miercuri, 21 octombrie 2020

Gaia, Suprasufletul


Noi nu doar trăim pe planeta Pământ... Noi suntem planeta Pământ!

Vedeţi voi, tot ceea ce emitem împreună, întreaga omenire, creăm un înveliş de gândire, o suprastructură.

Unii o numesc noosferă, alţii o înţeleg ca şi Gaia, alţii o invocă ca fiind Mama Natură.

Aveţi libertatea să înţelegeţi asta acum, sau abia după ce veţi pierde dimensiunea fizică.

La fel cum Creatorul a emanat din Mintea sa Universul, aşa noi emanăm forţa vie care ţine Pământul aşa cum e acum.

Da, la un anumit nivel suntem scindaţi. Aşa sunt şi celulele noastre, în corp. Aparent scindate. Împreună formează însă o conştiinţă umană.

Mai sus, noi, fiinţele umane, formăm o supraconştiinţă planetară. Suntem, împreună, Gaia. Gaia nu este doar suma conştiinţelor noastre, este ceva mai mult. Este o Conştiinţă uriaşă, de tipul celor ale cetelor de îngeri, care are viaţă şi structură proprie, mecanisme proprii de autoreglare. Tot aşa, noi nu suntem doar suma celulelor noastre, suntem ceva mai mult, avem o fiinţă care iradiază de dincolo de ansamblurile fizice din care este constituită. Noi suntem chiar un microcosmos prin noi înşine, găzduim lumi întregi pe paliere mult mai mici.

Gaia este asemeni suprasufletului roiului de albine, dar la o scară uriaşă. Este asemeni stolului de păsări. Nu v-aţi minunat niciodată un stol de musculiţe, albine, lăcuste, cum nu se ciocnesc între ele, deşi aparent fiecare au o mişcare dezordonată? De sincronicitatea absolut uimitoare a bancurilor de peşti, a stolurilor de păsări...

La o scară foarte măruntă, particulele de tip cuantic se comportă într-un fel magic.

Universul nostru e construit pe modelul structurilor înglobate. O minte/energie emite la un anumit nivel un impuls de organizare, la care răspund toate elementele constructive.

Rădăcinile spirituale au nevoie de o dimensiune fizică pentru a se manifesta în mod complet. Iar realitatea fizică are nevoie de un substrat spiritual pentru a fi organizată la un nivel profund şi a funcţiona interrelaţionat. Împreună, ambele realităţi fuzionează în dimensiunea creatoare. Acest creator sau co-creator, depinde de nivelul său, este văzut ca Dumnezeu, Elohim, Suflete Părinţi, Gaia, Om.

Gaia, supraconştiinţa întregii naturi a Pământului, este călătoria noastră fizică printr-o conştiinţă extinsă, în aceeaşi dimensiune. Noi, fiinţele umane, provenim ca şi germeni din supra-sufletele părinţi aflate în cerurile de dimensiune 8, în timp ce dimensiunea astrală deschisă conştiinţei noastre e cea de nivelul 7. Dumnezeu Tată al Începuturilor este singurul care atinge dimensiunea 12, iar Spiritele Creatoare o ating pe cea a 11-lea.

Un Supra-Suflet Părinte, aflat în a 8-a dimensiune, atunci când doreşte să experimenteze intim lumile mai dense, aflate pe palierele mai joase, se va divide în 6 perechi de suflete-gemene, în total 12 entităţi de conştiinţă. Aşadar, fiecare dintre noi, fiinţele umane, este construit ca având un suflet geamăn şi alte zece suflete surori. Sinele vostru Superior e supra-sufletul vostru, al celor 12 entităţi surori, respectiv şase perechi de suflete-gemene. Reconectarea profundă cu Sinele Superior duce la ghidarea minunată în viaţa voastră spre planurile asumate în dimensiunile superioare. O parte din Supra-Sufletul Părinte va rămâne în dimensiunea a 8-a.

Noi, toate fiinţele umane, care experimentăm planul fizic, avem acces conştient la tridimensionalitate, la dimensiunea 3, cu toţii (regn mineral total integrat, regn vegetal parţial asumat, regn animal parţial perceput). O anumită parte dintre noi sunt conectaţi într-o anumită măsură la dimensiunea a 4-a, cea eterică, dimensiunea sufletului, tărâmul colectiv al gândurilor şi sentimentelor emise de toate fiinţele vii existente în plan fizic. O şi mai mică parte suntem conectaţi într-o altă măsură la dimensiunea 5, cea astrală, a lumii spirituale, cea a co-creării dimensiunilor inferioare; este tărâmul iubirii necondiţionate. Dimensiunile următoare nu pot fi prezente în acest moment la nivel conştient în fiinţa noastră existentă în plan fizic, acum, decât ca urme, accesate rareori, doar la nivel incomplet. Dimensiunea a 6-a este cea a umanităţii iluminate, al geometriei sacre, unde au intrat în mod conştient doar marii maeştrii. Dimensiunea a 7-a este cea a minţii superioare, a conştiinţei de grup, cea în care comunicaţi cu familia voastră de suflete; este reîntoarcerea Acasă, în planul unde v-aţi născut ca fiinţe spirituale şi tot aici e planul care oferă posibilitatea reunificării.

Niciun comentariu:

Florentis