Toata viaţa mea de până acum am fost doar o
sămânţă firavă de lumină, care nu se putea lumina nici măcar pe ea înşişi. Aşa
e şi primul meu volum tipărit, “Germeni”. E minunat să ai talent, dar e minunat
ca acel talent să fie pus în slujba viselor tale şi să le împlineşti. Ori eu
eram doar un talent necizelat îndestul, care doar promitea.
Anii treceau, eu acumulam timp şi informaţii, doar
că nu mai germinam. Solul în care mă aflam nu era potrivit pentru mine şi nu
aveam cum să îmi dau drumul spre cer. Dar asta am înţeles mult mai târziu.
Pentru că eu călătoream mult în exterior,
călătoria spre interiorul meu o tot amânam. A trebuit să vină o vreme în care
nu mai puteam călători, ca să fiu forţat să călătoresc şi spre centrul meu.
Am adunat multe informaţii, dar eram pierdut
printre copaci şi nu vedeam esenţa – pădurea maiestuoasă unde eram. Nu aveam
acea claritate. Nu mă vedeam pe mine însumi prin detaşare, din exterior, pe
mine nu mă puteam înţelege. Eram mereu într-o goană de a strânge şi mai multe
informaţii, pentru ca la un moment dat acelea să atingă ceva. Dar toate
informaţiile necesare erau deja în mine, lipsea însă claritatea şi focusarea
corectă.
Aveam destui bani să îmi fac multe pofte, dar
fericirea aceea simplă, care nu cere nimic, lipsea, pentru că locul era ocupat
cu lucruri care oricât erau de multe, nu umpleau acel gol, neavând tocmai
temelia tuturor lucrurilor.
Uitasem că eu sunt sufletul din spatele acestui
corp si a acestei minţi fizice care serveşte acestui corp. Eram prizonierul
maşinăriei, a corpului, a minţii care îl însoţeşte, mă identificam complet cu
acestea. Eu, tu, nu suntem maşina (corpul), şi nici volanul (mintea fizică), ci
ceva mai profund din spatele acestor lucruri temporare – şoferul, care este
nevoie să fie treaz ca direcţia urmată să fie cea dorită. Nu sunt un corp care
are o minte şi un suflet, sunt sufletul din spatele a tot ce se întâmplă, iar
corpul meu e doar un avatar temporar, e o maşinărie care mă ajută să mă exprim
în mintea fizică. Iar aceasta minte, este doar volanul, unealta care pusă în
slujba sufletului, e un instrument minunat. Dar când te pierzi pe tine, când
adormi şi nu mai ştii ce eşti şi cine eşti, maşina va merge singură.
Poate nu ai cum să înţelegi toate acestea, tu care
ai fost îndoctrinat toată viaţa că nu vei renaşte, că vei fi pedepsit în iad,
şi că Dumnezeu e un bărbos nemilos care ne pedepseşte, şi nu Tatăl nostru
ceresc plin cu o iubire enormă, care ne însoţeşte în această călătorie. Nu, tu
cel supus religiei şi tuturor sistemelor de gândire care au ca scop suprimarea
individualităţii şi puterii tale creatoare înnăscute, cel supus sistemului care
te vrea slab, indecis, ignorant şi uşor de manipulat, tu nu ai cum să te
reconectezi la Sursă şi să îţi exprimi darurile cu care ai venit aici... Nu îţi
vei urma impulsul să îţi asculţi dorinţele sufletului tău şi visele cu care ai
venit aici să le împlineşti... Nu vei încerca nici să te convingi că
reîncarnarea este o realitate, că poţi recurge la hipnoza regresivă şi străbate
acest voal al uitării de dincolo de această existenţă, pentru aţi înţelege
umbrele şi a le depăşi. Da, trist, aceasta era şi viaţa mea la un moment dat!
