Diana

Această postare am scris-o cu sprijinul indirect al Dianei.

Am fost incantat sa citesc randurile ei pline de substanta, si am avut o idee, sa pun comentariile mele de pana acuma de pe pagina ei intr-o postare de blog. E ca si cum ar fi scris de Diana, cu mana mea.

Cuvintele acelea nu le-as fi putut asterne, decat citind randurile ei, si simtind ca vreau sa raspund la acele idei. E ca si cum ar scrie o carte doi autori, dar nu un interviu. Un gen literar cu totul si cu totul neobisnuit. Fragmentele de acolo vor fi amestecate, tocmai pentru a prinde un anumit spirit si a nu fi doar simple insiruiri de comentarii.

A rezultat un text mai neobisnuit, ceva in genul "similitudinii". Exprimarea trairilor ca reactie la trairile celuilalt. Un non-dialog intregit intr-o "convorbire indirecta". O oglinda a celui care il citim, si in acelasi timp propria noastra oglinda.

Dincolo de reactia, trairile, impresiile noastre, exista ceva universal care ni se reveleaza celor care transcedem lucrurile de zi cu zi, si ne aduce mai aproape, fiind camarazi.

Cand citesti randurile unei persoane sensibile, care pune mult suflet si gandeste profund, fiecare rand e plin de un inteles puternic, si de la fiecare rand ai ce invata, ori descoperi experientele proprii, ajungand sa intelegi ceea ce scrie. Asta e frumos, cand cititorul si scriitorul se imbina in cuvinte, si sufletul lor este unul. Ma refer la starea speciala de a fi pe aceeasi lungime de unda.
Daca am rosti mai des celor dragi ca ii iubim, si nu doar in pragul mortii, daca am trai asa fiecare zi, raiul ar fi aici pe Pamant, si numai de noi depinde.

Trezirea fiintei si a constiintei e cel mai de pret lucru care il putem castiga in viata noastra pamanteana. Avand ochii sufletului, traim cu adevarat.

Ghiocelul acela pur are o subtilitate, intr-adevar. Cu cat scade zapada, cu atata se inalta, albul zapezii se muta pe aripile sale deschise spre cer, desi atata de pamantean si fragil, ghiocelul poate sparge piatra cu radacinile lui, poate rezista iernii, si poate surade ca un copil nou nascut, iar si iar, in fiecare zi.

Mereu poate fi primavara in sufletul nostru, sa fim ghiocei :) Cu bucuria copilului care nu cunoaste decat vibratia, pura, si care nu se gandeste la sfarsit. Vibratia acea nemarginita care ne scalda inima si ne face deosebiti.

Purtam o piramida in suflet, noi fiintele care suntem constiente de sufletul nostru si imprastiem lumina in jur. Culoarea si misterul umple un spatiu pentru ca noi il dorim si vedem asa, si apoi percepem. De asta poate oamenilor care nu isi doresc sa evolueze sau nu se apropie cu drag de natura nu li se arata ochilor sufletului si acest aspect. Cel mai implinit te simti in anumite locuri care le simti ca fiind familiare. Acolo, poti face minuni si poti avea o sensibilitate deosebita. Ca si Zamolxis in pestera sa.

Nu-i putem iubi pe toti la fel, dar ii IUBIM. Iubim fiecare parte din celalalt care o regasim in noi sau o cuprindem in sfera noastra de constiinta. Cand o admiram si o dorim ca parte din fiinta noastra. Ori mereu aproape. Iubim privirea deschisa si calda din cel care ne arata asta, ne bucuram de ea, o traim si o pretuim. Nu toti pot sa ne priveasca deschis. Ii iubim si cand au capul plecat, cand nu se regasesc, dam de la noi acea parte care le lipseste, pentru a se reintregi in fundul sufletului lor. Iubim fiecare stare care nu ne loveste, cand putem sa ne bucuram si sa intelegem lumea.

Nu iubim la fel, dar iubim. Pana la urma dragostea este dragoste, nepretuita, chiar daca nu o simtim in acelasi fel pentru toate persoanele din viata noastra. Si dragostea e implinirea unui suflet matur si deschis. Nu pierde nimic, doar se imbogateste, si o inima are destul loc, doar sa aiba cui sa o impartaseasca.

Cand doi straini se intalnesc pe coridorul vietii, pret de cateva fire de nisip, ochii sufletul pot simti mult mai usor persoana celuilalt. Pentru ca sunt camarazi, se recunosc, ca doua suflete gemene ale unui singur Parinte. Pentru ca privim cu ochii larg deschisi, fara asteptari, fara reprosuri, pentru ca il vedem din plin pe celalalt asa cum este el, dezgolit de nimicurile de zi cu zi, el, in esenta sa, celalalt. Sufletul nostru geaman.

Alaturi de oameni deosebiti poti face lucruri deosebite!