Spaţiul în care trăieşti păstrează amintiri.
Nu doar ale tale, ci ale tuturor care îşi lasă
amprenta.
Puterea cuvintelor emise, dar şi a gândurilor,
este uriaşă.
Unele cuvinte atrag bucurie, abundenţă, beneficii,
iar altele atrag blesteme, inferioritate, limitare.
Un cuvânt/gând emis în mod repetat într-un spaţiu
în care trăieşti frecvent, imprimă acelui spaţiu o anumită vibraţie. Ai grijă
mai ales la spaţiul în care locuieşti, dar şi în cel în care îţi desfăşori activitatea,
ce anume emiţi şi ce anume atragi.
Şi nu doar tu faci aceasta, ci toţi cei cu care
împarţi acel spaţiu. Atenţie cu cine te înconjori, cu cine trăieşti sub acelaşi
acoperiş, cum este locul tău de muncă. Oamenii sfinţesc locul, dar tot oamenii
îl pot denatura.
Există cuvinte care atrag maleficul, care sporesc
necazurile, evocă ghinion şi nefericire. Dar există şi cuvinte care au lumină
proprie, capabile să atragă pace, prosperitate, fericire!
Tu poţi să faci diferenţa, şi le poţi folosi
înţelept! De asemenea, poţi să te distanţezi de persoanele care încarcă spaţiul
comun cu apăsare şi nefericire, pentru că până la urmă te vor afecta şi pe
tine.
Prin nepăsare şi neştiinţă poţi uşor aluneca către
autoblocare şi autodistrugere, dar prin înţelepciune şi sârguinţă poţi evolua
şi atrage în viaţa ta împlinirea!
Mediul în care trăieşti, şi în mod special casa
unde locuieşti, tinde să absoarbă, depoziteze, să atragă consecinţe ale
cuvintelor sau obiceiurilor tale mentale, pentru ca apoi să le transmute în
entităţi spirituale vii ale spectrului vampiric sau angelic, depinzând de
propria ta atmosferă emoţională.
Poţi hrăni, însă atenţie ce anume hrăneşti, demoni
sau îngeri, cum îţi construieşti propria realitate.
E momentul în care poţi rafina emisiile tale, pentru
a te deschide luminii, şi a o lăsa să pătrundă, pentru a te elibera şi susţine
adevăratul tău potenţial.
Binecuvântează în loc să blestemi!
Evită judecăţile şi expresiile pe care nu le doreşti
să se materializeze în lumea ta.
Astfel, fi foarte atent(ă) să eviţi cu orice preţ expresii ca:
- „Ce nenorocire!” ® induce fatalitate, eşec, absenţa divinului;
- „Oh, rahat!” ® cheamă mizeria şi adversitatea;
- „Blestemat să fie!” ® atrage stagnări, blocaje, răni şi blesteme;
- „Ce idiot/prost/tâmpit!” ® generează mai ales la copii inferioritate, limitări, incertitudine, nesiguranţă;
- „Mizerabil!” ® lansează sărăcie, lipsuri, indigestie, împuţinare;
- „Amărâtule!” ® condamnă acea persoană la ce e mai rău, ca şi cum ai blestema-o şi atrage în oglindă condamnare, suferinţă, inutilitate;
- „Nefericitule!” ® creează un mediu de lipsă a graţiei spiritului, a graţiei divine, încăperea înşişi va atrage nefericirea;
- Frecvent sunt folosite şi alte expresii ca „Nu
am bani!”, „Sunt disperat!”, „De ce mereu se întâmplă asta?!”, „Ce dură e
viaţa!”, „Nu pot!” ® toate imprimă emoţii care întăresc ceea ce exprimi în mod repetat, care se
vor impregna în acel spaţiu şi îţi vor modela pentru mult timp viaţa ta şi a
celor care sunt acolo.
Cuvintele negative sau limitative generează lipsuri, boli, dificultăţi şi suferinţă. Însă cuvintele sau expresiile de iubire, recunoştinţă, bucurie şi frumuseţe, atrag abundenţă, sănătate şi beneficii.
Lumea se creează în jurul nostru în fiecare moment prin cuvinte, sunete, vibraţii, frecvenţe, culori! Tu decizi cum vrei s-o construieşti. Magia e în tine!
The space where you live keeps memories.
Not just yours, but everyone's who leaves their
mark.
The power of the words uttered, but also of the
thoughts, is enormous.
Some words attract joy, abundance, benefits, and
others attract curses, inferiority, limitation.
A word/thought issued repeatedly in a space where
you live frequently, gives that space a certain vibration. Be especially
careful in the space where you live, but also in the one where you work, what
you emit and what you attract.
And not only you do it, but everyone you share
that space with. Be careful who you surround yourself with, who you live under
the same roof, as your workplace is. People sanctify the place, but people can
still distort it.
There are words that attract evil, that increase
trouble, evoke bad luck and unhappiness. But there are also words that have
their own light, able to attract peace, prosperity, happiness!
You can make a difference, and you can use them
wisely! You can also distance yourself from people who load the common space
with pressure and unhappiness, because in the end they will affect you too.
Through indifference and ignorance you can easily
slip into self-blocking and self-destruction, but through wisdom and diligence
you can evolve and bring fulfillment into your life!
The environment in which you live, and especially
the house where you live, tends to absorb, store, draw consequences of your
mental words or habits, and then transmute them into living spiritual entities
of the vampire or angelic spectrum, depending on your own emotional atmosphere.
You can feed, but be careful what you feed, demons
or angels, how you build your own reality.
It is the moment when you can refine your
emissions, to open yourself to the light, and let it penetrate, to free you and
sustain your true potential.
Bless instead of curse!
Avoid judgments and expressions that you do not
want to materialize in your world.
Thus, be very careful to avoid at all costs
expressions such as:
- "What a misfortune!" ® induces fatality, failure, absence of the divine;
- "Oh, shit!" ® calls misery and adversity;
- "Be cursed!" ® attracts stagnation, blockages, wounds
and curses;
- "What an idiot/stupid!" ® generates especially in children inferiority, limitations, uncertainty,
insecurity;
- "Miserable!" ® launches poverty, deprivation,
indigestion, scarcity;
- "Poor you!" ® condemns that person to the worst, as if
you were cursing him and attracts condemnation, suffering, uselessness in the
mirror;
- "Unhappy!" ® creates an environment of lack of grace
of spirit, of divine grace, the room itself will attract unhappiness;
- Other expressions such as "I don't have
money!", "I'm desperate!", "Why does this always happen?!",
"How hard is life!", "I can't!" ® all imprint emotions that reinforce what
you express repeatedly, that will permeate that space and will shape for a long
time your life and that of those who are there.
Negative or limiting words generate shortages, diseases, difficulties and suffering. But the words or expressions of love, gratitude, joy and beauty, attract abundance, health and benefits.
The world is created around us in every moment through words, sounds, vibrations, frequencies, colors! You decide how you want to build it. The magic is in you!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu