marți, 21 octombrie 2008

Zamolxis


Cand oamenii au liniste si tihna, buna credinta si cinste, pot privi spre cer. Si prin gandirea lor si revelatiile lor pot schimba lumea.
Intr-o buna zi, un om simplu, dar nu sarac la suflet, un om deschis, brav si mandru in cuget, a cautat ca nimeni altul sa-si explice lui si celor din jur tainele necunoscute ale lumii.
Era dac, din neamul vechilor traci, care traiau aici de cand se stia lumea, ... Zamolxe.
Un simplu om. Dar pentru cei din jurul sau, un vraci care cunostea plantele, obiceiurile animalelor salbatice, mersul soarelui, lunii si astrelor, simtirile celor din jur...
Nu l-a invatat nimeni, el dorea sa le cunoasca, si daca dorea cu adevarat si asa isi simtea implinirea in lumea asta, asa a facut...
Intr-o zi s-a dus din satul sau in lume.
Simtea chemarea tainica a unui drum ascuns, nevazut de cei din jur.

Odata ce traiesti pe acel drum initiatic portile cerului ti se deschid si esti un alt om.
S-a pornit spre Muntii innegurati ai Kogaionului, undeva in zona Muntilor Coziei se spune azi, unde deasupra Oltului se deschidea o lume salbatica, unde n-a mai patruns picior de om.
Nu l-a mai vazut nimeni ani intregi.
Cica se zicea ca a coborat undeva in adancurile pamantului, intr-o pestera numai de el stiuta, unde s-a rugat si a meditat in intuneric, fara sa vada lumina soarelui ani intregi. Se hranea dor cu muschi si licheni din pestera, pana cand portile spiritului i s-a deschis si a primit hrana direct din ceruri (acea "prana" care exista in cultura hindusa).
A devenit cu totul si cu totul o alta fiinta. Om si totusi nu se hranea omeneste. Om si totusi vedea mai mult decat oamenii.
Dupa ani de asceza si de cale spirituala, a revenit in lumea de jos, de la poalele muntelui. acolo, prin priceperea sa noua dobandita a facut minuni si a sfatuit oamenii si facea multe lucruri deosebite si de necrezut.
Oamenii din poporul sau l-au asemuit pe acest om ales cu o fiinta desavarsita, nobila, aidoma zeilor, trimisul Domnului pe Pamant sa-i izbaveasca, indrume si innobileze.
Dupa ce Zamolxis nu a mai fost vazut, fie ca el a murit, trupul lui cel pamantesc, fie ca s-a retras iar in creierii muntilor pana ce trupul lui trances a devenit nelumesc si nu se mai supunea legilor firii, dacii au urcat in munte si acolo au ridicat piatra spre cer, pentru a arata ca precum piatra, asa si sufletul lor se ridica, nobil, ca fumul pe un cer linistit. Si l-au pus in inaltul sufletului lor pe acest om si spirit minunat, de paza la ceea ce aveau mai scump - credinta intr-o lume noua si revelatia unui lucru care scapa desertaciunii.

Niciun comentariu:

Noi reacţii