O mie de lacăte / A thousand padlocks

După o viaţă de om, a venit o zi de toamnă rece.

O zi în care mi-am închis inima cu o mie de lacăte, pentru că nu mai vreau să sper şi să sufăr.

Am amorţit.

Acum e uşor, nu mai simt.

I-am interzis inimii să-mi învie fluturii care în curând vor muri, să mai tresară la o mângâiere sau la „Bună dimineața”.

Nu mai cred în promisiuni. Nu mai vreau atenţie. Nu-l mai aștept pe cel ocupat. Nu mai insist cu „Ce mai faci?”. Nu-mi mai permit să plâng, să-mi fie frică că pierd totul. Aleg să nu trișez în dragoste, chiar dacă unora le par demodat sau fără experienţă.

Am lăsat trecutului tot ce aparține lui!

Nu mai vreau doar pe jumătate. Sinceritate pe jumătate. Iubire pe jumătate. Vreau totul sau nimic. Împlinire sau suferință. Te citesc, chiar înainte ca să mi te deschizi. Știu cine ești, înainte ca să te descrii.

Mi-am pus o mie de lacăte pe inimă și i-am interzis să mai creadă că „Totul va fi bine”.

Nu mai simt. Nu mai vreau durere.

Într-un colţ neştiut a căzut în genunchi speranţa nespusă că poate soarele va surâde şi toate cele o mie de lacăte se vor topi. Că într-o zi va veni o adiere cu ceva familiar, ceva nepus, care mă va chema Acasă. Ceva pentru care merită să deschizi, pentru totdeauna.

After a lifetime, a cold autumn day came.

A day when I closed my heart with a thousand padlocks, because I no longer want to hope and suffer.

I'm numb.

It's easy now, I don't feel it anymore.

I forbade my heart to resurrect butterflies that would soon die, to tremble at a caress or at "Good morning".

I don't believe in promises anymore. I don't want any more attention. I'm not waiting for the busy one anymore. I don't insist on "How are you?" I can't afford to cry anymore, I'm afraid I'm losing everything. I choose not to cheat in love, even if some seem old-fashioned or inexperienced.

I left to the past everything that belongs to it!

I don't just want half. Half sincerity. Half love. I want everything or nothing. Fulfillment or suffering. I'm reading you, just before you open up to me. I know who you are before you describe yourself.

I put a thousand padlocks on my heart and forbade them to believe that "Everything will be fine".

I don't feel it anymore. I don't want pain anymore.

In an unknown corner fell on his knees the unspoken hope that maybe the sun will smile and all the thousand padlocks will melt. That one day there will be a breeze with something familiar, something unsteady, that will call me Home. Something worth opening for, forever.