Fiinţa înşişi

În „zilele lui Brahma” fiinţele îşi urmează drumul evoluţiei. Înainte de fiecare pauză, a „nopţii lui Brahma”, se încheie un ciclu complet de stări de consţiinţă. Amurgul premergător pauzei pregăteşte lumea fiinţelor de o resorbţie din proiecţiile în care acestea se manifestă. Să nu ne oprim la a gândi această manifestare la proiecţia fizică!

În fiecare Amurg, fiinţele se resorb în germenii esenţele lor, care se vor trezi în zorii Zilei celei noi, urmând a-şi continua atât propria evoluţie, având şi grija protecţiei şi dezvoltării vieţii în noile forme şi fiinţe care vor fi posibile.

Nu gândiţi universul fizic, cel astral sau de altă factură ca având sfârşit sau finalitate exactă. Simţiţi. Simţiţi ceea ce sunteţi. Simţiţi laturile voastre întreţesute în tot ceea ce există. Acum stiţi – nimic din ceea ce este fizic nu are rădăcini în fizic. Spaţiul fizic este întrepătruns de eterurile vieţii şi e atins de o forţă care îl depăşeşte cu mult. Nu putem reduce la o evoluţie de tip darwinist tot ceea ce există şi nici la o perspectivă materialistă, pur fizică.

Între realităţile concentrice

Ce este realitatea?

Probabil foarte mulţi nu ne mai punem această întrebare, ci adoptăm una din cele două tendinţe generale – ori realitatea este acea parte din lumea fizică pe care o putem percepe prin intermediul simţurilor directe şi pe care o subordonăm sistemului de credinţe, ori este o stare faptică intangibilă, exterioară nouă, care, prin natura sa, se sustrage observaţiei umane.

Pentru toţi cei care şi-au impus nişte limitări în perceperea realităţii largi, nemijlocite – fie ele sisteme de credinţe (filosofice, religioase, mentalităţi colective) şi, în consecinţă, şi-au direcţionat căile perceperii prin acel filtru autoimpus, îi rog să se oprească aici din lectura acestui articol. 

Despre viaţă, fericire şi dragoste

La marginea pădurii care se întindea mult dincolo de orizonturi, într-un munte ascuns, departe de tumultul lumii, un tânăr a ajuns pentru a-şi face ucenicia întru ale spiritului, la un maestru renumit pentru înţelepciunea sa.

Din prima zi când ajunse la maestrul care urma să îl îndrume, tânărul era cât mai nerăbdător să afle cât mai multe de la maestrul său. Doar că acesta avea obiceiul să vorbească rar şi puţin. De cele mai multe ori, maestrul său avea privirea concentrată departe, asupra unor taine care nu se desluşeau prea uşor ochilor unui muritor de rând.

Noi în Univers

Probabil tot mai mulţi dintre noi ne întrebăm care este locul nostru în Univers. Care sunt realităţile ierarhiilor mai largi care ne influenţează? Cum este şi cum evoluează acest spaţiu gigantic pe care îl contemplăm seara şi îi intuim imensitatea şi lumile de posibilităţi? Nu am găsit nicăieri o tratare globală a tuturor acestor probleme într-un mod coerent, unitar, sistematic. Astfel, acum câteva luni mi-a încolţit provocarea de a contura un asemenea deziderat, încercând totuşi să îl ţin în limite rezonabile, dar în acelaşi timp şi expresiv, încât să surprindă realităţile holarhice ale spaţiului Universului în care suntem prezenţi.

Nu doresc să afirm că împletirile de mai jos ale cunoştinţelor şi supoziţiile mele au valoare de adevăr absolut şi că unele intuiţii sau date nu pot fi reinterpretate cine ştie când. Pur şi simplu am conturat o imagine largă, de ansamblu, a existenţei noastre, la niveluri tot mai largi şi tot mai îndepărtate de lumea noastră familiară, cotidiană. Locul nostru în Univers. Poate că citind rândurile de mai jos, mintea voastră se va opri uimită din problemele cotidiene şi din pornirile sale, va simţi o realitate mai largă, îşi va lărgi orizonturile şi va înţelege că sunt lucruri care contează dramatic mai mult decât un mic moft neîmplinit, o mică răfuială, o banală conversaţie sau o mică durere trecătoare.

Când treci...

În toate sistemele, la toate nivelurile ierarhice, există un spaţiu de manifestare al tuturor energiilor, formelor şi codurilor, simultan. Un spaţiu larg deschis şi interferat pe nivele multiple.

Ne sprijinim pe un Pământ care nucleează şi atingem un Cer care infuzează.

Ceea ce se întâmplă se descarcă în spaţiul de nucleaţie, decantează în forme şi procese. Intră în spaţiul de percepţie şi reacţie al formelor.

Trăim ca forme pe un strat-peliculă, epidermic, ţesut şi condiţionat de alte trăiri şi forme, interferate de diverse descărcări şi schimburi de energii.

Familiile de suflete

Peste tot, pe planetă, cresc flori...

Acum, trăieşti o întâlnire familiară. O familie pe care nu o cunoşteai, decât acum, la prima vedere. Nu se poate să nu o simţi, dacă eşti una dintre aceste flori. E o întâlnire caldă, plină de linişte, preţioasă.

Starea de a fi este însoţită acum de o lumină clară, o bucurie împărtăşită. În prezenţa luminii, întunericul nu mai are putere. Astăzi, în prezenţa liniştii calde, clare, atente, deosebit de profunde, zgomotele se joacă în acest spaţiu, dar nu mai au puterea de a-l ascunde.

Te cuprinde o senzaţie vie, ancorată într-o amintire vagă, o bucurie a unei identităţi regăsite.

Disjuncţii

Poate multe dintre aceste idei ar fi meritat o dezvoltare mai amplă, fiecare într-o postare. Însă, concizia şi efectul alăturării lor imprimă un efect mai puternic. Acela al trezirii conştiinţei.

Ura şi răzbunarea, de multe ori, nu duc la împiedicarea adversarului, ci la blocarea bunului mers al energiilor persoanei care le nutreşte. Ele sunt mai mult un parazit decât o unealtă a personalităţii.

Atunci când suntem judecaţi pe nedrept sau etichetaţi într-un mod care nu reflectă felul nostru de a fi, datorită inconştienţei celui care ne face asta, ne dorim cu adevărat să oprim această agresiune? Alegem să răzbunăm agresiunea, să adâncim şi mai mult conflictul, şi implicit ca agresiunea asupra noastră să crească? De câte ori reuşim să impunem un moment de linişte, o detaşare de legătura negativă creată? De câte ori răspundem calm, cel mult încercând a lua lucrurile în glumă, răspunzând cu bună-cuviinţă, bună-creştere, cel mult cu puţină ironie? Vă amintiţi? – prietenilor uneori le permitem să ne alinte, în glumă, cu unele cuvinte care în alte contexte le considerăm inacceptabile... Ba chiar râdem cu ei! Suntem uşori, transparenţi energiilor, permitem lucrurilor să existe, să curgă, în acele momente nu mai devenim o barieră.

Cei care nu se pot desprinde

Simt că oamenii nu pot fi răi în esenţa lor. Probabil, cel mult, pot fi mai mult sau mai puţin conştienţi.

În fond, ce e răul? Reacţia, eticheta mentală faţă de o situaţie nedorită sau o persoană al cărei comportament îl consideri indezirabil (chiar dacă de multe ori poate fi chiar ceva banal, ce nu ar provoca o altă persoană aflată în aceeaşi situaţie).

O situaţie care ne afectează sau o persoană care acţionează accidental, nefericit, mai puţin conştient, pur şi simplu există. De ce trebuie să mergi mai departe şi să cataloghezi mental? Catalogarea declaşează „eul” reactiv. Suferinţa. Negativitatea din noi înşine.

Catalogând ceva sau pe cineva drept „rău” îţi provoci în acel moment o contracţie emoţională. Te scindezi. Contracţia blochează accesul la energia interioară, desface legăturile cu aceasta. Îţi construieşti un duşman din situaţia respectivă şi chiar din întreg cosmosul.