Dar într-un anumit moment, sufletul meu n-a mai
suportat! Văzând cât sunt de pierdut şi că nu am nici o şansă să mă scutur de
toate aceste limitări care de fapt sunt doar nişte iluzii, deşi aveam acces la
atât de multă informaţie şi mi-am educat mintea să pătrundă tot mai multe
taine... Dar tocmai asta era problema! Mintea a preluat conducerea şi era tot
mai puternică! Dar ea crea mereu şi mereu doar condiţii limitative sau iluzii,
nefiind pusă în slujba acelui sâmbure care ne însoţeşte mereu – sufletul nostru
drag, tot ce avem mai bun, tot ce ne rămâne când toate se topesc! Noaptea, când
mintea mea era adormită, sufletul meu s-a rugat puternic la Dumnezeu să îmi
trimită o oglindă. Eu pe mine nu mă puteam vedea, pentru că îmi foloseam doar
mintea. Dar mintea mea ar putea vedea o oglindă, un alt eu exterior atât de
asemănător mie, încât m-aş fi înţeles pe mine ca într-o străfulgerare.
Dar eu nu aveam şansa să germinez şi apoi să pot înflori dacă rămâneam în mediul în care am stagnat şi în care eram deja identificat cu nişte roluri care nu mă onorau. În acel mediu am fost setat de la început ca o victimă, m-am obişnuit de la început să renunţ la puterea mea personală pentru a face mereu pe plac celorlalţi care erau centraţi doar pe menţinerea propriului lor ego şi beneficii şi erau de asemenea pierduţi în holograma minţii.
Sufletul meu a înţeles că nu era îndeajuns să apară doar oglinda, pentru a mă putea înţelege şi corecta, evolua. Ci că era nevoie să ceară ghidaj divin şi să topească rezistenţa mea la schimbare. Noapte după noapte, când mintea mea era adormită, sufletul meu cerea intens oglinda şi ghidajul, şi se preda unei inteligenţe uriaşe care ne ţine pe toţi. Aceleia care are grijă să ca iarba să crească şi animalele rămase fără protecţie să aibă hrană.
Iar într-o zi în viaţa mea a apărut un Om. Un Om
care era acolo şi înainte, doar că înainte sufletul meu nu a cerut să se vadă
în oglindă. Din acel moment, am primit un impuls de înţelegere, a fost ca o
străfulgerare, Înţelegerea era acolo în mine, doar că eu nu îi dădeam voie să
se exprime! În acel Om, trimis de înşişi Inteligenţa Uriaşă care are grijă de
noi toţi, mi-am văzut toate darurile, dar şi toate umbrele... În oglindă! Erau
eu, esenţa mea şi chiar şi o parte din experienţa mea de viaţă. Acum înţelegeam
atât de bine totul, de parcă abia acum m-am trezit dintr-un somn adânc. Acel Om
avea în buzunarul său Schimbarea, cea înţeleasă deja de sufletul meu şi cerută.
Dar abia acum eram pregătit să o trăiesc, când mi-am topit rezistenţa. Când am
decis să las în urmă tot ce îmi umplea atunci viaţa şi mă împiedica să fiu eu.
Schimbarea produce cu siguranţă în sufletul
fiecăruia dintre noi o vibraţie. Ne recunoaştem pornirea noastră interioară şi
menirea cu care am venit. Doar că nu mulţi dintre noi au curajul să se
lase ghidaţi şi să renunţe la tot ce se identificau până acum a fi în mod
eronat ei înşişi.
Schimbarea şi oglinda o veţi primi toţi, atunci
când o veţi cere şi veţi alege voi să o urmaţi. Până atunci, mintea fizică care
a preluat controlul, maşinăria care merge fără să se supună vouă, o va combate
şi vă va păstra în confortul vostru, în limitările cu care aţi fost deja
obişnuiţi.
Mulţumesc, Om frumos care m-ai trezit în Mine pe Mine! Care mi-ai dăruit Schimbarea, căci ai simţit că în mine va prinde rădăcini. Schimbarea o vom dărui mai departe, dacă mai sunt suflete curajoase, gata în a o primi şi urma.
Mulţumesc, Univers care ai grijă ca totul să se aştearnă la timp, ca un ecou la dorinţele şi acţiunile noastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu