Nimeni dintre cei care nu au mai fost aici nu ar banui ca sub banalitatea unei insule de stepa se pot ascunde atatea lucruri de o frumusete rara.Luna mai vine cu o explozie de culori, dezvaluind hainele noi cu care se imbraca de sarbatoare natura. Iar, aici, la Fanatele Clujului, natura e la ea acasa.
De necrezut, la doar 5 km de un oras atat de aglomerat ca si Cluj-Napoca, sta ascunsa o comoara a ierburilor colorate, aparata de culmile din jur ca de niste cetati. A ramas aici de zeci de mii de ani o flora relicta, sau s-a nascut alta din imprejurarile si nabadaile naturii.
Daca veti veni intr-o zi insorita de mai, veti fi uimiti de ce veti gasi aici, si cu siguranta va veti intoarce.
Aici sunt cantonate peste 150 de specii interesante, unele chiar relicte sau specii unice, ori doar suprinzator aflate aici.
Fânaţele Clujului (perimetrele Copârşaie şi Valea lui Craiu) este o rezervaţie botanică situată la 5 km nord de oraşul Cluj-Napoca, de o parte şi de alta a Văii Fânaţelor (Valea Caldă), cu o vegetaţie specifică stepelor asiatice şi est-europene.
Rezervaţia este înconjurată de numeroase coline de 500-600 m altitudine, cu frecvente alunecări de teren în masă – Mârgăul, Techintăul şi Ciupul.
Fânaţele Clujului ocupă 72,5 ha teren accidentat, acoperit cu urme străvechi de vegetaţie stepică, împărţit în două compartimente de către Valea Fânaţelor (Valea Caldă)– Copârşaie (spre nord) şi Valea lui Craiu (spre sud), în primul sector cuprinzând nişte monticuli proveniţi din procesul de alunecare în masă pe versanţi, cea mai mare parte dintre aceste movile având o formă de dom, înalţă de 30-35 m şi alungită pe 400 m. Respectivul val de alunecare, conform studiilor, are diferenţieri clare microclimatice şi ecologice, în funcţie de expoziţia versanţilor – în nord o evaporare mai redusă şi temperaturi mai scăzute, condiţii de formare a unei vegetaţii mezofile, de pădure, iar în sud se dezvoltă o vegetaţie de stepă, datorită unor temperaturi mai ridicate coroborate cu o evaporaţie mai intensă.
Fânaţele Clujului reprezintă una dintre cele mai interesante rezervaţii botanice, cu o floră extrem de variată. Aici există peste 450 de specii de plante de stepă. Varietatea floristică este susţinută de relieful foarte accidentat şi variat şi de particularităţile microclimatice locale.
Rezervaţia Fânaţele Clujului a intrat, prin Hotărârea de Guvern nr. 2151/2004, în custodia Asociaţiei „Transilvania Verde”.
Fenomenul alunecărilor de teren în masă face ca pantele colinelor din cuprinsul perimetrului Copârşaie să fie presărate cu movila de pământ, numite de localnici „ţicle” sau „copârşaie”. Câteva astfel de „copârşaie” conice domină versantul de pe stânga Văii Fânaţelor, peste surpături aflorând depozite sarmatice (argile carbonatice, tufuri dacitice, concreţiuni grezoase de Feleac, lame de gips) şi între aceste movile cantonându-se mici suprafeţe plane sau uşor ondulate, ori depresiuni în care stagnează apa provenită din precipitaţii, oferind în ansamblu o serie de microstaţiuni deosebit de variate.
Temperaturile medii anuale şi cantitatea medie anuală de precipitaţii nu corespund celor din regiunile de stepă adevarată, prezenţa acestei vegetaţii tipice de stepă fiind explicată prin faptul că Fânaţele Clujului, la fel ca şi cele de la Suatu ori Zau de Câmpie, funcţioneză ca ochiuri de vegetaţie stepică păstrate dintr-o perioadă caldă şi uscată a postglaciarului, când speciile siberiene au migrat masiv spre vest, pătrunzând în interiorul arcului carpatic în acest caz prin defileele din Carpaţii Răsăriteni.
În interiorul rezervaţiei s-au cercetat două staţiuni foarte apropiate (40 m în linie dreaptă), cu aproximativ aceeaşi declivitate (45°).
Vegetaţia stepică este dominată de asociaţii de colilie, firuţă (Poa angustifolia), păiuş (Festuca rupicola), bărboasă (Botriochloa ischaemum), obsigă (Brachyopodium pinnatum).
Asociaţiile vegetale xerofile compun o „vegetaţie stepică insulară”, păstrată pe versanţii cu expunere sudică, unde întâlnim, în funcţie de sectorul de versant:
- pe treimea superioară a versantului – colilie (Stipa lessingiana);
- mai jos – o altă varietate de colilie (Stipa pulcherrima), ambele specii menţionate fiind sensibile la păşunat, din aceasta cauză fiind nişte indicatori ai gradului de antropizare;
- tot pe jumătatea superioară a versantului – un soi de păiuş, denumit local „fâşcă” (Festuca sulcata);
- pe versanţii degradaţi excesiv – întâlnim păiuşul (Festuca vallesiaca), rogozul pitic (Carex humilis), cimbrişorul (Thymus glabrescens) şi jaleşul (Salvia nutans).
Vegetaţia ierboasă din perimetrul Valea lui Craiu este dominată de xero-mezofite: fâşcă (Festuca sulcata), măzăriche (Vicia cracca), rogoz pitic (Carex humilis), iarba câmpului (Agrostis tenuis), trifoi (Trifolium pratense), colilie (Stipa stenophilla, Stipa joannis), sânziană (Galium verum), jaleş (Salvia nutans), ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis), un soi de garofiţă (Dianthus carthusianorum).
În cele doua staţiuni studiate, din cadrul formaţiunii morfologice mai impunătoare a rezervaţiei Fânaţele Clujului – perimetrul Copârşaie, s-au identificat două tipuri de vegetaţie, în funcţie de microclimatul impus de orientarea versanţilor. Vegetaţia xerofilă, cu predominarea coliliilor (Stipa lessingiana, Stipa pulcherimma şi Stipa capillata), se instalează pe faţada sudică, cu un excedent hidric care scade sub 100mm/an. Pe versantul nordic, umbrit, evaporaţia scade, iar cantitatea de precipitaţii este mai insemnată, de unde un excedent hidric mai important, un microclimat care a favorizat instalarea unei vegetaţii de tip mezofil, bine închegată, cu ierburi robuste în amestec cu arbori şi arbuşti şi cu plante caracteristice pădurilor şi poienilor din păduri: corn (Cornus mas), călin, soc (Sambucus nigra), măr şi păr pădureţ, păducel (Crataegus monogyna), măceş (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa), curpen (Clematis vitalba), piciorul-cocoşului (Ranunculus acer), umbra iepurelui (Asparagus sp.), crin de pădure, degeţel, păştiţă, omeag (Aconithum sp.), pecetea lui Solomon, etc.
Un important rol în diferenţierea covorului vegetal îl au factorii microclimatici, care au dus la individualizarea unor ochiuri de stepă atipică în aceasta zona colinară, pe pantele cu expoziţie sudică, beneficiind de un climat care a permis conservarea unor relicte din perioada xerotermică postglaciară.
De-a lungul Văii Calde, care împarte Fânaţele Clujului în două compartimente, se remarcă o vegetaţie hidrofilă, care apare şi insular în teritoriu, în arealele cu apă freatică stagnantă şi apropiată de suprafaţă (în ulucii dintre valurile de alunecare): arinul negru (Alnus glutinosa), salcia, plopul tremurător, rogox (Carex sp.), papură, trestie. De asemenea, apa freatică este uşor clorurată, iar Valea Caldă are o importantă concentraţie de săruri, premisă pentru dezvoltarea unei vegetaţii halofile cu Salicornia.
Pe solurile puternic erodate, afectate de alunecările de teren s-a efectuat împăduri cu pin negru (Pinus nigra), salcâm (Robinia pseudoacacia) şi cătină alba (Hippophae rhamnoides).
