Mărăcineni este un hotar vechi situat în extravilanul municipiului Turda,
pe un afluent de dreapta al pârâului Valea Florilor, pe un monoclin larg, la
sud de Dealul Porţile de Fier.
La Mărăcineni se poate ajunge dinspre municipiul Turda, dinspre hotarul
Petrilaca, pe Strada Petrilaca până la capătul nordic al ei, apoi pe un drum
local în prelungirea ei încă 800 m, acesta fiind drumul cel mai apropiat de
intravilanul municipiului Turda. Un alt drum face legătura direct între oraşul
Turda, dinspre cartierul Băile Sărate, spre hotarul Mărăcineni, urmând drumul
comunal DC 69 în direcţia Adămeşti / Ploscoş, de la limita intravilanului
municipiului Turda – cartierul Băile Sărate (zona de contact a Aleei Durgăului
cu Aleea Alexandru Borza) încă 3,5 km, traversând hotarul Acăţari, apoi pe un
drum lateral la dreapta încă 400 m. Paralel cu acest drum, dar mai spre sud,
tot din cartierul Băile Sărate porneşte un drum local, parţial pavat, în
direcţia Cânepişti, în prelungirea spre nord-est a străzii Drumul Ceanului,
care se intersectează la un moment dat cu Strada Petrilaca, de unde se urcă
spre nord, spre hotarul Mărăcineni. La Mărăcineni putem ajunge şi dinspre
Hărcana, din zona Bisericii de lemn, spre nord, pe drumuri locale care se
conectează cu Strada Petrilaca şi în continuare spre nord, până la destinaţie.
Pe drumuri locale, de tractor, se poate ajunge din Mărăcineni spre alte hotare
învecinate – Pichel, respective Cânepişti.
Poziţia GPS a hotarului Mărăcineni este: 46.602336 ° latitudine nordică, 23.831882
° longitudine estică (46°36'08.4"N, 23°49'54.8"E).
Fig. 1 - Schiţa generală a hotarului Mărăcineni din extravilanul municipiului Turda
Deşi în registrul primăriei în anul 2007 la această adresă nu existau
gospodării permanente, Hotarul Mărăcineni este format în momentul de faţă din
două gospodării, iar de-a lungul drumurilor locale care se intersectează în
cruce, descoperim urme mai vechi de locuire. Cel mai probabil vechile
gospodării existente aici au fost părăsite în urma colectivizării din perioada
comunistă, cei mai mulţi localnici dupa naţionalizarea proprietăţilor,
strămutându-se la oraş în scopul căutării unui trai mai bun.
Ca şi limite ale hotarului Mărăcineni, întâlnim spre nord hotarul Pichel,
spre est hotarele Cânepişti şi Petrilaca, spre sud hotarele Acăţari şi Hărcana,
iar spre vest hotarul Valea Sărată.
Denumirea acestui hotar este legată probabil de vegetaţia prezentă în
acest areal – pajişti secundare cu tufărişuri („mărăciniş” = desiş de arbuşti
spinoşi – mur, păducel, măceş, porumbar, sorb).
Relieful se prezintă sub forma unor coline rontunjite, prelungi, cu
energie de relief mică, orientate nord-est – sud-vest. În acest aspect general
de platou uşor vălurit se intersectează câteva văi mature, largi, drenate de mici pâraie locale
colectate de pâraiele Valea Florilor, respectiv Valea Sărată.
Altitudinea maximă se înregistrează spre limita nordică – 456 m (Vârful
Portile de Fier), iar cea minimă spre limita sudică – 385 m, altitudinea medie fiind de circa 420
m, cu o desfăşurare mai largă a acestui ecart în sectorul central. Fundamentul
reliefului este format cu preponderenţă din depozite ale Buglovianului (gresii
şi argile carbonatice nisipoase), iar în partea de nord, pe altitudinile mai
ridicate din Dealul Porţile de Fier, apar depozite ale Pleistocenului Superior
(blocuri, pietrişuri, nisipuri).
Hidrografia este reprezentată de pârâul Mărăcineni, afluent pe dreapta al
Văii Florilor. Periferic, sunt prezente izvoarele unor mici pâraie care sunt
drenate spre est de Valea Florilor, respectiv spre vest de Valea Sărată.
Vegetaţia locului este specifică pajiştilor secundare cu tufărişuri, în
mare parte astăzi exploatate sub forma de terenuri arabile (datorită pantelor
mici şi a unei pânze freatice bogate). Izolat, întâlnim şi vegetaţie hidrofilă,
în zona de izvor a pârâului Mărăcineni.
Economia locală de bazează îndeosebi pe cultivarea păioaselor şi secundar
a porumbului şi plantelor tehnice.
Câteva poze realizate aici la
data de 13 august 2013:
Fig. 2 - Partea centrală a hotarului Mărăcineni - municipiul Turda
Fig. 3 - Partea sudică a hotarului Mărăcineni - municipiul Turda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu