marți, 28 octombrie 2008

Transformarile literare contemporane


Transformarile literare contemporane odata cu aparitia noilor episteme in stiinta si gandire - I - Epoca Inchisa

Multitudinii de transformări în gândirea şi ştiinţa contemporană îi corespund o serie de modificări în artă, în particular în literatură.
Eterogenitatea acestor direcţii noi şi lipsa unor studii diversificate în această direcţie, face ca demersul de faţa să întâmpine unele dificultăţi în acceptarea unanimă a noilor trenduri şi concepte literare şi în legătura acestora indisolubilă cu transformările epocii în curs.
Epocii deja închise, identificată prin perioada de până la prefacerile moderniste în literatură şi mutaţia epistemică caracteristică ultimelor decenii ale secolului al XX-lea, îi corespund anumite trăsături. Între acestea subliniem:
- fiinţa privită ca prezenţă, entitate;
- conceptul de semn, implicând preexistenţa unui adevăr deja conturat;
- primordialitatea vocii asupra scrierii (logofonocentrismul) – obiectul este creat de idea sa in logosul divin;
- privilegierea ideii de structură centrată – de totalitate, supusă controlului gândirii.


Noua epistemă în gândire şi ştiinţă aparută la mijlocul secolului al XX-lea propune o nouă concepţie asupra percepţiei realităţii – obiectul observat se modifică în funcţie de procesul observării şi transcendenţa conştiinţei subiectului. O afirma şi Einstein şi experimentele fizicii cuantice. Are loc o remodelare a modelului cultura antropocentric şi individualist şi al conceptului clasic al ştiinţificităţii.
Relaţia ia locul substanţei, universul e in perpetuă devenire, evoluţia sa fiind dată de nelimitatul joc al contrariilor (dialectica), fiind depaşit conceptul de metafizica a prezenţei.
Noile elemente revoluţionare in constituirea noului concept al ştiinţificităţii pot fi conturate pe scurt:
- apariţia geometriilor neeuclidiene (caracterul perfect relaţional) – existenţa unor modele spaţiale contrarii unificabile într-o pangeometrie, calităţile fiind strict relaţionale şi nu substanţiale;
- preferenţierea relaţiei în raport cu entitatea – modelul individualul specific Renaşterii intră în criză;
- ţesătura de evenimente prin diverse conexiuni alternante, combinate sau contrarii, determină structura întregului – nu pot fi conturate fenomene simple în realitate, decât interrelaţionate;
- dialectizarea conceptelor – realizarea unui pluralism în care contrariile coexistă complementar.
„Epocii închise” îi urmează cele două mari curente literare care au dominat literatura ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-ea – modernismul si postmodernismul, curente complementare coexistente.
Criteriul fundamental de conturare a acestor două modele culturale îl reprezintă modul de concepere al categoriei individului – de-structurarea, respectiv re-structurarea categoriei individului.
Cele două modele culturale, modernismul şi postmodernismul (înţeles ca antimodernism) au o evoluţie paralelă în timp, curentul modernist fiind înca activ şi astăzi (încă e în voga textualismul şi deconstructivismul – fenomene specifice crizei moderniste). Postmodernismul e privit ca un model cultural sintetic, ca reacţie la modelul cultural modernist, încercând să rezolve criza modernistă printr-o nouă sinteză

Niciun comentariu:

Noi reacţii