Relictele botanice care aduc faima Fânaţelor Clujului sunt numeroase:
- cârcelul (Ephedra distachya), indicator al litoralelor străvechi;
- stânjenelul de stepă ardelenesc (Iris humilis);
Rezervaţia este înconjurată de numeroase coline de 500-600 m altitudine, cu frecvente alunecări de teren în masă – Mârgăul, Techintăul şi Ciupul.
Fânaţele Clujului ocupă 72,5 ha teren accidentat, acoperit cu urme străvechi de vegetaţie stepică, împărţit în două compartimente de către Valea Fânaţelor (Valea Caldă)– Copârşaie (spre nord) şi Valea lui Craiu (spre sud), în primul sector cuprinzând nişte monticuli proveniţi din procesul de alunecare în masă pe versanţi, cea mai mare parte dintre aceste movile având o formă de dom, înalţă de 30-35 m şi alungită pe 400 m. Respectivul val de alunecare, conform studiilor, are diferenţieri clare microclimatice şi ecologice, în funcţie de expoziţia versanţilor – în nord o evaporare mai redusă şi temperaturi mai scăzute, condiţii de formare a unei vegetaţii mezofile, de pădure, iar în sud se dezvoltă o vegetaţie de stepă, datorită unor temperaturi mai ridicate coroborate cu o evaporaţie mai intensă.
Fânaţele Clujului reprezintă una dintre cele mai interesante rezervaţii botanice, cu o floră extrem de variată. Aici există peste 450 de specii de plante de stepă. Varietatea floristică este susţinută de relieful foarte accidentat şi variat şi de particularităţile microclimatice locale.
Rezervaţia Fânaţele Clujului a intrat, prin Hotărârea de Guvern nr. 2151/2004, în custodia Asociaţiei „Transilvania Verde”.
Fenomenul alunecărilor de teren în masă face ca pantele colinelor din cuprinsul perimetrului Copârşaie să fie presărate cu movila de pământ, numite de localnici „ţicle” sau „copârşaie”. Câteva astfel de „copârşaie” conice domină versantul de pe stânga Văii Fânaţelor, peste surpături aflorând depozite sarmatice (argile carbonatice, tufuri dacitice, concreţiuni grezoase de Feleac, lame de gips) şi între aceste movile cantonându-se mici suprafeţe plane sau uşor ondulate, ori depresiuni în care stagnează apa provenită din precipitaţii, oferind în ansamblu o serie de microstaţiuni deosebit de variate.
Temperaturile medii anuale şi cantitatea medie anuală de precipitaţii nu corespund celor din regiunile de stepă adevarată, prezenţa acestei vegetaţii tipice de stepă fiind explicată prin faptul că Fânaţele Clujului, la fel ca şi cele de la Suatu ori Zau de Câmpie, funcţioneză ca ochiuri de vegetaţie stepică păstrate dintr-o perioadă caldă şi uscată a postglaciarului, când speciile siberiene au migrat masiv spre vest, pătrunzând în interiorul arcului carpatic în acest caz prin defileele din Carpaţii Răsăriteni.
În interiorul rezervaţiei s-au cercetat două staţiuni foarte apropiate (40 m în linie dreaptă), cu aproximativ aceeaşi declivitate (45°).
Vegetaţia stepică este dominată de asociaţii de colilie, firuţă (Poa angustifolia), păiuş (Festuca rupicola), bărboasă (Botriochloa ischaemum), obsigă (Brachyopodium pinnatum).
Asociaţiile vegetale xerofile compun o „vegetaţie stepică insulară”, păstrată pe versanţii cu expunere sudică, unde întâlnim, în funcţie de sectorul de versant:
- pe treimea superioară a versantului – colilie (Stipa lessingiana);
- mai jos – o altă varietate de colilie (Stipa pulcherrima), ambele specii menţionate fiind sensibile la păşunat, din aceasta cauză fiind nişte indicatori ai gradului de antropizare;
- tot pe jumătatea superioară a versantului – un soi de păiuş, denumit local „fâşcă” (Festuca sulcata);
- pe versanţii degradaţi excesiv – întâlnim păiuşul (Festuca vallesiaca), rogozul pitic (Carex humilis), cimbrişorul (Thymus glabrescens) şi jaleşul (Salvia nutans).
