Pârâul Porcilor este un hotar situat în extravilanul municipiului Turda, situat
de-a lungul pârâului Valea Porcilor, ultimul afluent pe dreapta al Văii Sărate.
În hotarul Pârâul Porcilor se poate ajunge dinspre municipiul Turda, din cartierul
Băile Sărate de lângă Lacul Tarzan, spre est, pe un drum pavat cu piatră (Str.
Sfântul Ion) circa 500 m, apoi la stânga, ţinând tot drumul pavat cu piatră
(Str. Vulturului), la orizont deja zărim trupul de intravilan Unirea, iar după
încă 270 m, facem dreapta pe un drum local, care însoţeşte Valea Porcilor,
pentru încă 350 m. Se poate ajunge şi din direcţie contrară, din Aleea
Pietroasa (drumul care face legătura între Sfântu-Ion II şi Hărcana), de lângă
confluenţa Văii Sărate cu Valea Porcilor, urcând în sus de-a lungul unui drum
local ce însoţeşte Valea Porcilor.
Poziţia GPS a hotarului Pârâul Porcilor este: 46.576571° latitudine
nordică, 23.820516° longitudine estică (46°34'35.7"N, 23°49'13.9"E).
Fig. 1 - Schiţa generală a hotarului Pârâul Porcilor din extravilanul municipiului Turda
Hotarul Pârâul Porcilor este format în acest moment din doar trei
gospodării (nici una din ele nu e consemnată însă pe această adresă în
registrul primăriei) , iar spre partea de vest a acestuia putem identifica alte
urme mai vechi de locuire.
Ca şi limite ale hotarului Pârâul Porcilor, întâlnim spre nord trupul Unirea,
spre est trupul Hărcana, spre sud trupul Sfântu-Ion II, iar spre vest municipiul
Turda (cartierul Băile Sărate).
Denumirea acestui hotar este legată probabil de denumirea pârâului local
pe care este amplasat, care atestă o veche preocupare a locuitorilor din acest
areal în privinţa creşterii animalelor (în special suine).
Valoarea turistică a hotarului Pârâul Porcilor constă în găzduirea unui vestigiu
istoric amplasat la limita sud-estică, nu departe de vărsarea Văii Porcilor în
Valea Sărată – ruinele unei aşezări din perioada romană cunoscută sub denumirea
"Fântâna Sf. Ioan".
Relieful se prezintă sub forma văi franjurate de numeroase izvoare
laterale, inserată în terasa superioară largă a luncii râului Arieş. Dacă spre
vest, în zona de izvoare, versanţii văii sunt largi, abia schiţaţi, pe măsură
ce înaintăm spre vest, ei devin tot mai abrupţi, adânciţi, iar valea se
îngustează, având caracter de vale antecedentă, dispusă transversal faţă de
aliniamentul sinclinalelor şi anticlinalelor locale.
Altitudinea maximă se înregistrează spre periferiile nordice şi sudice –
370 m, iar cea minimă spre limita sud-estică
– 324 m (la extremitatea estică a hotarului, în zona de confluenţă a
Văii Porcilor cu Valea Sărată), altitudinea medie fiind de circa 347 m, cu o
desfăşurare mai largă a acestui ecart mai ales în sectorul central-estic, locul
unde sunt amplasate şi gospodăriile edificate în acest hotar. Fundamentul
reliefului este format îndeosebi din sedimentele specifice Buglovianului
(gresii şi argile carbonatice nisipoase), de-a lungul Văii Porcilor, iar
periferic apar sedimente ale Pleistocenului superior specifice terasei
superioare ale Arieşului (blocuri, pietrişuri, nisipuri).
Hidrografia este reprezentată de Valea Porcilor, afluent al Văii Sărate.
Valea Porcilor (denumită şi Pârâul Porcilor) primeşte câţiva afluenţi
torenţiali ce vin din fruntea terasei superioare a luncii râului Arieş. În
locurile cu apă freatică abudentă întâlnim două mici lacuri de tip iaz, de-a
lungul Văii Porcilor, în sectorul central-vestic.
Vegetaţia locului este specifică pajiştilor secundare cu tufărişuri, în
mare parte astăzi exploatate sub forma de păşuni. Insular, întâlnim şi
vegetaţie hidrofilă, în zona de izvor a Văii Porcilor şi a iazurilor de pe
cursul acestuia.
Datorită predominanţei terenurilor agricole exploatate sub formă de
păşuni, economia locală de bazează îndeosebi pe creşterea animalelor (suine,
ovine).
Câteva poze realizate aici la
data de 8 august 2013:
Fig. 2 - Fântâna Sf. Ioan, urmele unei aşezări romane - municipiul Turda
Fig. 3 - Partea vestică a hotarului Pârâul Porcilor (zona de izvoare) - municipiul Turda
Fig. 4 - Partea centrală a hotarului Pârâul Porcilor (zona locuită) - municipiul Turda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu