fii, şi te focusezi doar să ai, dacă admiri în tine doar bunurile tale actuale şi felul în care te descurci în această lume, dar în acelaşi timp nu eşti împăcat cu eşecul tău în a fi, relaţia ta cu tine este una trecătoare, deloc aprofundată. La exteriorul tău, toate celelalte relaţii în care vei fi implicat, vor fi de asemenea trecătoare şi superficiale. Nu zic că nu vor dura, căci şi relaţia ta cu tine e de durată, dar nu îţi va aduce acea bucurie şi împlinire fără margini, după care sufletul tău tânjeşte şi pentru care s-a învoit să coboare aici pe Pământ, pentru a o gusta.

Experimentând profunzimea din tine, acel nucleu interior care nu se schimbă cu trecerea timpului sau cu evenimentele care se derulează în experienţa ta, abia atunci poţi împărtăşi adevărata ta esenţă cu o altă persoană, şi abia atunci două astfel de suflete reunite pot împărtăşi iubirea profundă şi durabilă. Când două esenţe profunde se întâlnesc şi aşează alături, iubirea vie devine inevitabilă.

Nu este destul să ţi-o doreşti, ci trebuie să fi pregătit întâi să fii tu însuţi iubire adâncă, iar apoi să o dăruieşti selectiv acelor fiinţe care pot rezona cu ea şi o pot oglindi şi înmulţi.

Sămânţă

Toata viaţa mea de până acum am fost doar o sămânţă firavă de lumină, care nu se putea lumina nici măcar pe ea înşişi. Aşa e şi primul meu volum tipărit, “Germeni”. E minunat să ai talent, dar e minunat ca acel talent să fie pus în slujba viselor tale şi să le împlineşti. Ori eu eram doar un talent necizelat îndestul, care doar promitea.

Anii treceau, eu acumulam timp şi informaţii, doar că nu mai germinam. Solul în care mă aflam nu era potrivit pentru mine şi nu aveam cum să îmi dau drumul spre cer. Dar asta am înţeles mult mai târziu.

Pentru că eu călătoream mult în exterior, călătoria spre interiorul meu o tot amânam. A trebuit să vină o vreme în care nu mai puteam călători, ca să fiu forţat să călătoresc şi spre centrul meu.

Am adunat multe informaţii, dar eram pierdut printre copaci şi nu vedeam esenţa – pădurea maiestuoasă unde eram. Nu aveam acea claritate. Nu mă vedeam pe mine însumi prin detaşare, din exterior, pe mine nu mă puteam înţelege. Eram mereu într-o goană de a strânge şi mai multe informaţii, pentru ca la un moment dat acelea să atingă ceva. Dar toate informaţiile necesare erau deja în mine, lipsea însă claritatea şi focusarea corectă.

Aveam destui bani să îmi fac multe pofte, dar fericirea aceea simplă, care nu cere nimic, lipsea, pentru că locul era ocupat cu lucruri care oricât erau de multe, nu umpleau acel gol, neavând tocmai temelia tuturor lucrurilor.

Uitasem că eu sunt sufletul din spatele acestui corp si a acestei minţi fizice care serveşte acestui corp. Eram prizonierul maşinăriei, a corpului, a minţii care îl însoţeşte, mă identificam complet cu acestea. Eu, tu, nu suntem maşina (corpul), şi nici volanul (mintea fizică), ci ceva mai profund din spatele acestor lucruri temporare – şoferul, care este nevoie să fie treaz ca direcţia urmată să fie cea dorită. Nu sunt un corp care are o minte şi un suflet, sunt sufletul din spatele a tot ce se întâmplă, iar corpul meu e doar un avatar temporar, e o maşinărie care mă ajută să mă exprim în mintea fizică. Iar aceasta minte, este doar volanul, unealta care pusă în slujba sufletului, e un instrument minunat. Dar când te pierzi pe tine, când adormi şi nu mai ştii ce eşti şi cine eşti, maşina va merge singură.

Poate nu ai cum să înţelegi toate acestea, tu care ai fost îndoctrinat toată viaţa că nu vei renaşte, că vei fi pedepsit în iad, şi că Dumnezeu e un bărbos nemilos care ne pedepseşte, şi nu Tatăl nostru ceresc plin cu o iubire enormă, care ne însoţeşte în această călătorie. Nu, tu cel supus religiei şi tuturor sistemelor de gândire care au ca scop suprimarea individualităţii şi puterii tale creatoare înnăscute, cel supus sistemului care te vrea slab, indecis, ignorant şi uşor de manipulat, tu nu ai cum să te reconectezi la Sursă şi să îţi exprimi darurile cu care ai venit aici... Nu îţi vei urma impulsul să îţi asculţi dorinţele sufletului tău şi visele cu care ai venit aici să le împlineşti... Nu vei încerca nici să te convingi că reîncarnarea este o realitate, că poţi recurge la hipnoza regresivă şi străbate acest voal al uitării de dincolo de această existenţă, pentru aţi înţelege umbrele şi a le depăşi. Da, trist, aceasta era şi viaţa mea la un moment dat!

Dar într-un anumit moment, sufletul meu n-a mai suportat! Văzând cât sunt de pierdut şi că nu am nici o şansă să mă scutur de toate aceste limitări care de fapt sunt doar nişte iluzii, deşi aveam acces la atât de multă informaţie şi mi-am educat mintea să pătrundă tot mai multe taine... Dar tocmai asta era problema! Mintea a preluat conducerea şi era tot mai puternică! Dar ea crea mereu şi mereu doar condiţii limitative sau iluzii, nefiind pusă în slujba acelui sâmbure care ne însoţeşte mereu – sufletul nostru drag, tot ce avem mai bun, tot ce ne rămâne când toate se topesc! Noaptea, când mintea mea era adormită, sufletul meu s-a rugat puternic la Dumnezeu să îmi trimită o oglindă. Eu pe mine nu mă puteam vedea, pentru că îmi foloseam doar mintea. Dar mintea mea ar putea vedea o oglindă, un alt eu exterior atât de asemănător mie, încât m-aş fi înţeles pe mine ca într-o străfulgerare.

Dar eu nu aveam şansa să germinez şi apoi să pot înflori dacă rămâneam în mediul în care am stagnat şi în care eram deja identificat cu nişte roluri care nu mă onorau. În acel mediu am fost setat de la început ca o victimă, m-am obişnuit de la început să renunţ la puterea mea personală pentru a face mereu pe plac celorlalţi care erau centraţi doar pe menţinerea propriului lor ego şi beneficii şi erau de asemenea pierduţi în holograma minţii.

Sufletul meu a înţeles că nu era îndeajuns să apară doar oglinda, pentru a mă putea înţelege şi corecta, evolua. Ci că era nevoie să ceară ghidaj divin şi să topească rezistenţa mea la schimbare. Noapte după noapte, când mintea mea era adormită, sufletul meu cerea intens oglinda şi ghidajul, şi se preda unei inteligenţe uriaşe care ne ţine pe toţi. Aceleia care are grijă să ca iarba să crească şi animalele rămase fără protecţie să aibă hrană.

Iar într-o zi în viaţa mea a apărut un Om. Un Om care era acolo şi înainte, doar că înainte sufletul meu nu a cerut să se vadă în oglindă. Din acel moment, am primit un impuls de înţelegere, a fost ca o străfulgerare, Înţelegerea era acolo în mine, doar că eu nu îi dădeam voie să se exprime! În acel Om, trimis de înşişi Inteligenţa Uriaşă care are grijă de noi toţi, mi-am văzut toate darurile, dar şi toate umbrele... În oglindă! Erau eu, esenţa mea şi chiar şi o parte din experienţa mea de viaţă. Acum înţelegeam atât de bine totul, de parcă abia acum m-am trezit dintr-un somn adânc. Acel Om avea în buzunarul său Schimbarea, cea înţeleasă deja de sufletul meu şi cerută. Dar abia acum eram pregătit să o trăiesc, când mi-am topit rezistenţa. Când am decis să las în urmă tot ce îmi umplea atunci viaţa şi mă împiedica să fiu eu.

Schimbarea produce cu siguranţă în sufletul fiecăruia dintre noi o vibraţie. Ne recunoaştem pornirea noastră interioară şi menirea cu care am venit. Doar că nu mulţi dintre noi au curajul să se lase ghidaţi şi să renunţe la tot ce se identificau până acum a fi în mod eronat ei înşişi.

Schimbarea şi oglinda o veţi primi toţi, atunci când o veţi cere şi veţi alege voi să o urmaţi. Până atunci, mintea fizică care a preluat controlul, maşinăria care merge fără să se supună vouă, o va combate şi vă va păstra în confortul vostru, în limitările cu care aţi fost deja obişnuiţi.

Mulţumesc, Om frumos care m-ai trezit în Mine pe Mine! Care mi-ai dăruit Schimbarea, căci ai simţit că în mine va prinde rădăcini. Schimbarea o vom dărui mai departe, dacă mai sunt suflete curajoase, gata în a o primi şi urma.

Mulţumesc, Univers care ai grijă ca totul să se aştearnă la timp, ca un ecou la dorinţele şi acţiunile noastre!