Vegetaţia ierboasă din perimetrul Valea lui Craiu este dominată de xero-mezofite: fâşcă (Festuca sulcata), măzăriche (Vicia cracca), rogoz pitic (Carex humilis), iarba câmpului (Agrostis tenuis), trifoi (Trifolium pratense), colilie (Stipa stenophilla, Stipa joannis), sânziană (Galium verum), jaleş (Salvia nutans), ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis), un soi de garofiţă (Dianthus carthusianorum).
În cele doua staţiuni studiate, din cadrul formaţiunii morfologice mai impunătoare a rezervaţiei Fânaţele Clujului – perimetrul Copârşaie, s-au identificat două tipuri de vegetaţie, în funcţie de microclimatul impus de orientarea versanţilor. Vegetaţia xerofilă, cu predominarea coliliilor (Stipa lessingiana, Stipa pulcherimma şi Stipa capillata), se instalează pe faţada sudică, cu un excedent hidric care scade sub 100mm/an. Pe versantul nordic, umbrit, evaporaţia scade, iar cantitatea de precipitaţii este mai insemnată, de unde un excedent hidric mai important, un microclimat care a favorizat instalarea unei vegetaţii de tip mezofil, bine închegată, cu ierburi robuste în amestec cu arbori şi arbuşti şi cu plante caracteristice pădurilor şi poienilor din păduri: corn (Cornus mas), călin, soc (Sambucus nigra), măr şi păr pădureţ, păducel (Crataegus monogyna), măceş (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa), curpen (Clematis vitalba), piciorul-cocoşului (Ranunculus acer), umbra iepurelui (Asparagus sp.), crin de pădure, degeţel, păştiţă, omeag (Aconithum sp.), pecetea lui Solomon, etc.
Un important rol în diferenţierea covorului vegetal îl au factorii microclimatici, care au dus la individualizarea unor ochiuri de stepă atipică în aceasta zona colinară, pe pantele cu expoziţie sudică, beneficiind de un climat care a permis conservarea unor relicte din perioada xerotermică postglaciară.
De-a lungul Văii Calde, care împarte Fânaţele Clujului în două compartimente, se remarcă o vegetaţie hidrofilă, care apare şi insular în teritoriu, în arealele cu apă freatică stagnantă şi apropiată de suprafaţă (în ulucii dintre valurile de alunecare): arinul negru (Alnus glutinosa), salcia, plopul tremurător, rogox (Carex sp.), papură, trestie. De asemenea, apa freatică este uşor clorurată, iar Valea Caldă are o importantă concentraţie de săruri, premisă pentru dezvoltarea unei vegetaţii halofile cu Salicornia.
Pe solurile puternic erodate, afectate de alunecările de teren s-a efectuat împăduri cu pin negru (Pinus nigra), salcâm (Robinia pseudoacacia) şi cătină alba (Hippophae rhamnoides).
Relictele botanice care aduc faima Fânaţelor Clujului sunt numeroase:
- cârcelul (Ephedra distachya), indicator al litoralelor străvechi;
- stânjenelul de stepă ardelenesc (Iris humilis);
- cosaciul (Astragalus sp.), un fel de linte sălbatică;
- pesma de stepă (Centaurea trinervia), de culoare alb-tomentoasă, având frunze înzestrate cu trei nervuri şi flori albe sau trandafirii-pal, întânită doar în unele areale din Transilvania şi stepele ucrainene;
- un neam de brânduşa stepică (Bulbocodium versicolor), primul vestitor al primăverii, având flori liliachii sau albe (f. leucochlamydeum), cunoscută doar la Fânaţele Copârşaiei şi pe areale restrânse din stepele Ungariei şi Ucrainei;
- un soi oriental de joldeală (Serratula wolffii), cu tulpina viguroasă şi flori roşii-violete, apreciată de localnici ca plantă tinctorială, aici aflându-se în cel mai vestic punct al arealului său european.
Din punct de vedere zoogeografic, Fânaţele Clujului se încadrează în urmatoarele unităţi taxonomice majore: Regiunea Palearctică – Subregiunea Euro-Siberiană –Supraprovincia Central-Europeană – Provincia Dacică.
Pe teritoriul rezervaţiei Fânaţele Clujului se încrucişează limitele de răspândire mondială pentru două specii faunistice: limita sudică a broaştei de mlaştina (Rana arvalis) şi limita sud-estică a pitulicei verzi (Phylloscopus trochilus).
