Abuzuri ale femeilor asupra partenerilor

În general, atunci când ne gândim la forme de abuz în cuplu, ne vin mult mai repede în minte situaţiile clasice, în care femeile sunt cele care sunt supuse abuzului.

Există însă şi abuzuri pe care bărbaţii le îndură din partea partenerelor lor, deşi această parte e mult mai puţin mediatizată/conştientizată.

Abuzul este de fapt un tipar de comportament care are ca scop controlarea partenerului, prin practicarea unor tactici de intimidare.

Femeia care își abuzează partenerul încearcă prin acțiunile sale să-şi domine partenerul, să-l controleze, să-l facă să i se supună capriciilor, dorințelor și nevoilor sale, sau chiar să-l împiedice să iasă din relație.

Prin abuz, femeia încearcă să îl forțeze pe partener să fie altfel decât este, în scopul de a-i corespunde mai bine nevoilor ei personale, partenerul fiind determinat astfel să facă lucruri împotriva voinței lui.

Enumerăm câteva forme de abuz pe care unele femei le practică asupra partenerilor de viaţă:

- insultarea, umilirea, desconsiderarea partenerului (inclusiv în public);

- ridiculizarea, ironizarea partenerului; folosirea de expresii sarcastice pentru a-l ataca în punctele mai vulnerabile, face adesea „glume” cu subînțeles sau bate apropouri care au de scopul de a-l demoraliza și desconsidera pe partener;

- violenţă verbală sau chiar fizică;

- învinovățirea frecventă a partenerului și plasarea asupra lui a întregii responsabilităţi – de genul „dacă a făcut, de ce a făcut”, „dacă nu a făcut, de ce nu a făcut” – oricum ar fi, astfel bărbatul va deveni „țapul ispășitor” și acesta trebuie să-și asume inclusiv responsabilitatea pentru emoțiile, comportamentele, deciziile și bunăstarea femeii;

- înșelarea încrederii și lipsa de transparență – prin minciună femeia va încerca să-şi manipuleze partenerul;

- controlarea libertăţii partenerului, prin izolarea de prieteni sau chiar de familie (iar acest lucru de multe ori se face treptat, chiar fără ca partenerul să perceapă în mod direct); poate debuta ca o „mică supărare”, iar cu timpul degenerând în de isterie, șantaj emoțional, amenințări, a sta prost dispusă cu zilele, urmând uneori chiar şi un atac fizic (sparge, aruncă cu obiecte, distruge bunurile, îl lovește); îi va controla treptat programul zilnic și îi va restricționa acțiunile și contactele din sfera socială;

- controlarea telefonului, a poştei electronice, a reţelelor sociale;

- crize de gelozie, posesivitate și aruncarea de acuze frecvente că ar înșela-o (chiar dacă acest lucru este departe de adevăr); interzicerea de a vorbi cu alte femei – colege, prietene, cunostinţele lui trebuie să dispară cu totul;

- învinovățirea lui pentru comportamentul ei abuziv sau violent, spunându-i frecvent că „a meritat-o” sau „tu m-ai provocat”;

- luarea de decizii în numele amândurora, decizii care îi privesc și îi afectează pe amândoi, fără să se consulte cu partenerul și fără să țină cont de părerea lui – îl va pune în fața faptului împlinit;

- refuză contactul intim și își retrage afecțiunea în scopul de a-l pedepsi atunci când acesta nu i se supune voinței ei;

- ridiculizarea și atacarea lui în privința performanțelor sale sexuale;

- se raportează la el ca la un supus ori ca la un servitor – „este de datoria ta”, „fă-mi!”, „dă-mi!”, neexistând reciprocitate şi apreciere, recunoștință;

- ignorarea nevoilor și dorințelor partenerului, sau chiar împiedicarea cu intenție a acestuia ca să-și împlinească aceste nevoi și dorințe;

- amenință că îi va face rău sau că își va face sieși rău (sau copiilor) dacă prin alte metode nu reușește să obțină ce vrea;

- se folosește de copii pentru a-l manipula sau șantaja pe bărbat – „dacă nu faci cum vreau eu... nu te mai las să-ți vezi copiii/o să întorc copiii împotriva ta/găsesc o manieră să te decad din drepturi”;

- inducerea unui sentiment că pericolul este mereu prezent – bărbatul se poate simți total incomod în preajma ei, ca „pe coji de ouă” sau „ca pe ace”;

- hărțuirea partenerului – mai ales dacă acesta alege să se despartă de ea, femeia îl va urmări, îi trimite nenumărate mesaje și îl sună repetat (pe el sau pe apropiații lui).

Dacă ești într-o relație toxică, în urma căreia partenera de viaţă te supune unor abuzuri, vei trăi următoarele situaţii:

- îți va fi teamă să-i spui partenerei tale ce gândești/simți cu adevărat pentru că știi că vei fi criticat, desconsiderat, ignorat, ridiculizat sau amenințat;

- eviți să îți dezaprobi partenera, acest lucru putând conduce la o reacție agresivă din partea ei; în mod declarativ ești de acord cu ideile sau deciziile ei chiar dacă tu, în sinea ta, gândești altfel;

- lași frecvent de la tine, faci compromisuri și sacrificii pentru a evita un scandal sau anumite situații care știi că pot degenera;

- te regăsești foarte des în situații inconfortabile sau degradante;

- „nu ai voie” să ai timp pentru tine ori să faci activități în afara cuplului pentru că ele sunt percepute ca o amenințare pentru relație;

- te presează „să dai raportul” – de exemplu, dacă nu răspunzi imediat la telefon sau la mesaj pot să apară întrebări de tipul „unde ai fost?”, „ce-ai făcut?”, „cu cine ai fost”, „de ce nu răspunzi?”;

- începi să te simți din ce în ce mai deprimat, neîncrezător, începi să te îndoiești de tine, ai sentimentul că ai eșuat ca bărbat, ca partener;

- ai frecvent sentimente de vinovăție;

- te vei simți confuz, atunci când comportamentele pozitive ale partenerei tale alternează cu cele negative – uneori este drăgăstoasă, iubitoare, înțelegătoare, săritoare și tocmai acest lucru îți alimentează speranța că, poate, se va schimba;

- vei simţi frustrare pentru că ai senzația că toate eforturile tale sunt în zadar, că nimic din ce faci nu e bine.

Bărbații care sunt prinși într-o astfel de relație abuzivă, ajung să creadă că într-adevăr ei sunt cei vinovați, că fac lucruri cu totul nepotrivite, că ei sunt cei care mereu greşesc. Li se induce atât de puternic ideea că din vina lor partenerele lor sunt nefericite, încât apoi ezită să plece din relație, din cauză că se simt vinovați și pentru că atitudinea de victimă pe care femeia o manifestă deseori îi dezarmează. În plus, mereu vor fi luate în calcul şi temerile pe care acești bărbați o au că femeia chiar va da curs amenințărilor și va face toate acele lucruri cu care îi amenință. Bărbaţii au și un sentiment al obligației – simt că au anumite obligații față de partenera lor, pentru că li se induce această idee că „tu ești responsabil de mine, de viața și de fericirea mea, iar dacă nu reușești să mă mulțumești, înseamnă că nu ești suficient de bărbat, suficient de capabil, suficient de puternic”. Teama de eșec pentru un bărbat poate fi atât de puternică încât bărbatul, în loc să plece din relație, depune din ce în ce mai multe eforturi pentru a-și mulțumi partenera, care oricum va rămâne în continuare nemulțumită. Cu cât bărbatul îi va accepta şi tolera mai multe, cu atât femeia îşi va înmulţi abuzurile. Când sunt implicaţi și copiii, bărbatul se teme că dacă va pleca, într-adevăr își va pierde copiii. Mereu va avea frica de a nu fi el cel care „destramă” familia. Toate temerile enumerate sunt mult amplificate și devin adevărate scenarii catastrofale tocmai pentru că i se repetă în mod constant „dacă nu faci așa, se va întâmpla așa”, adică este manipulat și șantajat emoțional în permanență, i se inoculează frica, spaima și senzaţia continuă de „pericol”.

În mod real, potențialul pericol pe care bărbatul îl vizualizează în viitor nu este decât o situație ipotetică (neplăcută și dificilă, într-adevăr, în funcţie de ce va urma, dar nu una catastrofală), situaţie care poate fi gestionată și soluționată cu claritate dacă bărbatul reușește să iasă din aceste scenarii negative și aceste jocuri psihologice prin care își pierde din încredere și puterea sa de decizie. Când ești amenințat, desconsiderat și umilit, când simți teamă și vinovăție, este firesc ca scenariile din mintea ta să reflecte exact aceste emoții – la un moment dat tu nici nu mai crezi că o să te poți descurca, că o să fie bine. Ca în orice relație toxică și abuzivă, vina nu este niciodată a victimei – nu există „din cauza ta mă comport așa” sau „tu mă provoci”. Persoana care abuzează este singura responsabilă de faptele sale, chiar dacă încearcă să te convingă că nu este așa. Abuzul este o alegere, nu o întâmplare sau o „scăpare”. Dacă tu, partenera sa de viaţă alegi să-ți insulți partenerul, să-l manipulezi, să-l șantajezi, să-l ataci în punctele vulnerabile, să întorci împotriva lui ceea ce ți-a împărtășit în intimitatea voastră de cuplu, să-i trădezi încrederea, să-l umilești, să-l lovești, nu faci asta din întâmplare sau pentru că el te provoacă, ci pentru că tu și numai tu alegi să te raportezi astfel la partenerul tău și să te comporți în acest mod.

Dacă ești nefericit în relația ta de cuplu, dacă te simți ca într-o închisoare, dacă simți mai degrabă teamă, vinovăție, rușine, furie, frustrare, dacă nu simți că ești apreciat, respectat, iubit, ci criticat, desconsiderat, „certat”, dacă partenera ta se raportează la tine ca la un servitor și nu ține cont și de ce-ți dorești tu, nu ține cont de nevoile sau aspirațiile tale, dacă te simți folosit, dacă simți că nu ești niciodată îndeajuns de bun, capabil, descurcăreț pentru ea, ieşi un pic din aceste scenarii, opreşte-te şi întreabă-te ce te ține în acea relație. Tu nu ai nicio obligație față de partenera ta, cu atât mai mult cu cât a-ți îndeplini „obligațiile” față de ea presupune a nu te onora pe tine însuți, a renunța la propria ta persoană și propriile visuri, a te sacrifica în numele unei „iubiri” care nu este, de fapt, iubire, ci cu totul altceva. Atunci când iubești și ești iubit, nu simți „obligativitate”, ci îți face plăcere și îți aduce bucurie să poți dărui cât simți, cât poți. Dacă femeia de lângă tine te iubește, te respectă și te apreciază, nu va încerca să te schimbe împotriva voinţei tale pentru scopurile ei meschine, să te manipuleze, să-ți taie aripile ori să te minimalizeze, ci te susține și este alături de tine (nu doar prin vorbe și promisiuni, ci și prin fapte), așa cum ești și tu alături de ea, la bine și la greu. O femeie care te iubește, te apreciază și te respectă nu va folosi niciodată propriii copii ca pe niște instrumente de manipulare pentru a te ține lângă ea ori pentru a se răzbuna pe tine, pentru a-și urmări niște obiective personale şi a nu ţine deloc cont de propria ta persoana. Copiii nu sunt niște instrumente, ci sunt ființe vulnerabile care nu au decât de suferit din cauza acestor jocuri de putere. Poţi cere îndrumări juridice în privința răspunderii părintești, custodiei și altor asemenea aspecte pe care e necesar să le cunoști, pentru a nu te mai lăsa influențat și controlat prin amenințări și șantaje, pentru a nu te mai simți blocat, fără soluție. Cere chiar şi ajutor psihologic dacă simți că nu reușești să gestionezi ceea ce ți se întâmplă, dacă nu înțelegi exact de ce te simți, cum te simți și de ce faci ceea ce faci în continuare. Nu ești obligat să trăiești alături de o persoană care îți demonstrează prin vorbele, deciziile sau acțiunile sale exact opusul iubirii. Conștientizează acum că singura ta obligație este față de tine însuți și, dacă este cazul, față de copiii tăi minori. Încetează să-ți mai asumi responsabilități care nu-ți aparțin, încetează să mai trăiești în vinovăție și rușine (sentimente care îți sunt, de fapt, induse prin manipulare și șantaj emoțional). Preia controlul asupra propriei tale vieți și nu te mai mulțumi cu iluziile care doar mimează împlinirea, în toate aceste lupte interminabile. Alege să te onorezi pe tine însuţi şi să te iubeşti!