joi, 19 noiembrie 2020

Trezirea sufletului / Soul Awakening

 

Creştem într-o lume profund denaturată de la origini. Aproape toate sufletele din jurul nostru dorm. Nu ai de unde să înveţi cum e să fie altfel. Sunt prea puţine modele altfel, şi atunci când le vei întâlni poate chiar le vei considera nişte nebuni.

Dar, vine o vreme în care dacă nu te vei trezi de bună voie, piedicile îţi vor bate la uşă. Parcă toate piedicile din viaţa ta se vor aduna deodată.

Este momentul prin care Universul te cheamă să i te alături. Să faci ceea ce credeai că e o nebunie sau un lucru imposibil. Să te abandonezi pe tine. Nu pe tine ca suflet, ci tot ceea ce te înconjură şi nu e cu adevărat parte din esenţa ta.

Da, sufletul tău se trezeşte la un moment dat şi vei fi co-creatorul vieţii tale. Nu vei mai trăi o karmă indusă, ci vei construi propriul tău Destin.

Lasă-i pe cei din jur să facă ceea ce vor ei să facă. Să spună ceea ce vor ei să spună. Învaţă să curgi, nu să reacţionezi la poziţiile lor create de propriul lor ego, pentru că nu sunt autentice oricum. Vei tăia karma care înconjoară agresiunile lor, iar energia înaltă a Universului va curge prin tine, spre binele tău cel mai înalt.

Creează-ţi propriul buton de detaşare. Îl poţi denumi ALT. Înţelege că totul este temporar, momentan. Nu poţi controla. Nu poţi controla dispariţia oamenilor sau a obiectelor, nimic ce nu e parte din esenţa ta. Scapi de o mare povară pe care o porţi cu tine.

Oriunde vei merge sau vei trăi, nu lua cu tine bagaje multe şi grele. Nu transporta prea mult balast. Du cu tine doar esenţialul în această călătorie numită viaţă.

Dăruieşte iertare. Tuturor. Îmblânzeşte-ţi dragonii. Nu purta cu tine mai departe resentimente. Efectiv lasă acele persoane în urmă, dacă îţi provoacă rani. Tu mergi mai departe. Nu eşti obligat să îi schimbi tu, şi probabil nici nu o vei putea face. Cel care se răneşte întotdeauna eşti tu, iar între timp lumea se schimbă, iar tu te îmbolnăveşti.

Dăruieşte iubire. Iubeşte viaţa. Iubeşte tot fluxul de viaţă din jurul tău, de la o piatră aparent necuvântătoare, la o frunză, un fluture mic, un copac impunător sau unul firav. Îmbrăţişează dimineţile somnoroase. Mângăie cu sufletul tău după-amiezile calde sau reci. Sărută nopţile obosite sau surâzâtoare. Dacă nu e nimeni să îmbrăţişezi sau care să te îmbrăţişeze, strânge-te tu în braţe, cu amândouă mâinile. Găseşte un copac, înconjoară-l cu dragoste, ascultă-in viaţa care pulsează în el.

Predă comanda conştiinţei tale, esenţei, din fiinţa ta cea mai adâncă şi nu lăsa să te mai conducă gândirea compulsivă, dominată de ego. Fii conştient! Fii martorul tăcut din spatele propriei tale minţi sau a acţiunilor provocate de minţile egotice ale celor din jur.

Tu eşti o prezenţă. Râmâi conectat profund aici şi acum. Tot ce e în afara acestui moment se topeşte, nu mai aveţi trecut şi nici viitor. Sunteţi doar voi, în cel mai bun moment al vieţii voastre, în cea mai bună versiune a voastră. Şi nu trebuie să vă îndoiţi nici o clipă de acest fapt.

Ştii că vei “muri”! Nu te agăţa de nimic. Sufletul tău nu e nimic din ce e exterior sie, nici măcar acest trup fizic, avatar al tău în această existenţă.

Interacţiunea cu esenţa ta, cu ceea ce contează şi peste ani şi ani, şi dincolo de “realitatea fizică” aduce cu sine un nou mod de a percepe lucrurile. Aduce o schimbare de atitudine.

Acceptă că mâine e o necunoscută, devino doar EU SUNT în fiecare zi. Reînnoieşte-te şi reînnoieşte-ţi viaţa. Îndepărtează-te de vechi şi reciclează-l.

Renunţă la poziţiile rigide ale egoului negativ şi îmbrăţisează-ţi sufletul. Vei putea simţi şi alte suflete asemeni ţie. Dragostea se revarsă între ele. Nu mai există timp, distanţe, condiţionări, poziţii de apărat. Dragostea o să fie punctul tău de start şi punctul tău de sosire, standardul şi ghidul tău, iar mai presus de toate calea.

Până la urmă nimeni nu e responsabil pentru starea ta, eşti singur cu propriile proiecţii.

Împacă-te cu propria ta poveste. E singura care te-a adus aici. Povestea ta este ceea ce este, nu te încăpăţâna să o modifici. Retrage din ea energiile investite. Îţi poţi vindeca astfel traumele. Povestea ta o poţi purta ca un album, nu ca un rucsac greu cu bolovani strânşi pe drum.

Îngrijeşte-ţi propriul spaţiu de singurătate şi tăcere. Meditează în el. Programează-te pentru success. Goleşte tot ce nu e potrivit ţie.

Nu te victimiza. Mulţumeşte că eşti aici, că eşti în viaţă, că încă e timp să te bucuri de această lume şi că tu îi poţi percepe şi minunile, nu doar durerea.

Opreşte butonul minţii fizice care analizează totul. Fii martorul prezent din spatele gândurilor constante şi repetitive. Gândurile fac doar zgomot şi te distrag de la adevărata ta esenţă. Da, creierul fizic e o unealtă minunată când muncim şi rezolvăm probleme practice din viaţă, dar cam atât. În rest, creierul doar vrea să afirme că ştie, când de fapt nu ştie nimic sau cunoaşte doar foarte puţin din realitate.

Alege să fi sănătos. Te-ai născut sănătos. Alege sănătatea în mâncarea ta, în gânduri, în emoţii, în acţiunile pe care le faci, în cuvintele pe care le exprimi.

Nu încerca să-l cunoşti pe Dumnezeu. Cunoaşte-te pe tine, Dumnezeu se va descoperi în tine. Încrede-te în forţa care rânduieşte totul, din esenţa ta, ai credinţă că ea te va duce spre cea mai bună versiune a ta.

Începe cea mai bună călătorie pe care o poţi face – călătoria spre tine însuţi. Ea este cea mai bună aventură, este recucerirea şi moştenirea ta.

Ajută-i pe alţii să-şi găsească drumul. Nu, nu eşti dator. Dar îţi va aduce bucurie. Nu există nici un alt dar mai bun, decât servirea ta, a universului, şi bucuria primită când lumina din tine şi din toate începe să strălucească.

Nu eşti circumstanţele din viaţa ta. Nu te identifica cu povestea ta. Întoarce-te la sursa fericirii care este deja ca germene în sufletul tău. Lasă-o să te trăiască. Fii fericit în ploaia care spală tot! Fii fericit în soarele care aprinde toate luminile în cer.

Viaţa ta să fie o mărturie, un miracol, un model, un cântec de speranţă, un parfum nou, o adiere familiară, o voce a Iubirii!

Niciun comentariu:

Florentis