Dragostea atunci când e reală, nu e deloc o capcană.
Dar unii oameni încă tratează iubirea ca pe un joc.
Uneori pe astfel de oameni, îi iubim. Dar am rămas cu decepţii şi temeri.
Acei oameni ne-au transmis cumva că dragostea e suferinţă, că e un joc cu
capcane.
Dar cei care nu au iubit cu adevărat, nu au cum să înţeleagă. Când toate
jocurile se opresc, când nu sunt necesare, cad barierele şi rămâne doar lumina.
Lumina din oameni. Ea vorbeşte despre tot ce au ei mai frumos, despre cum pot
deveni mai buni, despre cum pot doi oameni să se ajute unul pe celălalt. Pentru
că suntem atât de subiectivi când e vorba de noi înşine, cel mai bine ne
observă partenerul de viaţă, cel care ne vrea binele. Dacă simţim nevoia să
facem schimbări pentru binele nostru, şi acceptăm îndrumarea partenerului, şi
la rândul nostru suntem încurajaţi să avem aceiaşi atitudine faţă de acesta,
atunci şansa de evoluţie a fiecărui partener, dar şi a evoluţiei lor împreună,
este una extraordinară.
Oamenii care îşi asumă responsabilităţi, cei care cred că sentimentele
celui de lângă ei sunt importante, care ocrotesc şi ajută la dezvoltarea
persoanei cu care şi-a unit destinul, care nu doar trăiesc o pasiune ci sunt
profund conectaţi cu fiinţa pe care o preţuiesc, aceşti oameni nu distrug
visuri, nici nu vor să producă suferinţă. Ei, acei oameni puţini şi îndrăzneţi,
care îşi asumă a fi altfel decât mulţimea, sunt oameni care dacă îţi vor fi
alături, vei avea şansa să trăieşti în iubire, cu iubire. Să nu îţi pese ce
greutăţi vă va aduce viaţa. Vei avea şansa alături de asemenea oameni să fiţi
bine şi frumoşi şi dacă toţi cei din jur ar vrea să vă convingă că viaţa nu e
roz. Şi când trăieşti în iubire, emani iubire, această radianţă o simt toţi cei
care vă întâlnesc; oamenii autentici se vor simţi în largul lor alături de voi,
animalele vor simţi telepatic o conexiune şi vor fi atrase într-un mod
magnetic.
Dragostea nu e despre cei dragi. E despre noi. Cum ne putem conecta la
iubire. Câtă iubire putem radia. Cât de importanţi suntem noi şi visele
noastre. Iar până la urmă, dacă emitem puternic, dens, cu siguranţă universul
ne va răspunde, cu claritate.
Dragostea este dincolo de declaraţii fără suport, dincolo de scopuri
personale, dincolo de minciună. Şi nu ne provoacă deloc suferinţă, ci scoate
tot ce avem mai bun din noi. Viaţa nu va fi neapărat doar roz, căci mereu noi
oamenii avem lecţii de învăţat şi umbre de scos din noi şi de înţeles/vindecat.
Dar, trăind în iubire, cu iubire, e imposibil ca toate porţile să rămână
închise. Dacă ţi s-a dat un vis, ţi se vor da şi şanse să îl împlineşti. Din
nimic, de nicăieri, iubirea care există în Univers vine şi te cuprinde, atunci
când tu te conectezi la această vibraţie. Nu eşti singur, nici într-un moment,
chiar dacă uneori te simţi copleşit de oameni care încă nu şi-au înţeles drumul
şi faţă de tine nu reacţionează autentic.
Love, when it is real, is not a trap at all.
But some people still treat love like a game.
Sometimes we love such people. But I was left with disappointments and
fears. Those people somehow told us that love is suffering, that it's a trap
game.
But those who did not truly love have no way of understanding. When all the
games stop, when they are not needed, the barriers fall and only the light
remains. The light in people. It talks about everything they have most
beautiful, about how they can become better, about how two people can help each
other. Because we are so subjective when it comes to ourselves, our life
partner, the one who wants the best for us, observes us more better. If we feel
the need to make changes for our own good, and accept the guidance of our
partner, and in turn we are encouraged to have the same attitude towards him,
then the chance of evolution of each partner, but also of their evolution
together, is extraordinary.
People who take on responsibilities, those who believe that the feelings of
those around them are important, who protect and help develop the person with
whom they have united their destiny, who not only live a passion but are deeply
connected to the being they cherish, these people don’t destroy dreams, nor do
they want to cause suffering. They, those few and bold people who assume to be
different from the crowd, are people who, if they are with you, you will have
the chance to live in love, with love. Don't worry about the hardships your
life will bring. You will have the chance to be good and beautiful with such
people and if everyone around you would like to convince you that life is not
rosy. And when you live in love, you emanate love, this radiance is felt by all
who meet you; authentic people will feel at ease with you, the animals will
telepathically feel a connection and will be attracted in a magnetic way.
Love is not about loved ones. It's about us. How can we connect to love.
How much love we can radiate. How important we are and our dreams. And in the
end, if we emit strongly, densely, surely the universe will answer us clearly.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu