Începuturi iniţiatice

Voi începe prin a reaminti faptul că nu există o reţetă universală în călătoria descoperirii lumii şi energiei interioare, prezentă în toate fiinţele şi radiind ca o pânză universală în toate lucrurile ştiute şi neştiute ale lumilor. Nu vă atasaţi de cuvinte, de sensul strict al lor, ele sunt doar jaloane – „interior” aici înseamnă mai degraba prezenţă universală, comună făpturilor, energie cu o stare de agregare mult mai amplă ce cuprinde toate celelalte stări de agregare plus ceva ce încă nu reuşim să definim, doar să intuim tangenţial.

Încep prin a desena stângaci fragmente din experienţa mea, acordate cumva într-un trend pe care îl intuiam din copilărie, însă nu bănuiam amploarea şi urmările care aveau să vină, aşa cum nici acum nu sunt conştient decât de o mică parte din realitatea uriaşă ce se deschide în faţa paşilor mei.

După lecturarea a numeroase articole şi scrieri despre ezoterism, acumulate încet încet de la vârsta de cinci ani şi până în jurul vârstei de doisprezece ani (am avut marele privilegiu de a deprinde repede literele şi gustul unor scrieri mai ciudate pentru alte persoane de vârsta mea), am reuşit să adun o brumă de cunoştinţe care mi-au fascinat imaginaţia şi cu care am reuşit să îmi explic unele lucruri care se întâmplau în jurul meu. În plus de asta, doream să acced la o treaptă mai elevată, dincolo de teoriile şi poveştile simple.

S-a întâmplat ceva! Într-o seara, după ce am reuşit să intru într-un amestec de stare de veghe cu stare de frecvenţă ciudată a creierului. Eram ca într-un vis, dar parcă profund conştient, aşternând peste ani mai apoi acele amprente adânci, deosebit de detaliate şi reale, de care parcă nu era capabilă a le experimenta nici o fiinţă omenească în condiţia sa formală obişnuită. Am simţit o experienţă a unei scăderi puternice a temperaturii corpului, încete, treptate ... Apoi, dintr-o dată am fost martorul experienţei stranii de trăire a unor stări într-o altă formă dimensională, diferită de corpul meu – o formă ciudată, dar familiară, simţeam că era a mea, şi eram obişnuit ca fiind eu, însă nu era o formă umană sau umanoidă. Era pur şi simplu copleşitor, o formă alungită, amintind de comportamentul unei păsări. Era şi ca un vis, dar un vis pe care îl controlam conştient, în care parcă îmi alegeam momentele şi desfăşurarea ulterioară a lor. O trăire puternică, punct cu punct, până în cele mai mici amănunte, de zbor, de care nu am fost conştient niciodată până atunci în entitatea mea formală, de fiinţă cu formă umană. Locurile vizitate în timpul respectivelor experienţe, care au durat apoi săptămâni la rând, aproape în fiecare noapte, mi s-au confirmat apoi ca existând real, cu detaliile respective din momentul experienţei ... Nu eram sigur dacă imaginaţia nu îmi juca feste, dar eram liber să aleg desfăşurarea lor. Mai mult – nu am auzit niciodată să existe oameni care să viseze în fiecare noapte aceleaşi experienţe timp de câteva săptămâni, iar la trezire să aibă o temperatură ciudată, ca şi cum corpul fizic şi-ar fi redus toate funcţiile sale până aproape de parametrii limită, ireversibili. Ultima experienţă de acest gen, care m-a făcut să şovăiesc să mai continui, a fost o urcare puternică spre atmosfera înaltă, deja de deasupra norilor, moment în care am simţit un imbold spre a mă întoarce, ca şi cum ar fi rămas ceva neterminat în urmă, care ma oprea să continui să mă abandonez momentului şi să trăiesc experienţa completă a acelor clipe.

Fragmente din acele experienţe le-am maleat într-un fragment de proză din tinereţea mea, undeva pe la vârsta de douăzeci de ani – o proză ciudată, în parte mărturie uluitoare, în parte căutare iniţiatică, şi în parte descoperire tehnologică vagă. Fragmentul a fost inclus într-un mic fascicul nepublicat încă nicăieri, doar pe jurnalele mele virtuale, într-un ciclu numit „Eu altfel. Antifilosofie”, mai exact proza scurtă numită „Depăşirea gravitaţiei”.

Câţiva ani mai târziu, insistând pe descoperirea capacităţilor paranormale, am reuşit să mă conving că realitatea e ceva curgător, maleabil în funcţie de convingerile noastre, de puterea de pătrundere a conştiintei noastre, de forţa de vibraţie în cadrul acestei uriaşe pânze de păianjen între care suntem întreţesuţi toţi. Nu îndestul insă pentru a reuşi schimbări dramatice la nivel fizic, aşa cum doream. Posibilităţile în sine erau fascinante, de a recrea experienţele trecute şi a transmuta schimbările din prezent, de a aduce prin nivel vibratoriu, tranzient, unele disfuncţii ale materiei la o transformare instantanee şi completă ... Nu eram nici pe departe pregătit în profunzime pentru această etapă, nici măcar pentru realităţile care urmau.

La vîrsta de douazeci şi patru de ani, am participat la un control cu rezonanţă magnetică asupra întregului corp şi inclusiv a emisferelor cerebrale şi a sistemelor energetice ale corpului. După examinarea etapizată a problemelor legate de realităţile fizice ale corpului meu am primit un bilanţ, şi am ieşit apoi, fiind sfătuit asupra medicamentaţiei naturiste necesare pentru a-mi readuce echilbrul. Peste puţin timp, asistenta a venit grăbită să mă cheme. Persoana care m-a examinat înainte cu câteva minune şovaia să îmi spună tot ce a observat, pentru că nu era sigură de experienţa respectivă, descoperită de aparat şi intuită de cunoştinţele sale în domeniul energetic şi parapsihologic. M-a întrebat dacă fac regulat meditaţie, şi era foarte tulburată. Mi-a zis ca sunt primul ei subiect în activitatea ei care are acel lucru pe care l-a descoperit, şi că până atunci a auzit doar teoretic de astfel de cazuri. Am rugat-o să îmi acorde detalii. Mi-a mărturisit că a observat la mine o energie puternică, urcătoare, prin poarta energetică bazală, care era deschisă şi funcţională, o energie în spirală, o vibraţie asemănând unui câmp electromagnetic dar de o altă frecvenţă, reactualizată cumva dintr-o stare de latenţă anterioară, mecanism cunoscut in Orientul Mijlociu din timpurile străvechi sub denumirea de Kundalinî (trezirea Puterii Şarpelui într-un nod-poartă energetică minusculă cât vârful unui fir de păr, ridicându-se prin coloana vertebrală până în centrul conştiinţei aflat în creştetul capului).

Nu eram conştient absolut deloc asupra fenomenului Kundalinî, nici măcar nu ştiam exact ce înseamnă, aşa că am fost cu totul uimit de ceea ce îmi spunea. În umilinţa şi limitarea mea, nu credeam că e posibil ca tocmai eu să fiu privilegiat de ceva uimitor ce mi se întâmpla, fără ca eu să fi făcut aproape nimic, să am vreun merit în această privinţă.

Mai târziu, în anii ce au urmat, până acum, am fost martorul altor experienţe uluitoare şi a unei uşoare elevări a conştiinţei. Ţin parcă o poartă deschisă în mine, în care au contact anumite persoane care simt şi ele o chemare iniţiatică, cu care am ajuns să comunic în unele momente la nivel profund, de suflet, şi nu doar de transfer de cuvinte sau limbaj non-verbal ...

Sunt momente pe care nu mi le explic nici acum, sunt zile în care sunt uimit deşi am văzut şi am auzit atâtea! Sunt zile în care vine, cumva, ca din senin, o pace mare, largă, uşoară, cu prospeţime, o stare care mă încarcă cu o energie fantastică, în care intuiesc vibraţiile altor persoane ...

Sunt momente în care în ceea ce scriu sau simt că mă apropii de o stare iminentă de altceva, nedefinit, uriaş, ca şi cum acum aş vâsli pe un râu şi mă trezesc dintr-o dată în faţa unui ocean larg, pe care odată în cunoşteam, înainte să-l uit. O intuire a acestei stări scapă şi într-un alt fragment din scrierile mele de după vârsta de douăzeci de ani, incluse în acel fascicul de care v-am vorbit – „Eu altfel. Antifilosofie”, mai exact fragmentul de proză în culori pe care am ales să-l numesc simplu – „Parc”. Sunt momente în care simt ca nişte descărcari electrice în întregul corp, nişte inducţii spinale, în care parcă starea conştiinţei mi se expansionează.

Ah! Acum câteva luni am mai comis o greşeală cred. Datorită formaţiei mele culturale încăpăţânat raţionale, am filtrat, am cenzurat o altă experienţă limită. Mintea mea se impotriveşte unor lucruri pe care aparent nu le poate controla, şi uneori pierzând acele experienţe, pierd enorm din deschiderea unei etape următoare în calea pe care am pornit. Acum câteva luni am simţit cum parca mi se stânge o lumină în creştetul capului şi mă preling parcă printr-o poartă ciudată în ceva uriaş, ca un neant, într-o alta experienţă pe care încă nu o pot numi, pentru ca raţiunea mea încăpăţânată a refuzat-o, încercând să-şi protejeze ceea ce îi e familiar. Am aflat a doua zi că altor două persoane li s-a întâmplat ceva formidabil, în acele momente ... Cred ca simţeam o chemare cumva, din partea lor, pe o anumita frecvenţă, ca şi o punte posibil extrasenzorială, telepatică şi chiar de mutaţie a materiei ... Numai ei ştiu mai bine ce s-a întâmplat, a fost instantaneu, fără să fie nimic planificat, asemenea unei transe colective urmate de o expansiune a conştiintei şi o comunicare instantanee la mii de kilometri distanţă. Vă mulţumesc pentru ceea ce aţi încercat să îmi împărtăşiţi, şi mă simt cumva ca un copil care am dezamăgit. Nu mă mai tem de ce va crede lumea, ştiu doar că nu există coincidenţe la nesfârşit!