Valoarea literaturii

După aproape trei ani de când am început sa îmi expun gândurile pe spaţiul blogurilor, abia intr-un tarziu am reuşit să îmi conturez ideile despre trăsăturile de valoare ale literaturii şi a culturii în general, despre direcţia unde e de dorit să se îndrepte aceasta şi să le sintetizez în câteva fraze.

La una dintre sedinţele cenaclului la care particip am avut onoarea de a-l avea ca oaspete pe Horia Bădescu, cunoscut om de cultură, fost director al Radioteleviziunii Cluj şi al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, unde am subliniat unele calităţi necesare unei opere pentru a fi valoroase şi ce înseamnă de fapt poezia, ca parte sensibilă a literaturii.

În primul rând, misiunea poeziei şi a literaturii în general e cea a desăvârşirii, a salvării spiritului nostru asaltat de trăirea zilnică, grosieră. Poezia se instituie ca oglindă magică în care se văd deopotrivă autorul, cât şi cititorii care îşi cauta identitatea.


Poezia se instituie ca substanţă ontologică, metafora lipsită de substanţă rămânând doar o „zorzoană”. Iar perioada descriptivismului a trecut de mult, cum din pacate prea puţină lume pricepe; dacă doriţi descriptivism şi patetism se poate apela la proză şi teatru, nicidecum la poezie (a nu se citi poezie = literatură în versuri „înzorzonată” cu rimă).

De multe ori, poezia e şi tăcere, nu numai cuvinte şi expresii înşirate – da, tensiunea ce se naşte de la un cuvânt la altul, de la un vers la altul.

Voi expune 4 trăsături ale stilului meu, în încercarea perpetuă de a mă apropia prin ceea ce scriu de valorile contemporane. A nu se întelege că aceste valori sunt neapărat valori de referinţă, sunt doar patru caracteristici ce se pot întâlni frecvent în opera mea şi care după crezul meu nu pot lipsi dintr-o operă valoroasă, repet, în viziunea mea. Aştept reacţii şi alte propuneri, oricum.

- Forma instituită ca prelungire a fondului – prezenţa unei metafore metonimice dezvoltate în cadrul poetic;

- Polivalenţa semantică a expresiilor simple şi a exprimării de ansamblu – oamenii sunt diferiţi, astfel ca prin acest polisemantism să se poată oglindi în poezie, să li se potrivească ceea ce scrie şi să fie posibilă asocierea respectivelor versuri sensibilităţii lor specifice;

- Preferarea cuvintelor simple alăturate într-un mod profund, de efect – simplitatea creează profunzime, alambicarea generează discordanţă;

- Densitatea simbolurilor camuflate în cuvinte simple, dar relevate de alăturarea lor şi de exprimarea de ansamblu (savoarea scrierilor vechi, magice, unde iniţiaţii, în urma decodării, puteau ajunge la adevărul suprem).