În ultimele decenii s-au colonizat specii noi, cele mai comune fiind cerbul lopătar (Dama dama) şi fazanul (Phasianus sp.).
Iarna extremă din 1954, cu stratul de zăpadă extrem de înalt (în unele locuri 4-6 m) a dus la dispariţia a numeroase exemplare de raţe şi gâşte sălbatice, iepuri, mistreţi.
În cadrul faunei s-a remarcat un vertebrat terestu endemic – Athene noctua daciae.
În rezervaţia Fânaţele Clujului trăieşte o specie unică de viperă de fâneaţă (Vipera ursinii rakosiensis). În prezent, există conform cercetărilor o singura populaţie de viperă de fâneaţă, formată din 93 de exemplare. Este foarte căutată de către braconieri, dar acest areal are deocamdată un atuu prin prisma izolării sale şi prin slaba sa popularizare. Să sperăm ca braconajul va dispărea odată cu protecţia acestei zone şi luarea măsurilor pentru conservarea speciilor floristice şi faunistice unice sau foarte rare cantonate în aceste locuri.
„Vipera de fâneaţă este veninoasă, dar nu este nici pe departe atât de veninoasă ca şi vipera cu corn. Nu e periculoasă pentru om. Ea se hrăneşte cu greieri şi coşari, pe când celelalte specii se hrănesc cu şoareci. La o muşcătură ţi se umflă mâna”.
- pesma de stepă (Centaurea trinervia), de culoare alb-tomentoasă, având frunze înzestrate cu trei nervuri şi flori albe sau trandafirii-pal, întânită doar în unele areale din Transilvania şi stepele ucrainene;
- un neam de brânduşa stepică (Bulbocodium versicolor), primul vestitor al primăverii, având flori liliachii sau albe (f. leucochlamydeum), cunoscută doar la Fânaţele Copârşaiei şi pe areale restrânse din stepele Ungariei şi Ucrainei;
- un soi oriental de joldeală (Serratula wolffii), cu tulpina viguroasă şi flori roşii-violete, apreciată de localnici ca plantă tinctorială, aici aflându-se în cel mai vestic punct al arealului său european.
Din punct de vedere zoogeografic, Fânaţele Clujului se încadrează în urmatoarele unităţi taxonomice majore: Regiunea Palearctică – Subregiunea Euro-Siberiană –Supraprovincia Central-Europeană – Provincia Dacică.
Pe teritoriul rezervaţiei Fânaţele Clujului se încrucişează limitele de răspândire mondială pentru două specii faunistice: limita sudică a broaştei de mlaştina (Rana arvalis) şi limita sud-estică a pitulicei verzi (Phylloscopus trochilus).
În ultimele decenii s-au colonizat specii noi, cele mai comune fiind cerbul lopătar (Dama dama) şi fazanul (Phasianus sp.).
Iarna extremă din 1954, cu stratul de zăpadă extrem de înalt (în unele locuri 4-6 m) a dus la dispariţia a numeroase exemplare de raţe şi gâşte sălbatice, iepuri, mistreţi.
În cadrul faunei s-a remarcat un vertebrat terestu endemic – Athene noctua daciae.
În rezervaţia Fânaţele Clujului trăieşte o specie unică de viperă de fâneaţă (Vipera ursinii rakosiensis). În prezent, există conform cercetărilor o singura populaţie de viperă de fâneaţă, formată din 93 de exemplare. Este foarte căutată de către braconieri, dar acest areal are deocamdată un atuu prin prisma izolării sale şi prin slaba sa popularizare. Să sperăm ca braconajul va dispărea odată cu protecţia acestei zone şi luarea măsurilor pentru conservarea speciilor floristice şi faunistice unice sau foarte rare cantonate în aceste locuri.
„Vipera de fâneaţă este veninoasă, dar nu este nici pe departe atât de veninoasă ca şi vipera cu corn. Nu e periculoasă pentru om. Ea se hrăneşte cu greieri şi coşari, pe când celelalte specii se hrănesc cu şoareci. La o muşcătură ţi se umflă mâna”.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu